

Profesorul Vladimir Beliș, fost director al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, a declarat că, are dubii asupra „realității morții” Alexandrei.
El spune că atâta vreme cât nu există un cadavru, Gheorghe Dincă nu poate fi acuzat de crimă.
„Din acest punct de vedere, eu am un dubiu asupra realității morții acestei fete. Nu zic că nu e posibil, dar deocamdată dacă nu avem cadavrul mergem pe supoziții”, a spus el la Antena 3.
Beliș spune că este imposibil ca un om să fie ucis și să nu rămână nicio urmă. El nu crede nici teoria cu incineratul cadavrului într-un butoi.
„Este imposibil să omori un om și să nu rămână nicio urmă. Nu avem nici sânge, nimic din cadavru. Pe un butoi cu cenușă spui că a fost incinerare? Ne lăsăm duși de gura unui psihopat? Nu se poate așa ceva”, a declarat el.
Fostul șef al crematoriului „Vitan-Bârzești”, Gheorghe Ionel, a declarat, marți seara, că incinerarea unui corp nu se poate face într-un butoi, pentru că este nevoie de o temperatură de 1.400 de grade.
„100% nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. E exclus să poată să ardă! Nu se poate obține o astfel de temperatură. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obțineam după o oră, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. Acest nemernic, părerea mea, e că trage de timp. Fata cred că e în viață și el trage de timp să scape de urme. La crematoriu, coșul are o înălțime de 20 de metri. Vecinii ne bodogăneau și așa pentru miros”, a declarat Gheorghe Ionel, fostul șef al crematoriului „Vitan-Bârzești”, într-o intervenție pentru Antena 3.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.youtube.com/watch?v=7LAm9bMeHtM
min. 0:50 : "Asta este rolul lor pana la urma ca sa ajunga sa controleze pana la urma prin aceste mijloace oculte si guverne, si parlamente, si justitie, si politie, si jandarmirie, si garda de la prefectura, si orice, tot ce misca, tot ce zboara, tot trebuie sa fie controlat de masonerie, daca se poate pana si divinitatea. Nu exista Dumnezeu, exista ceva, ziditorul sau cum il califica ei.
min. 2:20 : "De fapt este un paravan la mafie, la asocieri pana la urma. Daca este sa cautam crima organizata ea este foarte bine asezata in aceste structuri masonice."
min. 4:50 : "Cum anume o organizatie in care se promoveaza niste ritualuri, niste aberatii pana la urma si care nu are nici un fel de legatura cu libera dezvoltare a personalitatii, ba dimpotriva ca toata lumea stie ca din masonerie iesi numai cu picioarele inainte. Unde este libera dezvoltare a personalitatii? Asazisa 'intrare in adormire' cum sa spun inseamna intrare in adormire pana la urma, adica te adorm ei, au grija ei pana la urma sa faca aceasta adormire."
Un reporter care s-a deplasat în acest oraș a aflat de la locuitori că în ultimii ani chiriile s-au majorat enorm de mult. De exemplu, o garsonieră a ajuns să fie închiriată cu 250-300 de euro pe lună. Cauza acestor scumpiri o reprezintă o serie de activități dubioase, potrivit reporterului RTV.
Însă în spatele scumpirilor de neînțeles într-un orășel micuț din inima Câmpiei Romanaților se află faptul că foarte mulți militari de la baza militară americană de la Deveselu, care de află în apropiere de Caracal, își închiriază apartamente în oraș. Localnicii spun însă că există o vastă rețea de prostituate la care apelează militarii americani.
......................................
https://evz.ro/ce-se-intampla-la-caracal-detaliul-nestiut-pana-in-prezent-da-nastere-unei-anchete-de-amploare.html
SOCIETATE
Jurnalistul Marius Tucă spune că are date din ancheta privind crima de la Caracal potrivit cărora probele ADN recoltate din butoiul unde au fost găsite mai multe rămășițe umane îi aparțin Alexandrei Măceșanu.
BRUXELLES, 31 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. “Din surse oficiale anchetei, am informația că au fost luate probe preliminarii ADN din butoiul în care au fost găsite cenușa, bijuteriile și fragmente de oase, iar acestea corespund, din păcate, Alexandrei Măceșanu în proporție de 99,99%. De asemenea, au fost luate probe ADN de la părinții Alexandrei și probele prelevate corespund cu probele ADN identificate la fața locului”, a declarat Marius Tucă pentru Mediafax.
El s-a pronunțat și cu privire la stenogramele discuțiilor dintre Alexandra și operatorii 112:
“Stenogramele pur și simplu revoltă până la Dumnezeu. Arată foarte clar că nu este vorba despre un criminal în serie, ci despre criminali în serie. Toți cei care au reprezentat statul român, toți funcționarii, de la cei care au răspuns la aceste telefoane și au acționat pe teren, se califică foarte bine și sunt cuprinși de această expresie pe care am auzit-o în ultimele zile: ”criminali în serie” ”, a mai spus Tucă.
Jurnalistul este de părere că ancheta de până acum a fost apă de ploaie și că ”abia de aici înainte trebuie să aibă loc o anchetă în care să fie trași la răspundere toți cei care au încălcat legea, de la neglijență în serviciu, este vorba despre neglijență criminală în serviciu, până la cei care au fost de-a dreptul complici cu Gheorghe Dincă”.
Acesta consideră că ”e ceasul al 12- lea pentru România, ceasul în care pentru ultima dată putem spune , cred că de la președinte, premier, până la ultimul plutonier dintr-o comună uitată de lume trebuie să schimbe atitudinea față de cetățeanul român”.
https://ro.sputnik.md/society/20190731/27073303/speranta-Probele-ADN-cenusa-Alexandra.html
Presa străină relatează pe larg cazul crimelor din Caracal, evidențiind lipsa de competență și întârzierea autorităților române în a o găsi pe Alexandra în ciuda apelurilor repetate la 112.
BRUXELLES, 31 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Tragedia din Caracal care a șocat o țară întreagă a ajuns cunoscută pe tot mapamondul. New York Times scrie despre demisia ministrului de Interne în urma scandalului și despre lipsa de reacție și de pricepe a autorităților în găsirea fetei răpite.
”Cercetările au arătat instituțiile de siguranță publică politizate în stare de subfinanțare, fără personal și insuficient pregătite. După ce Măceșanu a telefonat la numărul european de urgență 112 spunând că a fost răpită, autoritățile au avut nevoie de 19 ore ca să localizeze și să intre în locuința mecanicului, chinuindu-se să dea de urma celor trei apeluri și să facă rost de un mandat de percheziție care nu era necesar”, scrie publicația americană citând o știre Reuters.
Tragedia a ajuns până în Asia, unde Channel News Asia descrie disperarea Alexandrei care a strigat la 112 că vine cel care a răpit-o, subliniind că ”criticii spun că oficialii au eșuat în a lua alerta în serios și au reacționat prea târziu ca să o localizeze și să o salveze pe adolescentă”.
Și canalul France 24 reia istoria tragediei de la Caracal, la fel ca și South China Morning Post, postul american Fox News sau 20min din Elveția, toate relatările acuzând neputința autorităților române în a reuși să o salveze pe Alexandra în ciuda apelurilor repetate ale acesteia la numărul de urgență.
https://ro.sputnik.md/International/20190731/27073821/Crimele-lui-Gheorghe-Dinca-fac-inconjurul-lumii.html