Interesant este cât de profund s-a schimbat, în ultimii zece ani, percepția vecinilor noștri slavi în raport cu România.

Odată cu aderarea noastră la Uniunea Europeană, vecinii bulgari au început să privească România din alt unghi. Până la acest capitol, tot discursul cu iz naționalist domina societatea bulgară ori de câte ori se făceau referiri politice la România. După prăbușirea comunismului au existat campanii de presă și multiple ieșiri acide la adresa României cu privire la Dobrogea, dar totuși am asistat la triumful rațiunii.

Agenda comună europeană a reușit să reașeze relația dintre statele noastre în noi parametri, iar bulgarii încep să-i privească cu mai multă simpatie pe români. Turismul este, în mod clar, un element ce confirmă schimbarea de paradigmă”, notează el.

 

Un alt stat cu care România are relații excelente este Turcia. 

 

„Imperiul Otoman și-a pus amprenta puternică pe societatea românească, începând de la tradiții culinare, până la expresii pe care le folosim și astăzi pe cuprinsul întregii tari. Românii sunt bine văzuți de turci și chiar suntem profund respectați de către societatea turcă. Oriunde te duci în Turcia și spui ca ești român, se observa o anumită deschidere pe care nu o întâlnești des peste hotare. Așa se explică, probabil, de ce una dintre cele mai mari destinații turistice pentru români este Turcia. În România avem peste 15 mii de societăți cu capital turcesc și investiții de peste 5 miliarde de euro ale Turciei în ultimii 15 ani. În ciuda situației politice interne, care s-a înrăutățit în ultimii ani din punct de vedere al calității democrației, Turcia rămâne un partener strategic al României, inclusiv ca stat aliat NATO”, a continuat el.

 

În ceea ce privește Ucraina, situația este foarte rea. Vecinii noștri de la nord se comportă, de multe ori, abuziv față de etnicii români de pe teritoriul său.

 

„Un alt stat cu care ne învecinăm pe o lungime de 650 km este Ucraina. Un stat tânăr, care a moștenit de la URSS regiuni ale României. Nordul Bucovinei, Ținutul Herta și fostele județe Ismail și Cetatea Albă, în sudul Basarabiei. Populația Ucrainei este, în mod clar, cea mai sovietizată, chiar și în prezent, dintre fostele republici ale URSS.

Ucrainenii, fie că sunt proruși sau susțin Guvernul de la Kiev, continuă să-i privească pe români în mod depreciativ. Nu pot depăși sindromul sovietic și acceptă cu dificultate ideea ca România se bucură de un nivel de prosperitate și securitate fără precedent în istoria sa. Înainte de anii ‘90, România a fost constant demonizată în discursul popular, a fost privită cu dispreț, iar această retorică s-a menținut semnificativ.

Deși la nivel guvernamental au fost realizate gesturi de deschidere și dialog, aceste inițiative nu s-au soldat cu nimic concret. Este adevarat că în București, pe Calea Victoriei, există un Centru cultural de promovare a culturii ucrainene, iar Parlamentul României are un reprezentant al minorității ucrainene. În schimb, la Cernăuți este amânată de peste zece ani deschiderea Institutului Cultural Român, iar cei peste jumătate de milion de români nu au un reprezentat în legislativul de la Kiev. Mai grav este că, prin noua lege a educației din Ucraina, școlile românești devin școli cu predare în limba ucraineană, iar în regiunile locuite de basarabeni revine teza stalinistă de predare a limbii moldovenești”, a scris Eugen Tomac.

Deputatul PMP nu înțelege de ce Serbia are o atitudine negativă față de România, deși țara noastră a susținut poziția Belgradului în ceea ce privește Kosovo, dar și integrarea europeană.

„Îmi îndrept gândurile acum către Serbia, pentru care România a fost și este unul dintre susținătorii cei mai puternici și credibili ai parcursului său european. În schimb, sârbii au cultivat, de-a lungul secolelor, o atitudine rezervată față de români, iar această stare se menține în societate. Ne privesc cu neîncredere și nu au deschidere foarte mare față de aprofundarea relațiilor bilaterale. Ne numesc în continuare vlahi și consideră că România face prea multe presiuni pentru respectarea drepturilor minorității vlahe din sudul Dunării. După destrămarea Iugoslaviei, discursul naționalist, marcat de acest subiect, a devenit foarte apăsat. Deși România nu a recunoscut Kosovo și a susținut punctul de vedere al Belgradului în relația cu aliații noștri, toate aceste gesturi politice curajoase ale României nu au schimbat deloc atitudinea politicului sârb față de minoritatea română. În continuare, românii din Serbia sunt divizați de autorități între români și vlahi. Mai mult, în urmă cu câțiva ani, specialiștii în educație de la Belgrad au redactat chiar un alfabet al limbii vlahe. Înțeleg că Președinția româna a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate impulsionării procesului de negocieri între UE și Serbia. Aș vrea să știu că România a gândit și negociat această abordare și prin prisma situației minorității românești din statul vecin, deși sunt convins de contrariu. Politica noastră de asistare necondiționată a unui stat care ne sfidează și pe noi, și pe aliații noștri (prin relația excelentă cu Rusia), trebuie să înceteze”, a conchis el.