O întrebare pe care trebuie să le-o punem, chiar la modul retoric, celorlalți șefi de state europene care l-au recunoscut pe Guaido președinte al Venezuelei și care o vor face în viitor. Pe care punându-le-o lor, ne-o punem nouă . Al cărei răspuns este important și absolut de loc retoric.

De ce niciunul dintre aceștia, mai puțin șefii coaliției din Italia, nu discută despre și nu sprijină, nu este îngrijorat de ceea ce se întîmplă în Franța? De cei 12 morți, cei peste 1900 de răniți, dintre care circa 100 grav și 16 foarte grav? (Ne amintim că în cazul celor câteva bastoane aplicate unora dintre #reziștii de România corul îngrijorării a fost deosebit de gălăgios.)

În schimb, zona progresistă a Europei e preocupată de ceea ce se întâmplă în Venezuela, din care vrea să-l pună pe fugă pe Maduro. Dar, în mod real cuantificabil, ceea ce se întâmplă în Franța de trei luni depășește în amploare și complexitate a revendicărilor, nu numai manifestările de stradă din statul sud-american (și acelea oxigenate cu mulți dolari și multe imixtiuni americane, nu numai acum, ci chiar de la venirea lui Chavez, în urmă cu 20 de ani), ci și orice alte evenimente similare europene din ultimii 75 de ani.

Și nu este vorba numai de manifestațiile, marșurile, mitingurile din fiecare sâmbătă (asezonate după primele 2 cu intruziunea armatei subterane a globaliștilor, acele ființe îmbrăcate în negru și cu măști, Black-bloc, Antifas, ACHABS, ETC., trimise pentru a eroda susținerea populară a „vestelor”).  La fel de impresionantă ca această răbufnire stradală și poate mai importantă este susținerea constant ridicată a populației franceze pentru Vestele Galbene. Un barometru Yougov realizat pentru Huffingtonpost și CNews înaintea Actului 13 de sâmbătă 8 februarie, arata chiar că, după un mic recul, susținerea populară este în creștere:

• majoritatea francezilor susțin mișcarea – 64 % față de 62 % la începutul lunii ianuarie
• 7 din 10 francezi (69 %) se regăsesc în această mișcare socială și în revendicările sale
• 77 % față 74 % consideră că această mișcare a poporului este justificată
• 52 % față de 48 % consideră că mișcarea trebuie să continue chiar și în timpul celor 2 luni de „mare dezbatere” propusă de Macron.

O astfel de revoltă a majorității covârșitoare a societății nu am avut nici în în cazul opoziției stradale (#rezist) din România și nu avem în Venezuela unde, funcție de sursele de informare, lucrurile sunt extrem de diferite. Pentru media mafiei globaliste, populația moare de foame, nemulțumirea este uriașă, magazinele sunt absolut goale, cozile sunt kilometrice, nici hârtie igienică nu găsești. Dacă ai acces la surse și reporteri altenativi (aici și aici și aici), afli și vezi, cu imagini verificabil ca reale și actuale, o altă realitate, în care un plin de 60 litri de benzină costă 5 cenți, rafturile au produse, chiar dacă nu extrem de variate, populația își vede în general de treabă, mitingurile se țin în zone separate, pentru a nu apărea conflicte, populația este împărțită, dar opoziția la Maduro este departe de cifrele din Franța.

Franța este, în acest moment, statul în care cea mai mare parte a populației se declară împotriva actualului președinte-guvern-majoritate parlamentară. Doar Poroșenko din Ucraina are un procent mai mic de susținere (circa 14 %). Țara stă pe un uriaș depozit cu pulbere, iar Macron, cu funia la gât, se plimbă cu canistra de benzină prin incendiu și vrea să-l spânzure pe Maduro. Și totuși, nimeni din UE, în afara Italiei, niciuna dintre structurile parlamentare, la vârf, sau executive ale acesteia nu susține Vestele Galbene, adică acel 70 și ceva la sută din populație, ba dimpotrivă, fac tot ce pot pentru a-l acoperi și apăra pe Macron. Unde sunt apărătorii popoarelor, ai democrației, unde sunt atât de vocalii și intransigenții politicieni olandezi, care îi iau la șuturi pe români pe unde îi prind (pentru că nu le-am dat portul Constanța!), unde e aprigul Timmermans sau necruțătorul Verhofstadt? Unde e Merkel (care sună autoritar când are ceva de rezolvat), unde sunt politicienii și diplomații nemți „aranjori” ai justiției din România în procesele conaționalilor lor, unde sunt austriecii, alți mari profitori și șantajiști ai statului român, unde sunt atât de democraticele și umanitaristele state ale Europei de Nord? Unde sunt bătrânii și mai tinerii socialiști, preocupați de soarta maselor largi populare? Unde sunt liberalii „apărătorii” libertăților cetățenești? Unde sunt democrat cereștinii, care ar trebui să privească spre aproapele lor? Unde este toată pletora (în toate sensurile cuvântului) politică a Europei?

În vitrina hipermarketului politic, nimeni, nu pare a da atenție situației pre-revoltă generală din Franța. Dar tensiunea, spaima, degringolada transpiră, duhnesc, se simt. Apăsarea prezenței mortului de sub covor este copleșitoare; puțini mai cred că ceea ce vede toată lumea nu văd elitele politice locale, sau europene, birocrații europeni atât de vigilenți când e cazul agendei globaliste. Adevărul e că aceștia nu au voie să vadă; ordinul de zi pe unitate este puneți biciul pe ei, striviți-i, distrugeți orice redută.

Tocmai acesta este motivul pentru care importanța fenomenului „vestelor galbene” este uriașă: el acționează ca un turnesol pentru a ne arăta încă o dată, pentru a-i convinge și pe cei încă neconvinși, care este adevărata față, care sunt adevăratele intenții, reala misiune primită de la mafia globalistă, a slugilor acesteia numiți politicieni europeni (și mai larg, occidentali): subjugarea popoarelor, anihilarea popoarelor, aducerea oamenilor prin inginerie socială, dictatură și amestec rasial în stadiul de sclav-rumegător, asfaltarea drumului către lumea sclaviei globale. 

Adevărul este moartea sufletului și a intelectului, programată și aplicată agresiv în această Uniune Europeană. Un fenomen similar cu genocidul împotriva indienilor americani și altor indigeni, măturați de primul val globalist, cel al colonizărilor. Ca și acele multe milioane dispărute, dintre care câteva exemplare sunt astăzi expuse în rezervații, alături de alte curiozități animale sau vegetale, europenii au fost (și sunt încă în număr mare) vrăjiți cu oglinjoare și mărgele din sticlă (banii europeni) , pe de o parte, și distruși cu alcool (progresism), pe de altă parte.

UE nu este construită, așa cum ni s-a tot spus, ca o uniune a națiunilor, pentru binele popoarelor europene, ci pentru exterminarea lor. UE este un uriaș lagăr de exterminare, o construcție menită să folosească mafiei bancare globaliste. UE este un astfel de experiment Pitești, un altfel de gulag, un altfel de canal, dar obiectivul este același.

De ce nu  recunoaște Iohannis un lider al Vestelor galbene ca președinte al Franței? Simplu: pentru că el este torționarul local al gardienilor mafiei globaliste.