DNA: Tăriceanu, acuzat că a primit mită 800.000 de dolari de la o companie austriacă

De Marinela Corciu  /  

Sursa: Jurnalul Național

Sursa: Jurnalul Național

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 13:24 Dosarul pentru care s-a cerut încuviințarea urmăririi penale a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, "s-a constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cerea autorităților judiciare austriece", a anunțat DNA. Concret, Tăriceanu este suspectat că "ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie". Banii ar fi ajuns la demnitar în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Parchetul General a solicitat Senatului ridicarea imunității parlamentare în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ce procurorul-șef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea formulării unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită presupus a fi săvârșită de Călin Popescu-Tăriceanu.

DNA a precizat, într-un răspuns pentru România TV, că "procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român".

"Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece", mai precizează DNA.

Concret, Tăriceanu „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie".

„Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", se mai arată în răspunsul DNA.
 
„În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal", se mai arată în precizarea făcută de DNA.

Surse citate de România TV au precizat că dosarul a fost deschis după un denunț făcut de un martor sub acoperire în anul 2010.

Depunerea cererii de ridicare a imunității parlamentare pentru Călin Popescu Tăriceanu a fost confirmată și de senatorul PSD Claudiu Manda. "Vreau să vă spun că a ajuns la Senat o astfel de solicitare. Am fost sunat spre după-amiază, însă nu am putut să confirm pentru că era pe perioada când se făcea transferul. Sunt zeci de file. Procedural, acestea vor ajunge la Biroul Permanent, iar de acolo la Comisia Juridică", a declarat Claudiu Manda.

ACTUALIZARE 23: 58lin Popescu Tăriceanu a oferit câteva precizări cu privire la acuzația adusă de DNA, de luare de mită: Am văzut informatiile care s-au vehiculat in ultimele doua ore si pot sa va fac cateva precizari: Hotararea de guvern care a aprobat contractul de furnizare de licente Microsoft a fost adoptata in 2004, inainte ca eu sa devin prim-ministru. Pe timpul mandatului meu, guvernul a dat o hotarare sa se faca inventarierea licentelor Microsoft, avand in vedere ca licentele erau utilizate, nu se platise contravaloarea lor si noi eram intr-o situație de ilegalitate. Pe perioada mandatului meu nu s-a făcut nicio plata catre Microsoft. Prima plata, din ce am aflat in spatiul public, a fost facuta pe perioada Guvernului Boc", a declarat acesta.
 
Știrea inițială

Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție  după ce ar fi suspectat de luare de mită. DNA a înaintat deja către Parlamentul României  avizarea urmăririi penale a lui Tăriceanu, potrivit Realitatea.Net.

Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu este bănuit de către DNA  de luare de mită, din perioada când deținea funcția de prim-ministru. Întregul caz ar avea legătură cu dosarul Microsoft, care l-a vizat încă din trecut pe Tăriceanu. DNA a trimis solicitare de anchetare a situației  în care se află acesta,  către Ministerul Justiției. 

Șeful Senatului a mai fost în trecut cercetat pentru mărturie mincinoasă.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

11:52

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani