Crin Antonescu a publicat în revista „Puncte cardinale” din noiembrie 1992 un articol despre părintele Calciu-Dumitreasa și despre apartenenţa acestuia la mișcarea legionară. Redăm integral conţinutul acestui articol.

Crin Antonescu:

 

„Săptămîna trecută cetăţeanul Vasile Văcaru(decedat între timp -n.r.), fesenist ceva mai răsărit din (Fe)Senatul României, a răspuns unei intervenţii a d-lui Sabin Ivan, senator liberal de Constanţa, intervenţie ce aducea în discuţie evenimentele de la 13-15 iunie 1990. Nu mă voi referi la impertinenţa cu care numitul Văcaru a eludat fondul chestiunii, ci doar la un anume pasaj din discursul fesenistului. Tam-nesam, politicanul de la Gorj pomeneşte de profesorul Gh. Calciu şi apoi se întreabă (hîtru, chipurile) dacă e vorba de una şi aceeaşi persoană cu preotul Calciu-Dumitreasa, «verde încă», spre a cita exact, «Verde, încă», zice, şmechereşte, tovarăşul Văcaru de la Senatul P.C.R. Adică, să tălmăcim noi: legionar. Nu ştiu dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar ori simpatizant al mişcării legionare. Tot ce se poate. Deşi denigrarea şi minciuna sînt, demult, singurele argumente feseniste, să admitem, totuşi, ipotetic, că da, a fost legionar. Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de «socialism ştiinţific». Nu ştiu, repet, dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar. Ceea ce ştiu e că a cunoscut faţa cea mai cumplită a închisorilor comuniste (arestat prima oară în 1948, cînd era student), că a străbătut un cutremurător traseu de suferinţă şi de conştiinţă, şi mai ştiu că prin ’77, cînd nu se mai afla nimeni în puşcărie politică în România, şi cînd pomenitul Văcaru bătea din palme şi defila la zile fixe, ca un căţeluş isteţ şi devotat, preotul Calciu era din nou în temniţă. Tot pe vremea aceea, tov. Iliescu îşi primea lefuşoara de la C.C. al P.C.R. şi stătea sluj la teleconferinţe cu «şefu», tov. (pe atunci) Petre Roman lupta pe la Toulouse, iar tov. Dumitraşcu, de la judeţeana P.C.R. Constanţa, mergea pe teren să explice «genialele concepţii». Una este, aşadar (şi sînt întrutotul de acord), să condamnăm definitiv orice practică politică extremistă şi orice sistem politic totalitar, şi cu totul alta ca un oarecare Văcaru, comunist toată viaţa şi fesenist la spartul tîrgului, să se refere la părintele Calciu ca la un infractor. Căci diferenţa dintre ei nu este una de eventuală culoare («verde încă» sau roşu încă), ci una de calitate a individului. Adică diferenţa dintre un trepăduş şi un luptător.” („Puncte Cardinale”, anul II, nr. 11-23-1992).

Gheorghe Calciu a fost condamnat, prin sentinţa penală nr.148/1.02.1949 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani de temniţă grea, pentru activitate subversivă legionară. Mai exact, pentru „crima de organizare şi participare la organizaţiuni de tip fascist, politice şi paramilitare”. Ȋn 1955, Gheorghe Calciu, implicat într-un proces de culpabilizare a deţinuţilor de la Piteşti, se împotriveşte acestei idei și primeşte alţi 15 ani de temniţă. A fost eliberat din Aiud la 18 mai 1963, apoi a avut un an de domiciliu forţat în comuna Viişoara. Ȋn libertate, părintele Calciu a criticat regimul politic, fapt ce i-a atras furia autorităţilor comuniste. A fost arestat din nou în 1979, condamnat la 10 ani de închisoare şi supus unei tentative de asasinat. Ȋn august 1985, la un an de la eliberarea sa din pușcărie, părintele Calciu-Dumitreasa a emigrat în Statele Unite ale Americii.

 

Articolul din revista „Puncte cardinale” nu este însă singura manifestare de simpatie pe care Crin Antonescu a avut-o, de-a lungul timpului, faţă de o personalitate acuzată și condamnată pentru legionarism. Ȋn decembrie 2011, hotnews.ro dezvăluia că liberalul Crin Antonescu a participat la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea lui Petre Ţuţea. O făcea, susţin autorii articolului, doar din interese electorale. 

Demostene Andronescu, fost deţinut politic, povestea, pentru hotnews.ro: „ (...) Ȋn 2002, Marcel Petrișor m-a invitat la Boteni, pentru că se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Tutea. Ne-am dus, i-am vazut mormântul la Boteni, am fost primiţi de oficialităţi și am aflat că a doua zi este o festivitate în care i se va dezveli bustul. M-aș fi așteptat să văd la mormântul lui Ţuţea toată floarea intelectualităţii românești, care, cu 11 ani înainte, roia în jurul lui ca în jurul unui borcan de miere (nu ca să-l preamăarească, ci ca să se șlefuiască pe ei). Ȋnsă nu am văzut pe absolut pe nimeni. Nici măcar instituţiile care ar fi trebuit să fie: de la Ministerul Culturii, de la Academie, de la vreo facultate. Nu au fost decât câţiva liberali: i-am recunoscut pe Bălăceanu-Stolnici și pe Crin Antonescu. Pentru că se apropiau alegerile, aceștia veneau de fapt în propagandă electorală. Voiau să și-l revendice pe Ţuţea. De altfel, în luările de cuvânt care au urmat, se lăudau că Petre Ţuţea este liberal, moment în care a intervenit, cam intempestiv și niţel dur, prietenul meu, Marcel Petrișor, punând lucrurile la punct.”  

 

Petre Țuțea a fost arestat în 12 aprilie 1948, fiind acuzat de spionaj în favoarea anglo-americanilor. Abia în noiembrie 1950 a fost încarcerat oficial, prin Decizia M.A.I. nr.193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”. Arestat din nou în 1956, Țuțea a fost învinuit „pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”. Ȋn „concluziile de învinuire” ale lotului de deţinuţi din care făcea parte, a fost acuzat că, alături de alţii, „încă din anul 1948-1949 a inițiat și organizat (…) organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită «Partidul Naționalist», în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist”. Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, la 10 ani de închisoare corecțională și confiscarea averii. Întemnițat la Aiud, în 1959 Petre Țuțea a fost implicat într-un nou proces, fiind acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți „s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar”. În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare l-a condamnat la alţi 18 ani de muncă silnică. Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, prin Decretul nr. 411/1964.

 

Când a fost Crin Antonescu sincer? Ȋn 1992, când critica „condamnarea din principiu şi totală a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar”, sau în 2015, când iniţia o lege ce are drept obiectiv tocmai această „condamnarea din principiu şi totală”? 

Când a fost Crin Antonescu de partea adevărului? Ȋn 2002, pozând electoral lângă mormântul lui Petre Ţuţea, sau astăzi, când se declară mândru de legea care interzice ca numele marelui marelui filosof român să rămână în memoria publică, prin denumirea „unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice”? 

Nebănuind probabil ce groapă a săpat în istoria acestei naţii, Crin Antonescu cade astăzi în capcanele propriei legi.