ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Procurorul care nu le-ar fi permis polițiștilor să intervină în casă până la ora 6 dimineața este audiat, la această oră, de Serviciul de indrumare și control al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, anunță EVZ.
Audierea procurorului Cristian Ovidiu Popescu a fost cerută de Procurorul General, Bogdan Licu, care a vrut să vadă care au fost motivele pentru care acesta nu le-a permis polițiștilor să intre în casa în care era Alexandra, potrivit Realitatea TV.
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal le-a cerut polițiștilor să nu intervină până la ora 6, așa că aceștia au stat la ușă cu mâinile în sân, deși aveau mandat de percheziție încă de la ora 4.
Inspectorii judiciari vor efectua verificări prealabile în aceste cauze pentru a stabili dacă exista indicii cu privire la savârșirea vreunei abateri disciplinare.
Procurorii au extins cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă pentru omor calificat. El a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente, Alexandra Măceșanu și Mihaela Luiza Melencu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.