În primul rând, este esențial de remarcat că Trump s-a dus în Polonia, în timp ce reprezentantul României a fost chemat la Casa Albă.
Faptul că Trump a ales să meargă în Polonia este un gest de respect, un tribut și un mesaj simbolic pe care șeful SUA a ales să-l trimită către polonezi și întreaga lume. Sigur că primirea lui Iohannis la Casa Albă înseamnă ceva, dar ca să ne facem o imagine completă, trebuie să vedem că la 10 zile după președintele României, pe același scaun a stat președintele statului Panama, un protectorat economic american mai degrabă decât un stat. Și atunci, ca și la întâlnirea cu Iohannis, Donald Trump a început cu nemuritoarele cuvinte „Este o mare onoare...”. Tot la Washington a venit și Merkel, și am văzut cât respectă Trump, Germania.
Faptul că Trump a ales să meargă în Polonia este un gest de respect, un tribut și un mesaj simbolic pe care șeful SUA a ales să-l trimită către polonezi și întreaga lume. Sigur că primirea lui Iohannis la Casa Albă înseamnă ceva, dar ca să ne facem o imagine completă, trebuie să vedem că la 10 zile după președintele României, pe același scaun a stat președintele statului Panama, un protectorat economic american mai degrabă decât un stat. Și atunci, ca și la întâlnirea cu Iohannis, Donald Trump a început cu nemuritoarele cuvinte „Este o mare onoare...”. Tot la Washington a venit și Merkel, și am văzut cât respectă Trump, Germania.
Analizând discursurile lui Trump de la întâlnirea cu Iohannis și de la Varșovia, se pot observa niște diferențe de perspectivă care ar trebui să ne îngrijoreze. Urmărind cu atenție cele două discursuri, putem distinge modul specific în care Donald Trump și administrația sa privesc România.
Cu ce rămâne privitorul din discursul lui Trump despre România? Trump vorbește despre România ca despre o țară iubitoare de libertate, cu tradiții bogate și cu un peisaj frumos, dar nimic care s-o individualizeze. Apoi despre angajamentul și sacrificiile României pentru a lupta alături de America - frumos, nimic de zis. Apoi despre parteneriatul strategic care a împlinit 20 de ani și despre lupta împotriva corupției. Singura mențiune concretă la trecutul și istoria țării o reprezintă holocaustul din România! Iar singura personalitate legată de România menționată de Trump, este...„românul” Elie Wiesel, despre care putem spune orice, numai că se prezenta ca pe sine ca român, nu. Președintele SUA l-a mai menționat și pe Regele Salman al Arabiei Saudite...
Situația se schimbă enorm în ceea ce privește Polonia. Trump începe în forță, anunțând fără prea multe finețuri, că America iubește Polonia și America îi iubește pe polonezi! Apoi explică și de ce: comunitatea americanilor polonezi din SUA l-a susținut la alegeri. Cu alte cuvinte, regimul Trump mulțumește unui aliat care l-a ajutat și înainte de a ajunge la Casa Albă. Ca să ne fie clar: regimul politic de la București a susținut-o din toate puterile pe Hillary Clinton, iar tandrețea dintre ambasadorul României de la Washington și oficialii fostului regim Obama este binecunoscută.
Mai departe, Trump vorbește despre evenimente clare, istorice, despre persoane - Copernic, Chopin și Sfântul (atenție!) Papă Ioan Paul al II-lea. Apoi a vorbit despre „credința noastră” în familie, în Dumnezeu, despre lupta polonezilor împotriva comunismului, despre istoria de secole a polonezilor, despre „comunitatea noastră de națiuni” și despre faptul că Polonia este „inima Europei”. Un termen care nu a fost ales întâmplător, dat fiind faptul că inima duce cu gândul la suflet, la duh, la legătura nevăzută și imaterială dintre oameni, dintre popoare în cazul acesta, dar și centrul, elementul esențial pentru vitalitatea organismului sau a continentului, în cazul de față.
Cred că oricine are ochi de văzut, înțelege că Polonia este mai mult decât un aliat conjunctural, un vasal al SUA, ci mai ales un aliat politic, pe care SUA îl tratează cu un respect enorm.
Tot așa, analizând cele două discursuri, oricine are ochi de văzut înțelege cum este percepută România de către Donald Trump: un aliat strategic, dar lipsit de individualitate, corupt și genocidal, care acum face eforturi să-și spele crimele din trecut (dar are peisaje frumoase...). Și în niciun caz, un aliat politic al regimului Trump, ci o alianță moștenită pe coordonatele stabilite de vechiul regim democrat (stânga marxistă americană). Să ne gândim că Trump a clamat la Varșovia că „popoarele Europei îl vor pe Dumnezeu ”, în timp ce Iohannis a zis că cele 3 milioane de români care vor protejarea familiei în Constituție sunt...„fanatici religioși”. Polonia este condusă de un partid conservator sau „iliberal”, cum zic pantazonii de la București, în timp ce România este o țară liberală, minunată, dar pe care o cam încurcă câteva milioane de conservatori.
Dar nu este vina lui Trump. Acesta este rezultatul a aproape 10 ani în care regimul Băsescu și apoi regimul Iohannis - PSD și mass-media deontoloagă au prezentat lumii o Românie a cărei singură trăsătură este corupția și mereu scuzându-se pentru ce-a făcut și ce n-a făcut.
Regimul Băsescu nu a făcut altceva decât să pună tavă democraților americani țara, oferindu-le cea mai simplă și eficientă armă de control social și politic: serviciile și justiția, angajate in corpore în lupta perpetuă împotriva corupției.
În concluzie: Polonia este pentru administrația americană o țară de oameni cu istorie incredibilă, cu o credință puternică și „inima Europei”, iar România un aliat minor, corupt și cu un trecut genocidal, care trebuie tutelat.
Corupția, într-adevăr, ucide.
Corupția, într-adevăr, ucide.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Trump a facut in acest fel diferenta intre slugoiul pupincurist merkelisto-ue si reprezentantii responsabili si verticali ai unui stat, Polonia, care isi respecta statutul, credinta si valorile.
Stima, Polonia!
Din păcate, în prezent (și nu sunt mari speranțe de revenire națională nici pentru viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat) lispește o reacție dar și o acțiune fermă a românilor față de PEGRA politică autohtonă.