

În timp ce președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs cu ocazia primirii ambasadorilor acreditați în România, Sandra Pralong, consilier prezidențial la Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor, a fost surprinsă dormind, potrivit stiripesurse.
Sandra Pralong pare să fi adormit încă de la începutul discursului președintelui Klaus Iohannis. Era abia minutul doi al discursului, iar consilierul prezidențial căzuse într-un somn adânc.
Nici nu mai punem la socoteală că Iohannis vorbea fix pe domeniul de activitate al consilierului prezidențial, aceasta fiind responsabilă de relația cu românii din diaspora. VIDEO 1:
De asemenea, în cadrul primei sale apariții publice din acest an, Iohannis a pronunțat greșit numele unei țări, pe care a vizitat-o chiar în 2023, în cadrul turneului din America de Sud. Este vorba de statul Chile, al cărui nume a fost pronunțat stâlcit de președinte: „Kile” (după cum se poate auzi în filmarea oficială a evenimentului, la minutul 14:34).
„În 2024, România vizează intensificarea colaborării cu Africa și continuarea programelor destinate partenerilor africani, cu accent pe educație și transferul de expertiză. În aceeași logică s-au înscris și vizitele din aprilie 2023 din America Latină, în Brazilia, Kile (Chile – n.r.) și Argentina, ocazie cu care am reafirmat interesul României, dar și al Uniunii Europene, de a dezvolta dialogul politic la nivel înalt”, a spus acesta.
Sandra-Marylin-Andreea Pralong, fosta președintă a Fundației lui Soros din anii '90, nu a fost singura trimisă pe tărâmul viselor în Pădurea Adormită de la Cotroceni, după cum arată și acest mic fragment - VIDEO 2:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.