Cine sunt salvatorii României

De Dr. Vasile Astărăstoae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Lumea în care trăim este complicată și frământată de o criză între setea de sens și lipsa de sens. Ultimele evenimente internaționale (Brexit, victoria lui Trump și situația din Franța în care în mod cert la alegeri vor câștiga conservatorii) confirmă acest lucru. Lumea s-a cam săturat de relativism, globalizare ca scop în sine, influența transnațională a mediului corporatist și ultraliberalism. Chiar dacă presa (care s-a decredibilizat prin partizanat excesiv) nu reflectă aceste tendințe. Populația și popoarele încearcă să se reîntoarcă la valorile tradiționale. Nici România nu poate să nu fie cuprinsă (mai devreme sau mai târziu) de acest curent. Iată de ce sunt uimit și mâhnit de ce ne propune o entitate născută din neant (precum Afrodita din spuma mării) care exprimă interesele mediului corporatist și a multinaționalelor, intitulată Uniunea Salvați România. Intens mediatizată și promovată atât în media tradițională, cât mai ales în mediul virtual, acești salvatori ne propun un model care este împotriva trendului internațional. Cât timp au fost necunoscuți au reușit să atragă un număr de alegători prin insolitul acestui demers. Acum, când sunt cunoscuți, trebuie totuși să ne îngrijoreze un astfel de drum pe care ei ni-l propun. Evenimentul Zilei ne prezintă ideile unuia dintre candidații la Senat ai USR-ului.
 
„Până și puținii care au o sclipire de educație și nu sunt total agramați (așa cum sunt 80 la sută dintre absolvenții de studii „superioare” – care în mod normal nu ar fi trebuit să ajungă nici măcar la liceu) se „trag” tot din familii în care barbarismele de genul mersului la popă și pupatul moaștelor, nunțile, botezurile și înmormântările tipice de neam prost, lipsite de orice fel de bun-gust și decentă, ascultatul manelelor și popularei, înfulecatul de mici și bere, preacurvitul și violența fizică, macismul și prostia brută – sunt încă regăsite. Unii promovează aceste tare ereditare românești sub numele de „conservatorism”, asigurându-ne de credibilitatea unui așa zis model civic iudeo-creștin european. Ce cretinisme! Ce dobitoci ne conduc! Avem nevoie de schimbarea din temelii a sistemului legislativ, îndeosebi pe partea de justiție, educație și economie. Avem nevoie reală de reintroducerea pedepsei cu moartea pentru evaziune fiscală în formă agravată. Lasati centrismele care inseamna „va aburim in moderatie” si asumati-va brutalitatea curateniei generale. Nu va pricepeti cum sa spuneti ca intr-o lume civilizata si corecta dpdv politic nu puteti trimite in puscarie sau la moarte parlamentarii ? Reinstaurati securitatea, stati cu ochii pe ei ca pe butelie ! Explicati-i romanului, acestui orientat imputit si bun de nimic, ca daca doar cu forta si cu amenintarile se poate schimba situatia, sunteti dispusi sa o faceti. Poporul vrea sange, vrea responsabilitate, vrea miscari tectonice in politica, vrea oameni priceputi, curajosi, inteligenti si mai ales cu viziune si potential coagulator al maselor”, a scris pe Facebook, Dragos Ioan Coste.
 
La scurt timp după publicarea articolului postarea respectiva nu s-a mai putut accesa. După agramatismele din postare, domnul de mai sus se pare că face parte dintre analfabeții la care face referire.
 
Ați spune că este un caz izolat mai ales că după apariția articolului, candidatul s-a retras din USR. A rămas însă pe listă pentru că ea era deja depusă. Dar nu este adevărat. Vicepreședintele USR Cluj, Bogdan Rădulescu, are exact același discurs împotriva Bisericii Ortodoxe Române: "Ciume bubonice, viermi parazi, lepre, căcături pe care le zice Biblia, gherțoii, mârlanii, pedofilii și manipulatorii ce țin orele de religie sau căcați ordinari". Nici cu Andrei Postolache, candidat USR la Iași, nu ne este rușine. După ce a refuzat să jure pe Biblie, prin luările de cuvânt în Consiliul Local Iași a devenit ridicol. Acest personaj (care nu a reușit să termine o facultate) se declară adversar al Coaliției pentru familie, susținâd un mod de viață care nu este caracteristic românilor. Urmăriți de asemenea prestațiile foștilor miniștri "tehnocrați" Vlad Alexandrescu și Cristian Ghinea (zero atrageri de fonduri europene) și cred că veți găsi argumente privind relația între mediul corporatist și USR.
 
Îmi veți spune că această postare este intolerantă și răuvoitoare. Am să vă contrazic. Nu am nimic cu cei care sunt atei sau care au altă orientare sexuală. Este o problemă de opțiune. Și pot să nu fiu de acord cu ea, dar în același timp să nu îi condamn. Dar atunci când ei sunt agresivi, ne fac inculți, împuțiți, agramați, needucați pentru opțiunea noastră trebuie să reacționăm. Și în plus să ne întrebăm de unde au apărut acești salvatori care nu se sfiesc să siluiască limba română împănând discursul lor cu tot felul de franțuzisme și englezisme. Poate nu vrem să fim salvați de ei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!