

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a participat la audieri în cadrul dosarului „Tel Drum”, în calitate de martor, joi, la Departamentul Național Anticorupție (D.N.A.) București.
Audierea a durat circa trei ore și survine ulterior încarcerării liderului social-democrat, Liviu Dragnea, și la nici 24 de ore după refuzul ministrului de Interne de a demisiona din funcție, la cererea adresată de președintele republicii. Acesta solicitase miercuri demisia miniștrilor de Interne și de Externe, pe care îi considera răspunzători de organizarea defectuoasă a votului din 26 mai (alegeri pentru Parlamentul European și referendum consultativ pe teme de Justiție).
Potrivit Realitatea.net, dosarul „Tel Drum” este instrumentat de procurorii D.N.A. începând cu 13 noiembrie 2017, când s-a declanșat urmărirea penală a lui Liviu Dragnea pentru suspiciuni de constituire a unui grup infracțional, abuz în serviciu, deturnare de fonduri europene prin favorizarea companiei în privința acordării de contracte.
Înainte de 2016, Liviu Dragnea ocupase funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, iar Carmen Dan, pe cea de prefect al aceluiași județ.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
”Îi răspund că nu mă intimidează astfel de cereri urgente, nici în situația în care sunt dublate de riscul unor dosare penale”
BUCUREȘTI, 29 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum se știe, președintele Iohannis a solicitat azi ”demiterea imediată” a miniștrilor de Externe și de Interne.
”Fiindcă nu au știut să își dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a ministrului de Interne”, a spus Iohannis, terminând teatral ”Imediat, adică imediat”.
După ce ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a respins ideea demisiei, în această seară, ministrul de Interne, Carmen Dan, a susținut o declarație de presă… de antologie! Se poate spune deci că, prin reacțiile celor doi miniștri, Guvernul revine din poziția ”prea-plecată” în care părea că se află după alegeri – și îi răspunde în forță președintelui Iohannis.
Carmen Dan a respins solicitarea imperativă a președintelui, considerând-o ”cel puțin nejustificată”. Dar, am definit-o ca „antologică”, pentru că ironia și umorul mușcător al ministrului au depășit orice am auzit până acum.
Mai mult, acest discurs ironic venind din partea unei femei frumoase și elegante, a fost și mai tăios. ”Voi vorbi mai rar, ca să înțeleagă și cei care mai sunt încă în campanie electorală”, a început Carmen Dan.
Apoi, Carmen Dan i-a explicat mai întâi președintelui că se numește al ”Afacerilor Interne” pentru că ”se ocupă de interiorul țării, deci nu de străinătate”, unde au fost probleme.
”Are oare cineva probe sau indicii că votul din țară a fost fraudat?”, a întrebat Carmena Da, completând ”Dacă da, să înțelegem că PNL a câștigat alegeri fraudate?”.
A urmat un șir de explicații punctuale, pe fiecare aspect al alegerilor din 26 mai, ministul desființând practic și profesional motivele pentru care i s-ar putea cere demisia.
”Nu e o surpriză pentru nimeni că domnul președinte îmi cere demisia, nu e prima dată”, a spus Carmen Dan, finalizând ferm și cu aluzii directe: ”Îi răspund că nu mă intimidează astfel de cereri urgente, nici în situația în care sunt dublate de riscul unor dosare penale”.
Iar ca un final perfect pentru stilul de abordare, Carmen Dan a spus: ”Nu îmi voi da demisia nici imediat… nici imediat!”.
Iată înregistrarea integrală, care merită vizionată!
https://ro.sputnik.md/politics/20190530/26160456/Guvernul-revine-in-forta-Carmen-Dan-l-a-facut-praf-pe-Iohannis-moment-unic.html