Președintele partidului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut demisia președintelui României, Klaus Iohannis, după ce Curtea Constituțională a decis că prevederile referendumului pe justiție inițiat de Iohannis sunt neconstituționale.
Tăriceanu afirmă că Iohannis a fost avertizat de faptul că Referendumul este neconstituțional, dar totuși a mers înainte și a târât poporul și Parlamentul în această „aventură”.
„În urmă cu puține ore, Curtea Constituțională a invalidat propunerea președintelui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei și a grațierii pentru persoane acuzate de corupție. E important de precizat că a existat unanimitate cu un scor de 8-0! Asta spune totul despre cât de constituțională a fost ințiativa dlui Klaus Werner Iohannis!
Decizia CCR este de o maximă gravitate și nu poate rămâne fără urmări pe măsură.
Ea denotă că președintele Klaus Iohannis a atras poporul într-o aventură nesăbuită, momindu-l să facă un joc împotriva democrației însăși. Pentru că amnistia și grațierea – însemnând clemența față de oameni aflați în situații speciale - sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani și nimeni nu și-a permis vreodată, nici chiar comuniștii, să le știrbească.
Klaus Iohannis nu are nicio scuză: a fost prevenit. După ce și-a anunțat intențiile s-au scris nenumărate articole și analize, s-au tras semnale de alarmă de către specialiști, a fost tras de mânecă până și de susținători ai lui.
Am făcut-o și noi în repetate rânduri, dar fără să-l înduplecăm. Parlamentul României a respectat votul de la 26 mai și a propus proiecte de legi care să pună în practică dorințele dlui Iohannis, chiar dacă a avertizat că inițiativele sunt în afara legii fundamentale.
Nimic nu l-a impresionat, nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii.
Klaus Iohannis a reușit să pună voința poporului român în cea mai delicată, mai gravă poziție cu putință, aceea de a se exprima împotriva unor reguli aproape sacre ale statului de drept, întâlnite în toate țările civilizate ale lumii.
Klaus Iohannis nici măcar nu a lăsat poporul să aleagă cum crede de cuviință, ci a cerut răspicat și neîncetat poporului să aleagă așa cum vrea președintele: cine nu e cu mine, e împotriva mea!
Klaus Iohannis a târât în aventura lui și Parlamentul României, nevoit să se implice în transpunerea în viață a ideilor Marelui Cârmaci.
Pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal, anihilate azi de Curtea Constituțională, președintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiționat și imediat din funcție.
Imediat însemnând imediat!”, a tunat Tăriceanu.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Romani care v-ati dus sa votati "da" la referendumul pentru justitie.... iata in ce ati fost tarati.
Eu n-am mers, nu am muscat hapul, sunt roman. Bineinteles ca nu sunt cu Dragnea, dar nici cu Iohannis ca nu e mai bun.
Iohannis v-a manipulat cu referendumului asa zis pt. justitie. A fost pt. alte interese.
În schimb, cînd România, țara demonizată din oficiu, niște corupți, dă-i în morții lor de sărăntoci corupți, face fix același lucru: nu-și susține candidatul propriu la Procurorul General european, dintr-o dată toți deontologii națiunii fac valuri de spume la gură. Cum e posibil așa ceva? Trădare! Dezastru! La moarte cu ei!!
Aha. Înțelegeți cum funcționează doublethought? Dublugîndirea din cartea 1984 a lui Orwell? Înțelegeți că deontologii asta fac: transformă un popor întreg într-o masă amorfă de morloci spălați pe creier?
Încă una. Cînd s-a făcut Referendumul pentru Familie, o haită întreagă de deontologi agresivi urla furioasă că se prăpădesc banii statului pentru organizarea acestui referendum.
Acuma în schimb, cînd ditamai Curtea Constituțională vine și zice că Referendumul Urii Naționale a fost de fapt anticonstituțional, nimeni din deontologi nu mai deschide gura să-i impută cheltuiala inutilă și abuzul în serviciu lui Iohannis.
Încă una. Cît timp Curtea Constituțională i-a cîntat în strună lui Băsescu, a fost cea mai perfectă și deontoloagă instituție pentru deontologi.
Vă mai aduceți aminte erata dată noaptea ca hoții, cînd au anulat votul a peste 7 milioane de români cu un cinism îngrozitor? Atunci erau buni.
Acuma, cînd aceeași Curte Constituțională dă o decizie nefavorabilă tefeleilor, deontologii dintr-o dată o tăvălesc și o demonizează – niște comuniști, niște ciumă roșie, alea alea.
Vă place cum gîndesc deontologii cînd așa, cînd așa, în funcție de ce e convenabil pentru cauza lor deontoloagă? Vă place cum spală oamenii pe creier?
Țineți minte. Mîndruță. Oana Pellea. Tudor Chirilă. Moise Guran. Cristian Tudor Popescu. Liiceanu. Pleșu. Prelipceanu. Tapalabă. Lista rușinii deontoloage. Mai sînt și alții. Mulți alții. Haita de deontologi care spală românii tefelei pe creier.
Țineți minte. Așa începe dictatura. Așa începe 1984.
Să nu uiți, Darie. Să nu uiți.
https://www.facebook.com/mirel.palada/posts/2584044858274561