

Călin Georgescu, candidatul independent la președinția României, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o declarație în fața jurnaliștilor, în care a subliniat că va fi un președinte care va pune țara și poporul lui pe primul loc, va pune preț pe onoare și diplomație continuă în favoarea interesului național și va aplica strategia păcii. De asemenea, el a spus că Lasconi vrea să implice țara noastră în război și că aceasta va accepta, așa cum a și declarat, orice va cere NATO și UE. Georgescu a mai menționat că a invitat-o pe Lasconi să participe la o dezbatere electorală la Televiziunea Română, întrucât poporul român are dreptul să asiste la o astfel de dezbatere, însă aceasta a refuzat, fiindcă îi este frică de un astfel de dialog. Deși declarația sa a fost mai lungă, televiziunile sistemului i-au întrerupt transmisia în direct dupa 5 minute.
Cele mai importante declarații:
„CNA-ul nu dorește ca eu să am dreptul la replică”
Am văzut pe grupuri de presă că sunteți foarte supărați pe mine pentru că nu iau întrebări. Da, nu iau întrebări și nu voi lua nici în seara aceasta pentru simplu fapt că am văzut că dvs., presa, aveți toate răspunsurile. Eram foarte bucuros dacă lucrurile ar fi mers într-o direcție elegantă, dar nu a fost cazul.
Am văzut foarte multe atacuri și lucruri jignitoare la adresa mea și a familiei mele la televiziunile private. Vreau să le atrag atenția televiziunilor private, că toți avocații mei monitorizează toate aceste aspecte și că justiția există încă în România. Justiția cu mine președinte va fi impecabilă.
În același timp am sesizat că CNA-ul nu dorește ca eu să am drept la replică. Echipa mea a transmis de fiecare dată televiziunilor dreptul la replică. Am fost ignorat.
„Trebuie negociat totul în avantajul poporului român”
Vreau să fiu un președinte care pune țara și poporul lui pe primul loc. Cooperare, diplomație, eleganță, onoare, diplomație continuă și interesul național pe primul loc, cu toate țările lumii, inclusiv cu NATO și Uniunea Europeană.
Am fost acuzat că vreau să scot România din UE și din NATO. E fals. Nu am spus acest lucru niciodată, ci am spus că vreau să negoziez și să pun interesul național pe primul loc pentru că nu vreau să acceptăm orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român.
Ieri am văzut cum președintele Comitetului militar al NATO a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările membre NATO să se pregătească pentru un scenariu de război, în același timp să își aranjeze toate liniile de producție în același sens. Cum se poate să spună așa ceva dacă nu discută prima dată cu țările membre? Este o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre NATO.
„Războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent!”
În același timp am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declarație de război, nu mie, ci țării întregi.
Germania ieri a spus că se pregătește de un război militar, iar doamna Lasconi, ca omul partidelor deservite, a făcut același lucru, spunând în plus că orice va cere NATO și UE va respecta. Cum poți să respecți totul?
De aici se vede că practic se cere poporului român, prin doamna Lasconi, să intre în războiul din Ucraina. Războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent! Pentru mine este strategia păcii, nu a războiului.
Mai mult, am văzut cum ieri prin manipulări au fost scoși tinerii în stradă. Așa cum i-au scos în stradă, așa-i va scoate și la război. Și nu știu dacă sunt pregătiți părinții să-și trimită copiii la război și să nu se mai întoarcă.
"Elenei Lasconi îi este frică să participe la o dezbatere la televiziunea publică și la radioul public”
Lasconi a făcut o declarație că nu vine la această dezbatere publică, acuzându-mă că nu știu ce înseamnă democrația. Democrația înseamnă să asculți și părerea celorlalți.
Ea refuză simbolul democrației, adică televiziunea națională. Nu am văzut-o niciodată la televiziunea națională. Refuză ca poporul român să aibă dreptul să asiste la această dezbatere directă.
Înțeleg că îi este frică … și mă gândesc cum ar fi un dialog pe care l-ar avea cu orice fel de partener internațional. Nu se dorește o dezbatere.
A venit vremea ca destinul și drepturile națiunii române să fie respectate, să înțelegem că destinul și drepturile națiunii române sunt eterne. A venit vremea să ne refacem viața, o viață demnă, cu onoare, și atunci România va fi biruitoare și eternă. Trebuie să ne înțelegem idealul comun, idealurile noastre și să rămânem demni! VIDEO:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
No comment.
Doamne, ajută.
Fruntea sus si sa-i prajim pe 1 decembrie - ziua nationala pe aceste mizerii tradatoare si sa-i ardem si in turul 2 al prezidentialilor.
Ce credeți?
Doamne, ajută.
Mai pe scurt - credeți că are vreo logică/scuză anulatul votului cu pătrățica..cu Lăsconi pe locul 2? Dar cu ce are legătură? Are legătură cu votanții? Sau cu Moș Crăciun? așa cum în general .. are legătură cam tot ce ni se întâmplă..
Doamne, ajută.
''PNL rămâne un promotor al familiei tradiționale, a transmis în continuare, dar și un susținător al valorilor creștine și conservatorismului.
Drept urmare, pentru a întări această majoritate de dreapta, PNL a anunțat că o va susține pe Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale.''
Tampitul asta habar nu are ca Lasconi e cu lgbt , deci care familie.
Le-a intrat frica in oase. Uitati ce de minunatii mai declara: https://adevarul.ro/politica/bolojan-i-a-sunat-pe-toti-presedintii-de-la-2404454.html
ps. Nu includ in această caracterizare pe domnul Badea Mircea.
La procesul lui Trump:
https://x.com/77HERCULES77/status/1643812970751819777
screenshot:
https://imgur.com/a/5TLEaop
Obama la AIPAC:
https://www.youtube.com/watch?v=fRbEhebowiw
screenshot:
https://imgur.com/T8Qowoc
No comment.
Doamne, ajută.
Omul acesta este un om cult, ortodox, familist, pentru familia traditionala, pentru popor si cu frica de Dumnezeu si nu un vanut si slugarnic precum Iohannis, Ciuca, Ciolacu, Lasconi & Co.
Trezirea POPOR !!!
Omul acesta este un om cult, ortodox, familist, pentru familia traditionala, pentru popor si cu frica de Dumnezeu si nu un vândut si slugarnic precum Iohannis, Ciuca, Ciolacu, Lasconi & Co.
Trezirea POPOR !!!
pai sa meargă ea și cu tot neamul ei la răzbel, poate îl îndupleca o tira pe zdrelinski și-i cînta cu cuculețul la pian !