

Marți, 3 decembrie, la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu din Capitală, Asociația Neamunit va organiza dezbaterea „30 de ani de la Revoluție - România, atunci și acum”, informează un comunicat de presă. Evenimentul va începe de la ora 19:00.
Conform organizatorilor, subiectele principale ale dezbaterii vor fi:
„1. Revoluție, sau lovitură de stat cu sprijin străin?
2. România - o nouă periferie a Europei sau un exemplu de succes al unei țări „europenizate” după 1989?
3. Elite, societate, stat, națiune după 1990”.
Invitații care vor dezbate subiectele sunt profesorul universitar Radu Baltasiu, istoricul și jurnalistul George Damian și avocatul Antonie Popescu.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.