Cu ocazia zilei de 28 iunie, moment în care România comemorează cedarea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța către Uniunea Sovietică, Ambasada Rusiei la București a găsit de cuviință să posteze pe pagina de facebook o versiune a istoriei în care URSS ar fi „eliberat” Basarabia.
Astfel, reprezentanții Moscovei la București au susținut că cererea Uniunii Sovietice s-a bazat „în totalitate pe normele de drept internațional din acea epocă”, din cauza faptului că Tratatul de la Paris nu ar fi fost ratificat de Japonia.
Mai mult, rușii susțin că armatele sovietice ar fi fost primite „cu bucurie și chiar exultare”. Evident, Ambasada uită să menționeze că nu populația majoritar românească se bucura, ci alte naționalități.
În realitate, intrarea trupelor sovietice în Basarabia și celelalte teritorii românești a adus cu sine un val de teroare și atrocități asupra populației majoritare, așa cum istoricul Alex Mihai Stoenescu a documentat în cartea sa „Mareșalul, Armata și Evreii”. O scurtă trecere în revistă a atrocităților suferite de români în 1940 puteți găsi aici.
„În urmă cu 79 de ani, Guvernul URSS, care nu a recunoscut niciodată aderarea Basarabiei la Regatul România, a trimis Guvernului român o notă, oferind „în scopul de a restabili dreptatea, să se procedeze împreună cu România pentru soluționarea imediată a problemei revenirii Basarabiei la Uniunea Sovietică". După ce s-a pronunțat acordul părții române de a-și retrage trupele la 28 iunie 1940, Armata Roșie a intrat nestingherit pe teritoriul Basarabiei și a Bucovinei de Nord.
Analizând, în prezent, motivele care au adus omenirea la tragedia fără precedent al celui de-al Doilea Război Mondial, precum și lecțiile trase din acesta, ne permitem să afirmăm că o interpretare eronată a evenimentelor din vara anului 1940 în Basarabia l-a împins pe dictatorul I.Antonescu la decizia care s-a dovedit cu timpul una aproape fatală pentru România, și anume „să se poziționeze pe latura incorectă a istoriei", prin aderarea la invazia Germaniei naziste în URSS. Consecințele acestui "calcul strategic eronat ", din păcate, sunt, de asemenea, resimțite și în România modernă.
Este relevant de menționat că cererea sovietică pentru revenirea Basarabiei se bazează în totalitate pe normele de drept internațional din acea epocă, iar Protocolul de la Paris (de la 28.10.1920) cel notoriu, prin care foștii aliați ai Rusiei în cadrul „Antantei", fără acordul ei, au recunoscut „suveranitatea România asupra teritoriului Basarabiei", niciodată nu a intrat în vigoare datorită refuzului Japoniei de a-l ratifica. (https://riss.ru/bookstore/journal/2011-2/j9/).
Amintirile martorilor oculari și numeroasele fotografii care s-au păstrat de atunci arată că trupele sovietice au fost întâmpinate de populația locală cu bucurie și chiar exultare. La Varnița, Sîngerei, Mereni, Chetrosu, Todirești, Chirca, Calfa si alte localități prin care trecea drumul spre Chișinău, țăranii, de parcă urmând tradițiile unei nunți la țară, întindeau direct de-a curmezișul drumului mese cu vin și gustări, opreau coloanele militarilor și nu le permiteau să treacă până ce soldații nu gustau din merindele oferite.
Cum, oare, se poate explica acest lucru dacă, conform "experților" moderni ai istoriei relațiilor ruso-române, Basarabia a fost "ocupată" de URSS? În opinia noastră, o explicație foarte convingătoare a fost prezentată încă din 1924 într-o scrisoare către Ferdinand, Regele României, trimisă de 29 de senatori și deputați ai Parlamentului român, care reprezentau regiunea respectivă. În special, aceasta spunea: "Timp de șase ani, Basarabia este administrată într-un mod în care este imposibil să fie astăzi administrate chiar și coloniile negre din Africa... Actualul regim din Basarabia nu mai poate continua! Basarabia nu mai poate, nu mai vrea să-l îndure!" (http://journalrusin.ru/data/uploads/pdf/2010/22.pdf). Eventual, merită remarcat faptul că majoritatea reprezentanților aleși ai poporului menționați mai sus începuseră drept susținătorii consecvenți ai unionismului, și au rămas în continuare în poziția pe măsură.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, ținutul între râurile Prut și Nistru s-a transformat într-o sursă de materii prime ieftine și un furnizor de forță de muncă aproape gratuită. Conform datelor evidențiate de mai mulți cercetători, numărul total de locuitori care au părăsit Basarabia în perioada interbelică a ajuns la jumătate de milion de oameni (http://berg-bendery.org/images/Nazaria_Basarab.pdf).
De la finele lunii iunie 1940, mulți originari de pe teritoriul Moldovei moderne, nevoiți anterior să caute un destin mai prielnic în alte regiuni ale României, au decis să se întoarcă pe meleagurile lor natale. Încă de la data de 28 iunie, Ambasada Sovietică din București a primit aproximativ 250 de cereri din partea basarabenilor care rugau să li se permită să se reîntoarcă. Apoi, din toate colțurile României, în direcția Prutului s-au îndreptat puhoaie de oameni care se grăbeau spre casă, în pofida obstacolelor impuse de autoritățile locale.
Unul dintre cele mai tragice episoade a avut loc la Galați, la 30 iunie 1940, unde în piața din fața gării s-au adunat peste 2 mii de oameni, plecați din Basarabia, care așteptau sa plece înapoi acasă. Piața a fost înconjurată de jandarmi și soldați. Oamenii au fost ținuți în plină arșiță, lipsiți de apă și alimente, ce transforma așteptarea într-o tortură. Și apoi, când ei au încercat să scape, s-a deschis focul asupra celor neînarmați: aproximativ 600 de persoane au fost ucise, numărul celor răniți a fost de două ori mai mare (https://riss.ru/images/…/journal/2011/1/Babilunga_2011_1.pdf).
Veteran al muncii, rezident din orașul Benderi, Ludmila Gorenco, a fost martorul ocular al evenimentelor de la Galați, de unde se întorcea acasă cu familia ei în acea zi. Potrivit celor relatate de ea, acolo a fost atât de mult sânge încât, literalmente, acesta a inundat caldarâmul (https://riss.ru/images/…/journal/2011/1/Babilunga_2011_1.pdf).
În ciuda tuturor acestor evenimente, oamenii doreau să se reîntoarcă în locurile lor natale. În mai puțin de o lună, aproximativ 150 de mii de refugiați s-au reîntors în Basarabia din România. În total, până la sfârșitul anului 1940, aproximativ 300 de mii de basarabeni s-au reîntors în patria lor din străinătate, inclusiv 220 de mii din România.
Tot în aceste zile s-a observat și dezertarea masivă a originarilor din Basarabia, care își îndeplineau serviciul militar în armata română. Doar în 10 zile, în perioada 28 iunie - 8 iulie 1940, potrivit Statului Major General Român, din armată au dezertat 61.970 de militari. (http://www.vedomosti.md/…/zurab-todua-pri-rumynah-lyudej-py…).
Pe 3 iulie, la Chișinău, a avut loc parada trupelor sovietice și demonstrația populară cu ocazia aderării Basarabiei la URSS. Iar la data de 2 august 1940, la cea de-a VII-a sesiune a Sovietului Suprem al URSS, la propunerea delegației Republicii Moldova, a fost adoptată Legea cu privire la instituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, care a devenit membru cu drepturi egale în familia celorlalte republici sovietice. Până la începutul agresiunii împotriva URSS mai rămânea mai puțin de un an…”, a scris Ambasada Rusiei.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dar ceea ce este însă trist cu adevărat este faptul că, în manualele noastre de istorie, un alt moment, la fel de importatant ca 28 iunie 1940, este abordat exact în același mod stalinist de rescriere a istoriei - este vorba de momentul 23 august 1944, despre care, în loc să se recunoască faptul că a fost vorba de o trădare a lui Mihai (Hohenzollern/Argeșeanu), care a dus la ocuparea României și aruncarea ei în lagărul bolșevic, ni se spune că a fost un act de eliberare de sub jugul nazist survenit ca urmare a semnării armistițiului (în realitate un dictat semnat abia 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie).
"Unul dintre cele mai tragice episoade a avut loc la Galați, la 30 iunie 1940, unde în piața din fața gării s-au adunat peste 2 mii de oameni, plecați din Basarabia, care așteptau sa plece înapoi acasă. Piața a fost înconjurată de jandarmi și soldați. Oamenii au fost ținuți în plină arșiță, lipsiți de apă și alimente, ce transforma așteptarea într-o tortură. Și apoi, când ei au încercat să scape, s-a deschis focul asupra celor neînarmați: aproximativ 600 de persoane au fost ucise, numărul celor răniți a fost de două ori mai mare (https://riss.ru/images/…/journal/2011/1/Babilunga_2011_1.pdf). "