Istoria păstrează mereu o singură versiune care, de cele mai multe ori, e cea mai ticăloasă relatare a evenimentelor. Așa cum e scrisă în cărțile oficiale, ea oferă o minciună ușor de înțeles și îngurgitat de către noile generații care astfel cresc într-o realitate deformată, își însușesc valori false și-și duc viața într-o negură perpetuă.
Astăzi vom vorbi despre un personaj dubios al istoriei, prezentat întotdeauna ca victimă, dar niciodată ca ceea ce era de fapt: Armand Călinescu. În 1928 e împins ca Prefect în Argeș odată cu venirea țărăniștilor la putere. Treptat, urcă treptele puterii, astfel încât doi ani mai târziu îl găsim subsecretar de stat la Interne. Aici s-a remarcat modul categoric în care-și executa adversarii politici. Individul își omora la propriu dușmanii prin intermediul jandarmilor din subordine. Aceste măsuri sunt calificate de istoria oficială drept „înăsprire a măsurilor împotriva dezordinilor sociale”.
De la primele aventuri la Interne trec nouă ani și ne reîntâlnim cu Armand Călinescu în funcția de ministru de interne. În 1938, uitase de țărăniști și se implicase în formarea partidului regal „Frontul Renașterii Naționale”. Acum să facem o paranteză pentru a înțelege contextul. Carol al II-lea era un deviant dus cu pluta. Se visa un mega-suveran al Europei și, pentru discuțiile sale aberante îl avea ca partener preferat pe Aristide Blanc, cel care, de asemenea, se visa un geniu creator: poet, bancher, filosof și altele. Un fel de șaorma cu de toate. Orice om normal, studiindu-le viața și apucăturile, poate înțelege că ăștia doi erau duși cu capul. Fix în această ecuație îl introducem pe Armand Călinescu. Amintirile despre el sunt vagi, mai ales că sunt propagate tot felul de minciuni și idealizări ale personajului. Totuși, cum credeți că era un individ care se simțea bine în compania celor doi nebuni anterior amintiți? Evident, trebuia să fie un nebun de aceeași factură. Adevărul e că nu poți fi sănătos la cap când, din postura de înalt conducător la Interne, te-apuci să numești oficiali în funcțiile cheie după criteriul morți sau bătuți la ordin.
Puțină lume înțelege că în acea perioadă asasinatul politic era la ordinea zilei. Spre deosebire însă de zilele noastre, când adevărații asasini sunt în justiție, în acele vremuri justiția era oarecum independentă. De multe ori polițaii te arestau și, la proces, te elibera judecătorul deoarece constata că nu sunt motive pentru a te ține după gratii. Asta dacă ajungeai la proces. Însă, ticăloșii de atunci foloseau abuziv instituțiile statului, iar ajungerea la tribunal era o dorință a abuzaților, la care sperau în vederea facerii de dreptate. Armand Călinescu, având controlul Internelor, numea șefii locali ai poliției sau jandarmeriei, iar aceștia executau cu strictețe ordinele prin intermediul subalternilor. Așa te trezeai arestat preventiv, bătut cu cruzime de jandarmi și, uneori, chiar împușcat. Pentru a i se pierde urma jandarmului criminal, acesta era mutat în altă zonă și toată lumea era mulțumită. Cam acesta era regimul „democratic” de-atunci, atât de slăvit în vremurile noastre.
În ceea ce-l privește pe Armand Călinescu, acesta mai avea niște bube, în sensul că era agent englez. Pe față, ca să nu existe semne de întrebare. Istoria de azi începe spre sfârșitul verii anului 1938, când sosește la București o misterioasă comisie franco-engleză care se întâlnește cu regele și cu Armand Călinescu. Șeful comisiei era un misterios căpitan american de marină John Wenger. Vă spun asta ca să înțelegeți cam care erau ițele evenimentelor care trebuiau să înceapă și cum „aliații” erau de fapt aliați înainte de startul oficial al Războiului. Așadar, misterioasa comisie le dezvăluie celor doi oficiali români faptul că Germania va porni la război și că, pentru a stopa mașina germană de luptă, România trebuie să-și auto-distrugă câmpurile petroliere. O cerere identică cu cea făcută în 1916 de către atașatul militar englez de la București, Lord Thompson, pe care Ion I.C. Brătianu o refuzase categoric. De data aceasta, cererea era adresată unui spion englez - Armand Călinescu - și unui rege care nu știa în ce ape se scaldă. Pentru a-și arăta atașamentul față de aliați, regele promite că va distruge toată industria petrolieră și-i dă ordin lui Armand Călinescu s-o facă. Acesta, plusând, promite să distrugă totul într-un asemenea hal încât să nu poată fi refăcut nimic în 100 de ani.
În acest moment intră în scenă un individ misterios, Mihail Moruzov, șeful S.S.I. Acesta e de părere că, în cazul în care România își distruge infrastructura petrolieră, nemții vor veni aici s-o refacă, iar războiul se va da pe teritoriul țării noastre. Dacă, în schimb, rămânem cu petrolul așa cum e, nemții vor cumpăra petrol de la noi și-și vor duce războiul acolo unde au interesul. Trebuie să înțelegem că Mihail Moruzov e un alt individ ciudat al istoriei noastre. El făcea jocuri duble, uneori chiar triple. Se înțelegea atât cu nemții cât și cu englezii sau francezii. Era extrem de eficient în activitatea sa, dar era îndrăgostit de aspectul tehnic, astfel încât efectiv își pierduse mințile. De multe ori învârtea cheițele la care avea acces strict experimental, pentru a verifica dacă ceea ce rezultă e ceea ce-a intuit. Jocul de-a războiul se va dovedi însă unul prea mare, căruia îi va cădea victimă. Înainte de a trece mai departe, trebuie să înțelegem că Moruzov e unul dintre principalii responsabili pentru ascensiunea lui Carol al II-lea. În special, prin dejucarea în 1934 a complotului locotenent-colonelului Victor Precup. Dacă atentatul lui Precup ar fi reușit, Carol al II-lea ar fi fost eliminat și probabil multe dintre nenorocirile care s-au abătut asupra noastră n-ar fi existat.
Să revenim acum la afacerea Wenger. Carol al II-lea, după ce Moruzov și-a explicat opțiunea, a devenit confuz, neștiind în ce direcție să se îndrepte. Nu-și putea lua înapoi ordinul pe care-l dăduse de față cu comisia anglo-franceză deoarece era conștient că aproape imediat știrea va ajunge la englezi(via Călinescu). Astfel încât îi dă lui Moruzov în secret însărcinarea de a rezolva problema. Moruzov începe astfel să întoarcă cheițele în stilul său caracteristic.
Pentru a i se acutiza confuzia, Carol s-a mai trezit în august 1938 și cu o delegație germană ultrasecretă. Nu se va ști probabil niciodată dacă delegația nemților a venit deoarece au prins firul în urma vreunei acțiuni de spionaj sau dacă nu cumva tocmai Moruzov lăsase să se „scape” către ei informația cu propunerea comisiei Wenger. Cert e că delegația germană a mers inițial la Armand Călinescu. Acesta aproape era să facă pe el de frică deoarece părea asemeni copilului prins asupra faptului. Evident că nu știa ce răspuns să dea, astfel încât i-a redirecționat către rege. Care rege, de fricos ce era, a refuzat să-i întâlnească, trimițându-l în schimb pe (m)Urdăreanu la înaintare. Propunerea nemților era una cât se poate de simplă, care se poate rezuma astfel: vrem petrol în condiții corecte și, întrucât franco-englezii doresc să vă distrugă câmpurile, propunem ca jumătate din personalul care asigură protecția zonei să fie format format din nemți.
Probabil că, după ce Urdăreanu l-a informat, regele a cam simțit un fior rece pe șira spinării. În paralel, Moruzov îl abordează pe Aristide Blanc pe care-l sperie că nu-i mai poate opri pe legionari, astfel încât ar trebui să-i sugereze Lupeascăi că Mișcarea Legionară trebuie decapitată. Aristide Blanc execută întocmai, iar Lupeasca se-apucă să-l vrăjească pe mai prostovanul ei amant. Moruzov, de partea cealaltă, îi spune lui Carol că popularitatea Căpitanului e în creștere și că aproape a devenit idolul națiunii. Carol o ia razna, deoarece efectiv nu suporta existența cuiva mai popular decât propria-i persoană. Astfel, ceea ce-i spune Moruzov e picătura care umple paharul. În acest context, Carol îi dă lui Armand Călinescu ordinul de a-i ucide pe fruntașii legionari. Sarcină simplă pentru deviantul ministru care a interpretat ordinul ca pe o trecere a regelui în tabăra sa. El avea linia de polițiști-asasini pe poziție, astfel încât aceștia primesc ordinul să-i omoare pe legionarii de top, dar asasinatul să pară că ar fi survenit unei tentative de evadare a acestora. Într-un ritual ciudat, întreaga conducere legionară este omorâtă prin spânzurare. După ce mor, legionarii sunt împușcați pentru a se „demonstra” fuga de sub escortă. Numai că polițaii sunt atât de proști încât îi îngroapă cu ștreangul de gât, astfel încât întreaga înscenare va ieși la lumină câțiva ani mai târziu.
Jocul de șah al lui Moruzov dă roade deoarece întreaga Mișcare Legionară e consternată de moartea Căpitanului. Serviciile secrete anglo-americane intuiesc că va urma o răzbunare, astfel încât lui Armand Călinescu i se oferă cadou o limuzină blindată care ajunge în timp record la București. Între timp Armand Călinescu e numit prim-ministrul și evită câteva atentate strict datorită impenetrabilei blindate. Numai că intră în scenă Moruzov care-i spune lui Carol că este iminent un atentat asupra sa, iar singura blindată capabilă să facă față unei asemenea tentative este cea a lui Armand Călinescu. Prin intermediul urechilor sale mult prea lungi, Moruzov auzise de atentatul pe care urmau să-l pună la cale legionarii și astfel s-a gândit să rezolve prin intermediul altora ordinul duplicitar al lui Carol al II-lea. Așa se face că, în fatidica zi de 21 septembrie 1939, Armand Călinescu este ucis de un comando legionar condus de avocatul prahovean Miti Dumitrescu. Ceea ce este ciudat e că la locul atentatului, la două mașini în spatele celei a lui Armand Călinescu, se afla Ernest Urdăreanu. Asta întărește misterul legat de o posibilă implicare directă a lui Carol al II-lea în asasinat.
Din toată această operațiune, aparent toată lumea câștiga. Carol fusese auzit de delegația anglo-franceză dând ordinul pentru distrugerea câmpurilor petroliere, de partea cealaltă nemții aveau confirmarea eliminării spionului care ar fi vrut să distrugă câmpurile petroliere. Însă, în fapt, treburile erau la fel ca înainte, ba chiar mai încârligate. Într-adevăr, ordinul dual și contradictoriu al lui Carol al II-lea fusese executat și din asta rezultaseră o groază de morți. Însă, la fel ca înainte, unii cereau distrugerea câmpurilor, iar ceilalți garanții că acestea nu vor fi distruse și că se vor putea aproviziona. Mai grav, în fața evenimentelor, absolut toți jucătorii constatau că România e un partener în care nu poți avea încredere.
Problemele se accentuează. Centralele de spionaj constată că la București se fac jocuri duble promițându-se tuturor orice, dar, în realitate, nefăcându-se nimic. Asta ne va transforma în doar un an în victime ale Dictatului de la Viena, iar la sfârșitul Războiului în situarea în tabăra învinșilor, pierderea definitivă a Basarabiei și obligarea noastră la plata unor gigantice despăgubiri de război. Asta în timp ce bieții soldați români au fost măcelăriți atât pe frontul de est cât și pe cel de vest. Am plătit incompetența și lașitatea unor oameni politici atât de dureros încât nici măcar nu mai avem curajul să deschidem acele pagini tragice ale istoriei.
https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/909132086105423
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Astăzi vom vorbi despre un personaj dubios al istoriei, prezentat întotdeauna ca victimă, dar niciodată ca ceea ce era de fapt: Armand Călinescu. În 1928 e împins ca Prefect în Argeș odată cu venirea țărăniștilor la putere. Treptat, urcă treptele puterii, astfel încât doi ani mai târziu îl găsim subsecretar de stat la Interne. Aici s-a remarcat modul categoric în care-și executa adversarii politici. Individul își omora la propriu dușmanii prin intermediul jandarmilor din subordine. Aceste măsuri sunt calificate de istoria oficială drept „înăsprire a măsurilor împotriva dezordinilor sociale”.
De la primele aventuri la Interne trec nouă ani și ne reîntâlnim cu Armand Călinescu în funcția de ministru de interne. În 1938, uitase de țărăniști și se implicase în formarea partidului regal „Frontul Renașterii Naționale”. Acum să facem o paranteză pentru a înțelege contextul. Carol al II-lea era un deviant dus cu pluta. Se visa un mega-suveran al Europei și, pentru discuțiile sale aberante îl avea ca partener preferat pe Aristide Blanc, cel care, de asemenea, se visa un geniu creator: poet, bancher, filosof și altele. Un fel de șaorma cu de toate. Orice om normal, studiindu-le viața și apucăturile, poate înțelege că ăștia doi erau duși cu capul. Fix în această ecuație îl introducem pe Armand Călinescu. Amintirile despre el sunt vagi, mai ales că sunt propagate tot felul de minciuni și idealizări ale personajului. Totuși, cum credeți că era un individ care se simțea bine în compania celor doi nebuni anterior amintiți? Evident, trebuia să fie un nebun de aceeași factură. Adevărul e că nu poți fi sănătos la cap când, din postura de înalt conducător la Interne, te-apuci să numești oficiali în funcțiile cheie după criteriul morți sau bătuți la ordin.
Puțină lume înțelege că în acea perioadă asasinatul politic era la ordinea zilei. Spre deosebire însă de zilele noastre, când adevărații asasini sunt în justiție, în acele vremuri justiția era oarecum independentă. De multe ori polițaii te arestau și, la proces, te elibera judecătorul deoarece constata că nu sunt motive pentru a te ține după gratii. Asta dacă ajungeai la proces. Însă, ticăloșii de atunci foloseau abuziv instituțiile statului, iar ajungerea la tribunal era o dorință a abuzaților, la care sperau în vederea facerii de dreptate. Armand Călinescu, având controlul Internelor, numea șefii locali ai poliției sau jandarmeriei, iar aceștia executau cu strictețe ordinele prin intermediul subalternilor. Așa te trezeai arestat preventiv, bătut cu cruzime de jandarmi și, uneori, chiar împușcat. Pentru a i se pierde urma jandarmului criminal, acesta era mutat în altă zonă și toată lumea era mulțumită. Cam acesta era regimul „democratic” de-atunci, atât de slăvit în vremurile noastre.
În ceea ce-l privește pe Armand Călinescu, acesta mai avea niște bube, în sensul că era agent englez. Pe față, ca să nu existe semne de întrebare. Istoria de azi începe spre sfârșitul verii anului 1938, când sosește la București o misterioasă comisie franco-engleză care se întâlnește cu regele și cu Armand Călinescu. Șeful comisiei era un misterios căpitan american de marină John Wenger. Vă spun asta ca să înțelegeți cam care erau ițele evenimentelor care trebuiau să înceapă și cum „aliații” erau de fapt aliați înainte de startul oficial al Războiului. Așadar, misterioasa comisie le dezvăluie celor doi oficiali români faptul că Germania va porni la război și că, pentru a stopa mașina germană de luptă, România trebuie să-și auto-distrugă câmpurile petroliere. O cerere identică cu cea făcută în 1916 de către atașatul militar englez de la București, Lord Thompson, pe care Ion I.C. Brătianu o refuzase categoric. De data aceasta, cererea era adresată unui spion englez - Armand Călinescu - și unui rege care nu știa în ce ape se scaldă. Pentru a-și arăta atașamentul față de aliați, regele promite că va distruge toată industria petrolieră și-i dă ordin lui Armand Călinescu s-o facă. Acesta, plusând, promite să distrugă totul într-un asemenea hal încât să nu poată fi refăcut nimic în 100 de ani.
În acest moment intră în scenă un individ misterios, Mihail Moruzov, șeful S.S.I. Acesta e de părere că, în cazul în care România își distruge infrastructura petrolieră, nemții vor veni aici s-o refacă, iar războiul se va da pe teritoriul țării noastre. Dacă, în schimb, rămânem cu petrolul așa cum e, nemții vor cumpăra petrol de la noi și-și vor duce războiul acolo unde au interesul. Trebuie să înțelegem că Mihail Moruzov e un alt individ ciudat al istoriei noastre. El făcea jocuri duble, uneori chiar triple. Se înțelegea atât cu nemții cât și cu englezii sau francezii. Era extrem de eficient în activitatea sa, dar era îndrăgostit de aspectul tehnic, astfel încât efectiv își pierduse mințile. De multe ori învârtea cheițele la care avea acces strict experimental, pentru a verifica dacă ceea ce rezultă e ceea ce-a intuit. Jocul de-a războiul se va dovedi însă unul prea mare, căruia îi va cădea victimă. Înainte de a trece mai departe, trebuie să înțelegem că Moruzov e unul dintre principalii responsabili pentru ascensiunea lui Carol al II-lea. În special, prin dejucarea în 1934 a complotului locotenent-colonelului Victor Precup. Dacă atentatul lui Precup ar fi reușit, Carol al II-lea ar fi fost eliminat și probabil multe dintre nenorocirile care s-au abătut asupra noastră n-ar fi existat.
Să revenim acum la afacerea Wenger. Carol al II-lea, după ce Moruzov și-a explicat opțiunea, a devenit confuz, neștiind în ce direcție să se îndrepte. Nu-și putea lua înapoi ordinul pe care-l dăduse de față cu comisia anglo-franceză deoarece era conștient că aproape imediat știrea va ajunge la englezi(via Călinescu). Astfel încât îi dă lui Moruzov în secret însărcinarea de a rezolva problema. Moruzov începe astfel să întoarcă cheițele în stilul său caracteristic.
Pentru a i se acutiza confuzia, Carol s-a mai trezit în august 1938 și cu o delegație germană ultrasecretă. Nu se va ști probabil niciodată dacă delegația nemților a venit deoarece au prins firul în urma vreunei acțiuni de spionaj sau dacă nu cumva tocmai Moruzov lăsase să se „scape” către ei informația cu propunerea comisiei Wenger. Cert e că delegația germană a mers inițial la Armand Călinescu. Acesta aproape era să facă pe el de frică deoarece părea asemeni copilului prins asupra faptului. Evident că nu știa ce răspuns să dea, astfel încât i-a redirecționat către rege. Care rege, de fricos ce era, a refuzat să-i întâlnească, trimițându-l în schimb pe (m)Urdăreanu la înaintare. Propunerea nemților era una cât se poate de simplă, care se poate rezuma astfel: vrem petrol în condiții corecte și, întrucât franco-englezii doresc să vă distrugă câmpurile, propunem ca jumătate din personalul care asigură protecția zonei să fie format format din nemți.
Probabil că, după ce Urdăreanu l-a informat, regele a cam simțit un fior rece pe șira spinării. În paralel, Moruzov îl abordează pe Aristide Blanc pe care-l sperie că nu-i mai poate opri pe legionari, astfel încât ar trebui să-i sugereze Lupeascăi că Mișcarea Legionară trebuie decapitată. Aristide Blanc execută întocmai, iar Lupeasca se-apucă să-l vrăjească pe mai prostovanul ei amant. Moruzov, de partea cealaltă, îi spune lui Carol că popularitatea Căpitanului e în creștere și că aproape a devenit idolul națiunii. Carol o ia razna, deoarece efectiv nu suporta existența cuiva mai popular decât propria-i persoană. Astfel, ceea ce-i spune Moruzov e picătura care umple paharul. În acest context, Carol îi dă lui Armand Călinescu ordinul de a-i ucide pe fruntașii legionari. Sarcină simplă pentru deviantul ministru care a interpretat ordinul ca pe o trecere a regelui în tabăra sa. El avea linia de polițiști-asasini pe poziție, astfel încât aceștia primesc ordinul să-i omoare pe legionarii de top, dar asasinatul să pară că ar fi survenit unei tentative de evadare a acestora. Într-un ritual ciudat, întreaga conducere legionară este omorâtă prin spânzurare. După ce mor, legionarii sunt împușcați pentru a se „demonstra” fuga de sub escortă. Numai că polițaii sunt atât de proști încât îi îngroapă cu ștreangul de gât, astfel încât întreaga înscenare va ieși la lumină câțiva ani mai târziu.
Jocul de șah al lui Moruzov dă roade deoarece întreaga Mișcare Legionară e consternată de moartea Căpitanului. Serviciile secrete anglo-americane intuiesc că va urma o răzbunare, astfel încât lui Armand Călinescu i se oferă cadou o limuzină blindată care ajunge în timp record la București. Între timp Armand Călinescu e numit prim-ministrul și evită câteva atentate strict datorită impenetrabilei blindate. Numai că intră în scenă Moruzov care-i spune lui Carol că este iminent un atentat asupra sa, iar singura blindată capabilă să facă față unei asemenea tentative este cea a lui Armand Călinescu. Prin intermediul urechilor sale mult prea lungi, Moruzov auzise de atentatul pe care urmau să-l pună la cale legionarii și astfel s-a gândit să rezolve prin intermediul altora ordinul duplicitar al lui Carol al II-lea. Așa se face că, în fatidica zi de 21 septembrie 1939, Armand Călinescu este ucis de un comando legionar condus de avocatul prahovean Miti Dumitrescu. Ceea ce este ciudat e că la locul atentatului, la două mașini în spatele celei a lui Armand Călinescu, se afla Ernest Urdăreanu. Asta întărește misterul legat de o posibilă implicare directă a lui Carol al II-lea în asasinat.
Din toată această operațiune, aparent toată lumea câștiga. Carol fusese auzit de delegația anglo-franceză dând ordinul pentru distrugerea câmpurilor petroliere, de partea cealaltă nemții aveau confirmarea eliminării spionului care ar fi vrut să distrugă câmpurile petroliere. Însă, în fapt, treburile erau la fel ca înainte, ba chiar mai încârligate. Într-adevăr, ordinul dual și contradictoriu al lui Carol al II-lea fusese executat și din asta rezultaseră o groază de morți. Însă, la fel ca înainte, unii cereau distrugerea câmpurilor, iar ceilalți garanții că acestea nu vor fi distruse și că se vor putea aproviziona. Mai grav, în fața evenimentelor, absolut toți jucătorii constatau că România e un partener în care nu poți avea încredere.
Problemele se accentuează. Centralele de spionaj constată că la București se fac jocuri duble promițându-se tuturor orice, dar, în realitate, nefăcându-se nimic. Asta ne va transforma în doar un an în victime ale Dictatului de la Viena, iar la sfârșitul Războiului în situarea în tabăra învinșilor, pierderea definitivă a Basarabiei și obligarea noastră la plata unor gigantice despăgubiri de război. Asta în timp ce bieții soldați români au fost măcelăriți atât pe frontul de est cât și pe cel de vest. Am plătit incompetența și lașitatea unor oameni politici atât de dureros încât nici măcar nu mai avem curajul să deschidem acele pagini tragice ale istoriei.
https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/909132086105423
De ce se face atata zid in jurul Procurorului Popescu ??
De ce nu este interogat la POLIGRAF carausul/criminalul Dinca??
https://www.stiripesurse.ro/siij-intra-la-rupere-in-ancheta-diicot-a-cerut-copii-dupa-dosarul-crimelor-din-caracal_1371096.html
"Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) au cerut, miercuri, de la DIICOT Craiova dosarele crimelor din Caracal în copie certificată.
Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) anchetează modul în care procurorii de la Parchetul din Caracal și cei de la DIICOT Craiova au intervenit și s-au ocupat de crimele din Caracal, de anchetă fiind vizați procurorii Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova și Cristian Popescu de la Parchetul din Caracal, potrivit sursei citate."