Adrian Severin: De ce atâta liniște-n oraș? Mai corect ar fi să vorbim despre “România mea”. A cui? În nici un caz a noastră. Înțeleg că ar urma proiectul "Transilvania mea"

De Anca Apostol  /  

FOTO: jurnalul.ro

FOTO: jurnalul.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așteptam cu emoție demonstrațiile "tinerilor frumoși și liberi”. Ele nu s-au produs, scrie Adrian Severin.
 
În mod normal, dacă "schimbarea” i-a satisfăcut pe "revoluționari”, ei ar fi trebuit să iasă în stradă ca să își strige bucuria. Așa cum fac atunci când echipa favorită de fotbal câștiga vreun meci. Dacă, dimpotrivă, nu i-a satisfăcut, atunci ar fi trebuit reluate protestele. Până la victoria finală. Nu ar fi fost nici o problemă întrucât vremea continua să fie frumoasă, iar jandarmii nu intervin împotriva demonstrațiilor neautorizate. (Cel puțin nu până acum.)
Nici una din acestea nu s-a întâmplat. De ce?, se întreabă Severin pe blogul său.

"Poate pentru că aceia care chiar au crezut că revoluționează un regim putred și corupt au înțeles că au fost manipulați și că în realitate au pus umărul la înlocuirea unei democrații bolnave cu o dictatură sănătoasă, desigur perlată. Greșesc. Tocmai înțelegerea faptului că în jur totul se schimbă pentru a nu se schimba nimic ar trebui să îi împingă la continuarea luptei. Așa am decis unii dintre noi acum douăzeci și cinci de ani. Ne-au eliminat în cele din urmă dar nu ne-au învins. Faptul este probat de împrejurarea că încă se mai poate striga și că unele aparențe încă se mai păstrează. (Vezi simulacrul de audieri și de vot din Parlament.)

Poate că explicația absenței demonstrațiilor ieri stă în lipsa de interes a comanditarilor. Țintele au fost atinse. De ce să se mai joace cu focul? Imediat după alegerile prezidențiale de acum un an demonstrațiile își aveau rostul, dincolo de un anumit defazaj în raport cu mersul neprevăzut al evenimentelor, pentru că se dorea ca întreaga putere asupra României – nu în România – să ajungă într-o singură mână. Acum pofta s-a împlinit. Dacă, Doamne ferește, "strada” ar fi avut ieri vreun puseu de personalitate, "Guvernul străzii” ar fi descoperit de îndată că în depozite se găsesc grenade cu gaze lacrimogene, tunuri de apă, bastoane și gloanțe de cauciuc. Gata cu corupția! De acum doar lege și ordine.

În istoricul său discurs de ieri – discurs la care subscriu 100%, cu unicul regret că nu mai am accesul la o tribună parlamentară de la care să îl susțin – singurul lider politic oficial al momentului, Călin Popescu-Tăriceanu, își exprima teama că, după ce proiectele "justiția mea”, "serviciile mele” și "guvernul meu” au fost realizate, la rând să nu vină și "Parlamentul meu”. Îngrijorarea dlui Tariceanu este tardivă și de aceea superfluă".
 
Fostul ministru de Externe susține că are informații potrivit cărora, după proiectul "România mea", urmează "Transilvania mea", proiect care îi va scoate din nou în stradă pe "tinerii frumoși și liberi":
 
"După dezertarea partidelor politice (este drept, lipsite de capacitatea de a-și mai reface legătura de încredere de mult ruptă cu cetățenii) și comportamentul laș, miop și capitulard al Parlamentului, din ultimele zile, (culminând prin votul dat unui guvern de "tehnocrați” neprevăzut de Constituție și lipsit de legitimitate democratică), inclusiv această țintă a fost atinsă. Actualul Parlament s-a întors la statutul fostei Mari Adunări Naționale.
Mai corect ar fi să vorbim, deci, despre "România mea”. A cui? Vom vedea. În nici un caz a noastră.

PS Înțeleg că ar urma proiectul "Transilvania mea”. Până la sfârșitul lunii vom avea iarăși "tineri frumoși și liberi” pe stradă."
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Tănara Sfântă Elisabeta de la Pasărea, cântând și primind animalele la chilia sa din Munții Rarău:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO

  2. Donald Trump blocat la Prut de ”vladimirista” Maia Sandu în timp ce Dan Dungaciu este distins cu onoruri de Mitropolitul Basarabiei - FOTO/VIDEO

  3. Cine ne-a furat gazele?

  4. Marius Lazurca: Nicușor Dan nu merge la Davos pentru că vrea să transmită mesajul ”Nu umblu teleleu prin lume...”. Vocea Internetului: ”Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

  5. ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE

  6. ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

  7. PUSTNICA. Comandorul Ștefan Popa și întâlnirea extraordinară cu tânara Sfântă Elisabeta trecută la Domnul la 44 de ani: ”Dimineața, când a venit pustnica, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: Ai primit Duhul Sfânt?”

  8. Fosta deținută politic Tamara (Mara) Banciu a plecat la Domnul! A fost soția deținutului politic Ilie Banciu, prietenă apropiată a luptătorilor anticomuniști Teofil Mija și Ionel Golea, și a lui Traian Golea, cel mai activ luptător anticomunist din exil

  9. Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

  10. Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

Ultima oră

00:30

S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO

23:57

Marius Lazurca: Nicușor Dan nu merge la Davos pentru că vrea să transmită mesajul ”Nu umblu teleleu prin lume...”. Vocea Internetului: ”Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

23:30

Fosta deținută politic Tamara (Mara) Banciu a plecat la Domnul! A fost soția deținutului politic Ilie Banciu, prietenă apropiată a luptătorilor anticomuniști Teofil Mija și Ionel Golea, și a lui Traian Golea, cel mai activ luptător anticomunist din exil

22:30

Donald Trump blocat la Prut de ”vladimirista” Maia Sandu în timp ce Dan Dungaciu este distins cu onoruri de Mitropolitul Basarabiei - FOTO/VIDEO

22:11

Cine ne-a furat gazele?

21:30

ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE

20:10

17 ani de la moartea dubioasă a poetului basarabean Grigore Vieru după ce venea de la o aniversare a lui Mihai Eminescu (14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009). Celor ce vin din urmă – SĂ TREACĂ DÂNȘII PRUTUL !

19:00

PUSTNICA. Comandorul Ștefan Popa și întâlnirea extraordinară cu tânara Sfântă Elisabeta trecută la Domnul la 44 de ani: ”Dimineața, când a venit pustnica, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: Ai primit Duhul Sfânt?”

17:45

Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

17:31

Luminița Arhire: PRECIZIE PREZIDENȚIALĂ

15:36

Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

14:30

18 ianuarie: Nașterea lui Ioan Slavici, clasicul literaturii române și ziaristul militant pentru cauza românească în Transilvania, închis de unguri pentru „propagandă românească”

14:10

18 ianuarie: Începutul Revoluției de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. VIDEO: Filmul artistic istoric TUDOR

13:55

ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

13:32

ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO