
Foto: Antena 3

Un perete al internatului Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit. Mai mulți elevi au fost prinși sub dărâmături, iar unul dintre ei și-a pierdut viața, transmite Antena 3 împreună cu imagini șocante de la fața locului. Articolul continuă după VIDEO:
ACTUALIZARE:
Misiunea de salvare de la internatul Liceului "Tamasi Aron", al cărui
perete s-a surpat luni, surprinzând patru elevi sub dărâmături, s-a
încheiat, iar forțele de intervenție se retrag, a anunțat Inspectoratul
Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, transmite Antena 3.
Potrivit sursei citate, echipajele de salvare au reușit să
scoată de sub dărâmături patru adolescenți cu vârste cuprinse între 15
și 17 ani, respectiv trei fete și un băiat, dar, din păcate, ultimul nu a
răspuns manevrelor de resuscitare.
"Acțiunile de căutare-salvare au încetat, forțele de intervenție se
retrag. Bilanț final: o victimă decedată, o victimă cu traumatisme
severe, intubată, două victime conștiente, cu diverse traumatisme", au
precizat reprezentanții ISU Harghita.
Forțele ISU Harghita implicate în misiune au fost sprijinite și de
Salvamont, cu câini de căutare, precum și cu o dronă cu cameră de
termoviziune.
TRAGEDIE
ȘTIREA INIȚIALĂ: Echipele de salvare care acționează în locul în care s-a prăbușit peretele unui internat din Odorheiu Secuiesc au anunțat că a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
"A fost extrasă și cea de-a patra victimă, este inconștientă, a fost predată echipajelor medicale de la fața locului", a explicat IGSU. Copilul este resuscitat fiind în stare gravă, afirmat echipele de intervenție înainte de a-i stabili decesul.
La locul intervenției au fost alocate numeroase echipe de intervenție. În prima parte a intervenției, trei victime, trei fete rănite, au fost extrase de salvatori din clădirea prăbușită a Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc.
La locul intervenției au fost alocate două mașini de stingere,
o descarcerare, un camion, un container multirisc, o ambulanță SMURD,
două ambulanțe SAJ, trei echipaje ale serviciilor voluntare pentru
situații de urgență.
Responsabilitatea aparține celor care administrează clădirea
Incidentul a avut loc luni la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Hargita. Un perete s-a prăbușit, iar suprafața afectată este de aproximativ 200 mp, a transmis IGSU.
La locul intervenției au fost alocate numeroase echipe de intervenție. În prima parte a intervenției, trei victime au fost extrase de salvatori din clădirea prăbușită a Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc. O victimă a fost conștientă, alta a fost semiconștientă și a treia a fost în stop cardio-repirator fiind aplicate manevre de resuscitare. Victima în stare gravă a fost transportată la spital, a anunțat ulterior IGSU.
"Avem sigur că da acea listă a clădirilor în risc seismic pe care Ministerul Educației o publică și o actualizează pe site-ul ministerului. Ultima actualizare a fost făcută în luna octombrie, tocmai pentru a asigura părințiilor și tuturor celor interesați acces neîngrădit la riscul seismic pe care o clădire cu scop educațional o poate avea, responsabilitatea fiind în dreptul celor care administrează clădirea, autoritățile publice locale sau alte entități", a precizat ministrul Ligia Deca.
Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, vrea segregarea copiilor maghiari de cei români
În chiar ziya tragediei Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, cerea ca elevii maghiari să nu mai aibă posibilitatea de a se înscrie în școlile românești și implicit și invers, transmite EVZ.
Președintele Consiliului Județean Harghita cere școli separate pentru români și maghiari, așa cum au cerut extremiștii unguri și în 1990, înainte de începerea conflictului etnic generat de maghiari la Târgu Mureș.
Csaba Borboly ocupă funcții publice la nivelul județului Harghita de
la începutul anilor 2000. Este președinte al Consiliului Județean din
2008, chiar dacă în 2011 și 2013 a fost cercetat de procurorii DNA.
Acesta era acuzat de infracțiuni precum abuzul în serviciu, luare de
mită, instigare la fals, abuz în serviciu contra intereselor publice,
fals intelectual și denunțare calomnioasă.
Ancheta ar trebui să se îndrepte și către primarul din Odorheiu Secuiesc, Gálfi Árpád, care anul acesta era în curs de investigație pentru săvârșirea unui act de ultraj.
ACTUALIZARE: Clădirea în care se afla internatul Liceului "Tamași Aron", din Odorheiul Secuiesc, aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Este vorba de un imobil mai vechi de un secol, dar care nu era încadrat în vreo categorie de risc seismic. Surprinzător este însă faptul că la temelia clădirii se făceau lucrări majore, însă nu a fost luată nicio măsură de evacuare sau de restricționare a accesului. Un copil a murit și altul este în stare gravă în urma tragicului accident, transmit Agerpres și Realitatea.net.
Zörgő Noémi, purtătorul de cuvânt al Primăriei
Odorheiu Secuiesc, a declarat că în zonă s-au efectuat lucrări pentru a
conecta clădirea internatului la canalizarea orașului, acesta precizând
că imobilul este în proprietatea Bisericii Catolice. Dar aprobările tot Primăria trebuia să le dea!
SE FĂCEAU SĂPĂTURI SUB O CLĂDIRE MAI VECHE DE UN SECOL CU COPIII ÎN INTERIOR
"Se lucra în curtea căminului și probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbușirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire și chiar sub clădire au săpat. Incidentul s-a întâmplat chiar după terminarea orelor, deci exact când elevii au intrat în camerele lor”, a declarat aceasta pentru Agerpres.
Potrivit
aceleiași surse, lucrările au fost contractate de școală, având în
vedere că imobilul este în proprietatea Bisericii Catolice. Dar aprobările trebuiau date de organele de resort din administrația locală.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.