
Unele publicații nu ratează nicio ocazie pentru a denatura istoria națională. Fiind 24 ianuarie, Hotnews a găsit de cuviință „să revedem filmele românești istorice. Burebista, Ștefan cel Mareco sunt întruchiparea lui Ceaușescu” ( am păstrat grafia autorilor).
Autorii susțin că toate filmele cu tematică istorică făcute în perioada comunistă sunt pline de falsuri, iar prezentarea realizărilor - chiar și într-un mod exagerat - liderilor români din trecut este o „boală”, pentru că personajele principale au fost construite „după chipul și asemănarea lui Nicolae Ceaușescu”.
Filmul „Dacii” este înfierat pentru că, „atestă pe peliculă cultul națiunii & mitul strămoșulu. Ideologia momentului era subjugată de o singură idee: distanțarea de sovietizarea țării. Dacii sunt români și romanii sunt sovieticii”.
„Mihai Viteazul”, unul dintre cele mai apreciate filme românești din toate timpurile, este în opinia Hotnews, „de propagandă”.
„Lucian Boia scrie in "Istorie si mit in constiinta romaneaca”(greșelile aparțin Hotnews -n.r) ca Mihai Viteazul n-ar fi fost perceput drept un unificator de neam decat prin secolul al XIX-lea. Viteazul nu facea altceva decat sa cucereasca, in stil medieval, pamanturi pentru pofta proprie”, scrie Hotnews. Teza a fost infirmată categoric de către rectorul Universității Babeș-Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop, care a demonstrat cu documente, că Mihai Viteazul a avut o conștiință de neam și a fost perceput ca atare. Articolul, aici.
„Ștefan cel Mare gradoman”, "îmbrăcat ca un Patriarh al României”, cu o suită ce semăna cu a lui Ceaușescu în Comitetul Central. Fără comentarii.
Despre filmul lui Sergiu Nicolaescu „Carol I” se afirmă că „provoacă râsul”, iar filmul despre Vlad Țepeș este făcut „să spele imaginea de proasta din romanul lui Bram Stoker, in care Vlad Tepes e Dracula, vampirul”. Fără alte comentarii.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor
Merită să-l poarte spre rușinea lor!"
(din poezia Cea de pe urmă noapte a lui Mihai Cel Mare (Mihai Viteazul) -- Dimitrie Bolintineanu)
------------------------------------------------------------
Daniil Sihastru către Stefan Cel Mare:
"Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțul înconvoaie!
Ce e oare traiul dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună.
Nu e totodată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi,
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfărâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îi lasă!
Căci mai bine este supus lăudat
Decât cu rușine domn și atârnat!”
(din poezia Daniil Sihastru -- Dimitrie Bolintineanu)
Aceste versuri au fost scrise cu mai bine de 150 de ani în urmă.