Războiul contra referendumului pentru familie: Hotnews încearcă să șantajeze Biserica Ortodoxă

FOTO: Doxologia

FOTO: Doxologia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Războiul împotriva referendumului împotriva familiei a început. Dacă inițial,  în 2015, au ignorat tot ce înseamnă procedură constituțională de strângere de semnături, iar anul trecut s-au concentrat pe demonizarea Coaliției pentru Familie, acum adversarii referendumului au trecut la next level: compromiterea credibilității și amenințarea Bisericii Ortodoxe.

Ultimul exemplu în acest sens este editorialul din Hotnews semnat de Cristian Pantazi, redactorul - șef al publicației. Cum Pantazi este trompeta unor altor forțe, mai mult sau mai puțin europene, există un alt mesaj ascuns în spatele mesajului. Să încercăm să-l descifrăm.

În cazul nostru, Pantazi afirmă în mod cu totul halucinant, că referendumul pentru familie ar fi o „temă parazitară” pentru români, dar care este folosită de președintele PSD, Liviu Dragnea, într-un război politic, în care vrea să atragă Biserica Ortodoxă. Sigur, tema familiei e „parazitară” pentru că nu corespunde agendei sale și alor lui, nu din alt motiv. 

După acest scurt chapeau, al cărui scop a fost doar să asocieze referendumul cu Dragnea, Pantazi trece direct la șantaj. ”Referendumul pentru modificarea Constituției e populist, inutil și periculos. Pentru credincioșii ortodocși, ca și pentru ceilalți credincioși, câștigul unui asemenea referendum e zero”. Aceste două propoziții aduc aminte de replicile gangsterilor din filmele americane cu mafioți, confruntați cu vreun cetățean mai îndărătnic, ce nu vrea să plătească taxa de protecție sau să-și plece capul în fața răufăcătorilor. Și mafioții, precum Pantazi, insistă pe câștigul sau pierderile materiale, financiare, ignorând complet latura morală, principială a rezistenței în fața „tăvălugului”.
 
De când este un referendum „periculos”? Poate fi periculos pentru adversarii exprimării suveranității naționale a poporului român, dar Pantazi sugerează că urmează represalii pentru creștini, ca principali vectori ai organizării referendumului, în cazul în care acesta va fi dus la capăt.

Dacă în 2015 după Colectiv, amiralul de apă dulce al Hotnews trimitea un avertisment Bisericii Ortodoxe, acum Pantazi nu mai are timp de finețuri și trece direct la șantaj: Biserica nu trebuie să se (mai) implice în referendum, altfel vor scoate de la naftalină toate porcăriile, reale sau nu, împotriva ei. Altfel, zice progresistul, „riscă prăbușirea”.

Evident, cu aceste dezvăluiri nu se va murdări pe mâini Pantazi: stăpânii vor folosi „proxy”-urile lor din presă și societate: de la SRIse Project, la recorder, ASUR și alții. Pantazi dă de înțeles și care vor fi temele acuzării, dacă Biserica nu e cuminte pe tema referendumului:  „fapte imorale” ale ierarhilor, eterna corupție, și bineînțeles, acuzațiile de pro-rusism. Aici, Pantazi vorbește de „facțiunea pro-rusă” din Biserică despre care a scris „el însuși”. Ceea ce uită să menționeze, convenabil, e că aceste suspiciuni și acuzații fără fundament aduse ÎPS Teofan au fost aduse chiar de Pantazi, care apoi se citează singur pentru a arăta că respectivele insinuări sunt... credibile. 

Că Pantazi și Tăpălagă nu scriu articole de grija Bisericii este evident mai jos, când după ce-l implică pe PF Daniel în „lupta împotriva corupției”!, nu uită să amenințe voalat cu re-implicarea Bisericii într-o presupusă vinovăție pentru cazul Colectiv, așa cum Hotnews și alții au făcut atunci, imediat după tragedie. Că Hotnews nu dă doi bani pe Biserică, pe credincioșii ortodocși, o demonstrează chiar realitatea: n-au trecut 48 de ore de la editorialul lui Pantazi, că subalternii săi au tras niște flegme zdravene pe Sfântul Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai venerați sfinți români, pe Mihai Viteazul, domnul care are și el un dosar de canonizare pregătit sau pe Mircea cel Bătrân, ctitorul Mănăstirii Cozia. Este clar ce va urma de-acum până în ziua referendumului: atacuri la persoană, asocierea Coaliției cu Dragnea, demonizarea susținătorilor familiei și a Bisericii, șantaj emoțional.  

Pe final, Pantazi arată Bisericii ce se va întâmpla dacă nu-i respectă sfaturile „creștinești”: eliminarea finanțării de la buget a salariilor preoților. O temă pentru care Hotnews a militat de ani de ani de zile. 

În 2015, după editorial asemănător, scriam că stăpânii lui Pantazi au trimis Patriarhului Daniel un ultim avertisment.
La doi ani de-atunci, Biserica noastră nu numai că nu a dat înapoi, dar a crescut tempoul implicării în agenda publică: de la susținerea fără precedent a evenimentelor pro-viață, la lupta pentru apărarea instituției căsătoriei și a familiei, o orei de religie în școli, a implicării în educație și problemele tinerilor, a apărării memoriei și culturii naționale, a luptei împotriva corectitudinii politice și nu în ultimul rând, la intensificarea activității sociale și zidirii de biserici. Chiar dacă mai sunt multe de făcut, toate acestea arată că Biserica Ortodoxă (cler și laicat) începe să-și recapete rolul său fundamental: acela de principal reprezentant al societății civile românești.
 
Și toate șantajele din lume nu o vor dărâma.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Cc Cc 08.09.2017 15:41
    Tăpălăgosu și Pantaziosu= niște perdanți. Consumă aerul degeaba ....
  • Orizont 09.09.2017 01:05
    Un comentariu elocvent preluat de la articolul lui Pantazi:

    Ohoo, ce grija mare :)) (Luni, 4 septembrie 2017, 21:16)
    cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui ovidiu2

    "Este cel putin ironic sa vezi aici asemenea articole care exprima grija pentru BOR. :)
    Brusc Pantazi si Tapalaga sunt profund ingrijorati de BOR. Nu vor cumva sa se intample ceva rau BOR si aceasta sa faca un pas gresit! Ba inca dau sfaturi detailate! :D
    Man! Am vazut-o si pe asta! ...
    Mai vrea cineva vreo dovada ca progresistii sunt disperati? Disperati ca in curand vor afla ca sunt un procent infim al societatii romanesti si deci nu au nici un drept sa oblige pe ceilalti sa danseze dupa placul lor. :)"
  • Jan Valjean 09.09.2017 16:32
    Pantazi si Tapalaga,derbedeilor sugaci,veti fi vizitati in curand de niste romani adevarti.Nu spun unde,mortaciunilor.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!