Nici nu știu cum a mai trecut și anul ăsta. Am cunoscut atâția oameni interesanți că nici măcar de-o bere n-am avut timp.

Exact acum un an publicam în revista Timișoara primul meu articol – după ce plecasem de la Cotidianul. Trecusem Carpații obligat de șicanele pe care mi le făcuseră timp de câteva săptămâni, Nistorescu și Simona Popescu (o mironosiță anonimă cu vocație de argat, din fosta băcănie-a lui Băcanu). La Cotidianul mai publicasem între1998 și 2005. Anterior, între 1990 și 1998, am scris la România liberă, de unde, însă, m-au suprimat Băcanu, Ana Blandiana și etern intrigantul ei soț, ce-mi erau cu toții colegi la Alianța Civică. Motivul? Grav! Mă încăpățânam să nu mă fac că nu văd, asemeni lor, că și cei pe care împreună îi susținusem să ajungă la putere făceau, nu o dată, ceea ce împreună criticasem la cei de dinainte. De la Cotidianul am plecat în 2005 din cauză că ziarul răposatului domn Rațiu încăpuse pe mâinile oamenilor lui Sorin Ovidiu Vântu – Robert Turcescu și floarea Academiei Cațavencu. Instalat de Sistem redactor-șef, Turcescu îmi scoate rubrica și pleacă cu o bursă în Statele Unite. La întoarcere, dimpreună cu toți ceilalți turciți, ajunge eunuc la haremul lui Băsescu; pentru ca la finalul celor două mandate băsiste omul să se autodenunțe drept agent acoperit în presă.

În 2015, Nistorescu preia Cotidianul și mă învită să scriu din nou (în perioada în care n-am putut să public în țară am făcut-o la două publicații din exil). Însă peste nici doi ani, cum spun, același Nistorescu mă dez-invită. Am rămas cu impresia că între timp devenise îndatorat unor medii tulburi. Cred însă că a contat și „rugămintea” ce mi-o făcuse "s-o las mai moale cu Securitatea”, rugăminte care se pare că nu fusese deloc o glumă, cum o luasem eu imprudent. Marele Nistorescu se purta astfel deși ziarul purta de frontispiciu deviza celebră, preferată de fondatorul Rațiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!"

La Timișoara n-am fost primit chiar cu pâine și sare, dar cu toată deschiderea în orice caz. Cum îmi stătea în obicei, am spus directorului revistei (periodic săptămânal) că dacă vreodată are să-mi facă sugestii legate de tematică și obordarea ei voi fi cât se va putea mai receptiv. La care mi s-a răspuns că "nu e el omul care să-l cenzureze pe Valerian Stan.” Și așa a și fost. Numai că de prin septembrie trecut nu mi-a mai trimis niciun număr din revistă. Deși eu îl rugam insistent iar el mă asigura așijderea. Continuam să trimit articole, însă timp de aproape două luni d-l director nu mi-a mai răspuns nici la e-mailuri, nici la telefon. Încât nici acum nu știu (dar nici nu mai vreau să știu) dacă a mai publicat sau nu ceva. Niciun semn n-am mai primit nici de la un inimos și, până atunci, un binevoitor colaborator al său – un regalist loial, cu decorație doveditoare. În sfârșit, o coincidență impresionantă: pe prima pagină a „Revistei spiritului timișorean” se afla fix aceeași superbă deviză a ziarului fondat de Rațiu.

Lămurit demult, cum spun, cu marea presă de dincoace de Carpați (dar, din păcate, și cu fosta publicație a Societății Timișoara), mi-am zis să-mi încerc  norocul și prin Maramureș. La puține săptămâni după ce începusem să public la Timișoara (am anunțat asta și pe Facebook), mă abordează și debordează directorul revistei literare eCreator din Baia Mare. Îi place cum scriu, zice, și ar vrea să colaborăm. Refuz politicos pe motiv de Timișoara și, se înțelege, și de timp. Ulterior, însă (rămas fără colegi, după revista bănățeană), îmi aduc aminte de eCreator, și scriu directorului. Binevenit fiind, trimit primul text, care și apare peste două zile. Mai târziu mai trimit două. Unul apare, al doilea nu. Presimt ceva și rog să mi se spună cam cum ar urma să lucrăm  Boss mă cam repede, și-o las baltă; necuviința îmi repugnă doar, nu mă intimidează. 

Niciun semn aproape trei săptămâni. Între timp mă uit mai atent pe pagina ActiveNews.ro și observ că au și secțiune de opinii. Și să vezi și să nu crezi prezentare: "Suntem o echipă tânără, nu avem sprijin de la moguli, corporații media sau politicieni. Respingem orice ingerință a politicului, indiferent de ideologie, în activitatea jurnalistică.” Le scriu, și sunt primit cu bucurie. Apare primul text, și  mă laud de Facebook. Moment în care șeful de la eCreator îmi semnalează că tocmai a pus pe site textul nepublicat până atunci. Îl rog să-l scoată pentru că nu vom mai colabora. Îmi răspunde pozitiv, după care se răsucește zicând că articolul i l-am dat eu, și nu mi l-a cerut el. Poți să-l contrazici?

Până să-mi vină ideea cu ActiveNews.ro, mă adresez lui Liviu Man și lui Liviu Alexa, șefii de la Gazeta de Cluj și Ziar de Cluj, oameni având faima unor nemiloși cavaleri ai dreptății și ai jurnalismului independent. Iarăși niciun semn.

Timp de aproape trei decenii am fost o prezență publică incomodă și indezirabilă pentru mai toată lumea. De la autorități, servicii de informații, politicieni și, nu o dată, până la colegii civici. Știu bine cât și pe cine am deranjat în zeci de cazuri. În presă am publicat fără onorarii, iar asta cred că m-a ferit de-o dependență care putea să facă rău în multiple sensuri. Toate acestea cred că au făcut din prezența mea publică și o hârtie de turnesol a independenței presei. Încât după aceste aproape trei decenii pot să afirm fără teama de a greși prea mult că la noi câinele de pază al democrației a purtat și poartă cel mai adesea o lesă atât de scurtă că nici măcar pe sine, și nici de măcar de muște, nu se poate apăra. Iar ce spun cred că ar putea să nu fie valabil neapărat, chiar astfel, și pentru publicațiile la care m-am referit aici.