Ieri mi-am șters contul de facebook. Deși planul e unul mai vechi, care a mai fost pus în practică pentru perioade (foarte) scurte de timp, abia în urmă cu 24 de ore s-a concretizat printr-o decizie spontană: acum ori niciodată!

Mă rog, acest acum e relativ, căci lucrarea facebook-ului e una inteligentă, care se bazează pe o profundă cunoaștere a bietului psihic uman. Așa se face că ștersul contului beneficiază de o perioadă de grație de 30 de zile, un fel de purgatoriu, în care ai dreptul, cum s-ar spune, să te răzgândești. E ca și cum încerci să te lași de dulce vânzând prăjituri într-o cofetărie, așa și cu desprinderea de lumea virtuală știind că încă ai un cont pe acolo pe undeva, unde ai putea să intri să vezi „ce mai e nou”.. .dar să nu divagăm.

Ziua de ieri a trecut relativ ok, cu sentimentul acela de bine pe care îl ai în prima zi în care încerci să scapi de o dependență, fiindcă și facebook este fix o dependență, chiar dacă una acceptată social și, prin urmare, investită cu încredere și chiar încurajată. 

Și cum, de exemplu, în cazul fumătorilor există multă vreme după abandonarea fumatului tendința de a duce țigara la gură, și în viața fără facebook simți nevoia să te tot uiți la telefon, așa cum făceai până mai ieri: pe stradă, la coadă la supermarket, în părcuțel și, mai ales, în stația de autobuz sau când ești blocat în trafic. Cu ani în urmă, am avut un coleg de birou care, în primele zile de sevraj, se făcea că fumează dintr-un pix. Așa și eu, m-am trezit că mă tot uit în telefon, ca pisica în calendar, fiindcă nu făceam decât să privesc un ecran lipsit de orice fel de viață virtuală. 

Pe modelul altui jurnal pe care îl mai am salvat în calculator, anume jurnalul lăsatului de mâncat, și la lăsatul de postat sevrajul se agravează spre seară. Seara, acel moment când ajungi acasă rupt de oboseală, și termini de făcut încă o sută de lucruri și abia aștepți să te relaxezi un pic, văzând "ce mai e nou” pe facebook. Constat că această curiozitate privind posibilele noutăți din lumea virtuală e o mare piatră de încercare pentru mine. 

Încerc să anim puțin ecranul telefonului și să descarc niște jocuri; dar ce fel de jocuri, nu mă pricep, poate niște scrabble, am văzut pe cineva jucând în autobuz, dar mă plictisesc repede. Șterg jocul. Instalez o aplicație de modificat fotografii. Vai, ce rău îmi pare că nu am găsit-o cât încă aveam facebook, acum la ce bun să mai fac pozele în fel și chip dacă nu pot să le mai postez.

Telefonul meu se încăpățânează să tacă. Fară facebook și fără messenger nu-și găsește nici el rostul. Îmi dau seama că a trecut cam mult timp de când nu am mai sunat un prieten. La ce să sun, îi am pe toți pe facebook și știu despre ei ce mai fac. Chiar așa, oare, știu ce mai fac prietenii mei?

PS: Spre miezul nopții, o prietenă m-a întrebat pe whatsapp de ce nu poate să îmi mai scrie pe mess. Orgoliul meu se gudură un pic, ceea ce visam să fie o ieșire triumfală din viața virtuală nu a trecut, până la urmă, total neobservată....