Cum funcționa mașinăria evazionistă pusă la cale de Adrian Sârbu: Vă rup capul dacă achitați datoriile firmei către stat. Va veni Năstase și va da o amnistie fiscală

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Evitarea plății taxelor către stat era o obișnuiță pentru Adrian Sârbu. Conform rechzitoriului procurorilor, fondatorul grupului de presă MediaPro îi amenința pe șefii firmelor sale care încercau să mai achite din datorii că "le rupe capul” și îi numea "trădători”, scrie Adevărul.

Potrivit rechizitoriului, Adrian Sârbu controla, la vedere, 19 firme, dar indirect, prin persoane interpuse, erau 149 de entități juridice, respectiv 9 fundații și 140 de societăți comerciale (138 cu sediul în România și două cu sediul în Cipru și Franța.

Procurorii susțin că unul din modurile de lucru era falimentarea companiilor, pentru a eluda plata taxelor la stat.

De exemplu, procurorii susțin că firma Publimedia a fost băgată premeditat în faliment, nu înainte de a i se înstrăină toate activele. Întreaga operațiune s-a desfășurat în tmai multe etape:

În decembrie 2010, personalul angajat cu contract de muncă al Publimedia International SA a demisionat cu acordul părților, fiind angajat imediat la Mediafax Group SA și MediafaxSA.

Ulterior, Publimedia International SA a cesionat către Mediafax Group toate acțiunile pe care le deținea la SC Publione Media SRL, SC Elanca Media Sales SRL și SC Ancor Publishing SRL. Apoi, Publimedia a cesionat către Mediafax Group drepturile asupra tuturor mărcilor proprii (Gândul, Apropo, ZF Business Magazin, Apropo de TV, Ziarul Financiar, Acasă Magazin, Pro TV Magazin, Prosport etc.). În același timp, i-a vândut și site-urile și domeniile proprii.

După finalizarea acestor operațiuni, compania și-a încetat activitatea și a cerut intrarea în faliment, ajungând să datoreze statului, prin TVA neachitat, peste 10 milioane de lei. Pentru că firma nu mai avea nimic pe numele său, Fiscul nu a putut recupera nimic din creanțe.

Procurorii notează și declarațiile lui Mihnea Vasiliu și ale fostului director financial Mirela Dragnea.

Vasiliu a spus că a plecat din trust în 2006, nemulțumit că Adrian Sârbu refuza sistematic să finanțeze activitatea firmelor. Potrivit acestuia, Sârbu obișnuia să afirme în ședințele cu angajații că nu vrea să plătească taxe la stat întrucât penalitățile aferente taxelor și impozitelor declarate, dar neplătite, sunt mai mici decât costurile unui eventual împrumut la bancă și că oricum „va veni Năstase și va da o amnistie fiscală".

Mihnea Vasiliu a mai arătat că, la un moment dat, a trecut peste dispoziția lui Sârbu și, împreună cu directorul financiar de grup, Mirela Dragnea, a decis să achite parțial datoriile Mediafax. Reacția lui Sârbu ar fi fost foarte dură. El ar fi acuzat-o pe Mirela Dragnea că decapitalizează societatea.

Adrian Sârbu mai este acuzat că i-a determinat pe administratorii, directorii generali și directorii financiari ai societăților Publimedia International SA și Mediafax Group SA, „să ridice și să îi predea din casieriile societăților sume de bani pentru a le folosi în interes personal”.

De altfel, Liliana Șerban, secretara lui Sârbu le-a mărturisit procurorilor că „primea solicitări pe mail, SMS sau telefonic, din partea familiei inculpatului, pentru a le fi dați bani sau pentru plata unor facturi”.

Potrivit actelor de la dosar, numai în anul 2014, Adrian Sârbu a cheltuit peste 6 milioane de euro.

 

Cine sunt complicii lui Sârbu

Citeste mai mult: adev.ro/o5hcvt
Cine sunt complicii lui Sârbu
Cine sunt complicii lui Sârbu

Citeste mai mult: adev.ro/o5hcvt

 

Anchetatorii au arătat că faptele de care este acuzat Adrian Sârbu - evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare și spălare de bani – nu ar fi fost posibile fără aportul subalternilor săi, care au făcut, practic, toate treburile „murdare". Printre cei trimiși în judecată se numără Orlando Nicoară, fost director general în cadrul Mediafax Group SA, Mediafax SA și Apropo Media SRL, si actual șef la News.ro, Roxana Grigoruță (fost administrator al Mediafax Group SA, Mediafax SA și Apropo Media SRL), Eugenia Bălan (fost administrator al Mediafax Group SA), Cosmina Noaghea (fost director general în cadrul Publimedia International SA), Sorin Nicolae Dinu (fost director financiar în cadrul Publimedia International SA și Mediafax Group SA), precum și avocații Liana Petrovici și Gheorghe Dragoș Chiș.

Cosmina Noaghea, judecată pentru evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani, nu a recunoscut acuzațiile. Procurorii au arătat însă că Noaghea, în calitate de director general al Publimedia International, a semnat cu firma Sort Prod Imex SRL contractele de cesiune de drepturi de autor cu angajații, unul dintre mecanismele prin care se făcea evaziune fiscală.

Totodată, aceasta ar fi semnat contracte fictive de prestări servicii de catering sau de transport cu Sort Prod Imex SRL). Orlando Nicoară, este un alt pion al lui Adrian Sârbu. Acesta ar fi semnat actele adiționale la contractele încheiate de societățile Mediafax Group SA, Mediafax SA și Apropo Media SRL cu Digital Age Investment SRL și Produktiv Complet Management SRL, cunoscând că sunt fictive. Totodată, el ar mai fi semnat și contracte de cesiune de creanță între firmele trustului, pentru eludarea taxelor către stat. Un alt personaj-cheie a fost avocata Liana Petrovici.

Deși nu a recunoscut acuzațiile, procurorii au arătat că avocata a întocmit și avizat contractele prin care au fost create circuitele financiare fictive, având drept scop ascunderea și disimularea modului în care sumele de bani au fost însușite din firme. Procurorii au arătat că, în perioada ianuarie 2006 – august 2014, Adrian Sârbu i-a determinat pe administratorii, directorii generali și directorii financiari ai societăților Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA și Apropo Media SA să evidențieze în actele contabile operațiuni fictive. El le cerea permanent directorilor să găsească modalități concrete de evitare a plății taxelor datorate statului. 

 

Așa arată procurorii Parchetului General în rechizitoriul prin care, pe 1 aprilie, l-a trimis în judecată pe mogulul media Adrian Sârbu în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group.

În acest dosar Adrian Sârbu este acuzat de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare și spălare de bani, prejudiciul în acest dosar ridicându-se la 61,5 milioane de lei (aproximativ 14 milioane de euro).
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu