Pe data de 16 iunie, publicația Pressone.ro a publicat un articol intitulat „Multinaționalele ne distrug resursele”. O poveste cu propagandă care nu se mai termină. 

Articolul are menirea de a combate „propaganda împotriva corporațiilor multinaționale cu sediul în România, în ultimii ani”.

Pentru a exemplifica fenomenul ce se vrea combătut, autoarea realizează un amalgam din „variantele” folosite de „propagandă” împotriva multinaționalelor: „Corporațiile străine fac legea în România. Țara este condusă de străini, care îi secătuiesc avuțiile. Firmele românești vor fi scoase de pe piață sau închise. Nu vom mai găsi produse locale în piețe și vom fi obligați să cumpărăm doar de la supermarketuri. Patronii firmelor românești sunt arestați, pentru a lua corporațiile străine contractele. ONGiști, soroșiști, angajați ai multinaționalelor schimbă rezultatele alegerilor!”.

Prima problemă cu această abordare este că amestecătura de propoziții puse în gura „propagandei” nu se găsește pe internet. Am încercat să găsim un singur site unde apare măcar una dintre propozițiile menționate mai sus, rezultatul fiind zero. 

Mai bine spus, în loc să combată problemele reale ridicate față de activitatea multinaționalelor din România, autoarea alege să demonteze propoziții exagerate intenționat, culese probabil de pe grupuri de discuție pe facebook sau siteuri care poate au dispărut între timp.

Este o tactică binecunoscută de manipulare: în loc să combați punctual tema disputată, alegi să demontezi exagerări binecunoscute pe acel subiect, de unde rezultă, firesc, că tema inițială nu există sau nu e reală.

Deși tema multinaționalelor este una preponderent economică, autoarea alege să o dezbată cu Ileana Racheru, doctor în științe politice. Dacă plecăm de la premisa autoarei, că atacurile împotriva multinaționalelor au obiective politice și țin de politică, atunci este musai să admitem și reversul: laudele adresate acestor entități sunt și ele motivate politic și caută să îndeplinească astfel de obiective.  De altfel, la un moment dat, autoarea menționează: „Nu discutăm în acest text despre cultura organizațională sau orarul de lucru al angajaților companiilor multinaționale”. O să vedem mai târziu, de ce.

În ceea ce ne privește, pentru a comenta articolul pressone și tema mai mare, „multinaționale în România”, ActiveNews a stat de vorbă cu un analist economic binecunoscut, jurnalistul Cristian Dogaru de la Bursa.

Da, chiar m-a amuzat. Este construit pe ideea ca va combate un anume tip de propaganda dar folosește tot arme din arsenalul propagandei: nu sunt trecute în revistă puncte de vedere opuse pentru a lăsa cititorul să judece singur argumentele si contraargumentele, enumeră strategii de manipulare dar nu se oprește deloc asupra reproșurilor care se fac multinaționalelor pentru a vedea dacă sunt sau nu justificate.

Firmele cu capital străin au cam jumătate din economie dacă ne raportăm la cifrele de afaceri. Cu toate astea plătesc impozite pe profit sensibil sub cele locale și au un număr mult mai mic de angajați. Li se pot reproșa optimizările fiscale prea agresive și un lobby contondent asupra clasei politice pentru a obține avantaje competitive și nu doar în plan fiscal. Și, nu în ultimul rând, dublul standard de calitate-s-au plâns și polonezii și ungurii ca produsele sub același brand au calități diferite în țara-mamă a producătorului și în cele de la periferia UE. Ah, să nu uit: nu este un reproș neapărat la adresa multinaționalelor dar de câte ori ați văzut corupătorul anchetat în România? Ne concentrăm pe coruptul local, de cele mai multe ori politician sau funcționar public dar nimeni n-a prea deranjat corupătorul...Oare de ce?

Străinii au cea mai importantă felie a economiei românești, cea de unde se extrag și rentele cele mai grase. Sectorul bancar și cel al utilităților de pilda (ma refer la distribuțiile de electricitate în principal). Zonele unde consumatorii sunt fie captivi fie destul de slab educați financiar pentru a asigura marje sănătoase de profit. Investițiile în zonele direct productive sunt mai slab reprezentate.

Ma gândesc la baletul dizgrațios din Parlament când s-a discutat legea privind exploatările offshore. Cum mai tremurau unii parlamentari ca marile firme se vor retrage din țară dacă nu sunt lăsate să ne exploateze resursele la costuri modice. Și câte valuri au declanșat discuțiile privind impozitarea băncilor,legea darii în plată, taxarea mai severa a societăților de administrare a pensiilor private. De fiecare data încercările de taxare mai sănătoasă a capitalului străin s-a lăsat cu valuri imense în presă și cu luări de poziție agresive pe plan european....Și, inevitabil, am avut pași înapoi din partea decidenților locali. Eu zic ca au mare influență..

 

.

(FOTO: Prima pagină din ZF cu ocazia votului asupra Legii Dării în Plată. Niciuna dintre previziunile apocaliptice menționate acolo nu s-a adeverit):

Ma gândesc la cartofii belgieni dintr-un mare lanț de supermarketuri. Cum de se puteau impune ei în fața celor locali...când interesele marilor producători și retaileri își dau mâna transfrontalier. Politica hypermarketurilor vizând producătorii locali e deja bine cunoscută. Când sunt in sfârșit acceptați sunt jupuiți la sânge cu tot felul de taxe astfel încât cei care suferă în final sunt consumatorii (marjele mici ale producătorilor se reflecta în calitatea produselor). Avem legume aduse din import și fără gust prin hypermarketuri, carne din Itallia si Spania, brânzeturi din Franta, etc, etc. Să fie vorba doar de condițiile de standardizare și menținerea unui flux continuu de producție sau avem de-a face și cu altceva, cu un parteneriat intre marii producători și hypermarketurile cu rețele dezvoltate pe plan european pentru eliminarea competiției locale?

In prima faza vor încerca să își majoreze marjele de profit pentru a tine pasul cu scăderea vânzărilor. Apoi vor trece la reduceri ale bugetelor de salarii, vor tăia bonusuri si posturi din schema, ca în 2008-2009. In sfârșit, vor solicita fără probleme ajutor de stat justificând asta cu importanta lor sistemica. Și, bineînțeles, în aceste cazuri inflexibila UE va trece cu vederea. Împrumutul de la FMI a fost de altfel un mod subtil de a salva băncile locale ce săriseră calul cu împrumuturile riscante. La o noua criză poate se repetă schema.

Credem că răspunsurile lui Cristian Dogaru vorbesc de la sine și nu mai au nevoie de alte comentarii . În încheiere, e de menționat că articolul din pressone analizat mai sus face parte dintr-o campanie finanțată de Consiliul Investitorilor Străini (FIC). Acum înțelegem de ce „Nu discutăm în acest text despre cultura organizațională sau orarul de lucru al angajaților companiilor multinaționale”.

Ne întrebăm ce credibilitate poate avea o campanie despre multinaționale finanțată chiar...de multinaționale. Rău au mai ajuns câinii de pază ai democrației românești.