Mii de timișoreni au participat miercuri seara la slujbele si pelerinajul dedicate Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul Banatului.  După vecernie, moaștele acestuia au fost scoase pe porțile Catedralei Mitropolitane și s-a pornit în procesiunea ce reface simbolic, an de an,  drumul pe care Sfântul Ierarh Iosif cel Nou l-a parcurs părăsind cetatea Timișoarei, pentru a se retrage la Mănăstirea de la Partoș, în anul 1653. 

În cursul zilei, alte câteva mii de pelerini urcaseră în procesiune cu sfintele moaște până la crucea-monument de pe Muntele Mic, la baza căreia a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către ÎPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Din soborul de ierarhi au făcut parte Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și PS Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria. Un plus de lumină pentru acest eveniment a venit din partea celor peste 200 de copii din centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, și a elevilor Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din localitate.

„La invitația PS  Părinte Lucian, cu nevrednicie l-am însoțit pe mitropolitul Banatului, pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, pe Muntele Crucii, unde în urmă cu 80 de ani credincioșii din această parte de țară au ridicat o cruce în memoria ostașilor români căzuți în primul război mondial. A fost un moment emoționant și pentru mine, deoarece se împlinesc 100 de ani de când Armata Română a intrat în război și din familia mea un unchi pe nume Teodor nu s-a mai întors. De aceea astăzi m-am rugat mai mult ca Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți eroii neamului nostru românesc. Totodată numărul mare de credincioși, printre care foarte mulți tineri, demonstrează că această credință pe care o avem de la strămoșii noștri încă este vie aici în părțile Banatului”, a arătat ÎPS Părinte Ioan, potrivit Radio Reșița.

Sfântul Iosif a fost considerat un făcător de minuni încă din timpul vieții, când vindeca adeseori bolnavii. Avea să stingă, prin rugăciunile sale, un incendiu puternic, care mistuise o bună parte din Timișoara, pe cand era mitropolit. Ultimii ani din viață și i-a petrecut retras la mănăstirea de la Partoș. În momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele bisericii au început să bată singure. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 și pomenirea lui se face la 15 septembrie.