
FOTO: Facebook

Referendumul pentru căsătorie nu va fi validat de Curtea Constituțională, care va constata că nu a fost îndeplinit criteriul cvorumului, respectiv de 30% din cetățenii cu drept de vot.
În ciuda faptului că peste 91% dintre cei care au participat la urne au votat pentru păstrarea definiției tradiționale a familiei, acest lucru nu a fost de ajuns, iar cei care se bucură sunt activiștii LGBT și cei care-i urmează.
Astfel, o fotografie devenită virală luni dimineață prezintă doi homosexuali se sărută, într-o stație de autobuz de pe Bulevardul Magheru, din București, un adevărat „kilometru zero” al Capitalei României. „De azi, nimic nu va mai fi la fel”, este comentariul autorului fotografiei, R.C. Fotografia a făcut turul internetului, făcând deliciul susținătorilor căsătoriilor între persoane de același sex, precum jurnalista Ella Moroiu (Hotnews, RFI).
În cluburile homosexualilor a fost petrecere și sărbătoare datorită eșecului Referendumului.
Momentul favorabil a fost speculat de asociațiile care promovează homosexualitatea. Într-un comunicat emis de asociația Mozaiq, se precizează că statul român trebuie să recunoască legal și familiile formate din persoane de același sex și atrage atenția că statul român are obligația de a legaliza de urgență parteneriatele civile, pentru a asigura un cadru legal demn pentru toți cetățenii, inclusiv persoanele LGBT.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
P.S. Bag mana in foc ca unul din cei doi e catarul lui Caligula.
Nu va mai intreba nimeni. Asta a fost sansa noastra de o opri aceasta ideologie la granitele Romaniei. Sansa pe care am irosit-o.
Codul Civil se va schimba 'noaptea ca hotii', eventual printr-o ordonanta de urgenta care sa-l 'armonizeze cu legislatia europeana' (daca s-a putut cu Codul Penal, nu vad de ce nu s-ar putea cu cel Civil). Crezi ca vor mai iesi #rezist-ii in strada pentru asta? Mai degraba cred ca-i vor aplauda. Asta a fost parcursul in toate celelate tari europene, nu vad de ce la noi ar trebui sa-i intrebe pe 'prosti'. Doar au aratat o data prin votul lor ca sunt de acord cu asta.