
FOTO: romaniatv.net

Profesorul din Vaslui care a prezentat la ora de religie un film despre avort, în timpul căruia un elev a fost transportat la spital, nu a primit nici o sancțiune din partea Comisiei de disciplină a liceului, pe motiv că nu a încălcat Legea educației.
Comisia de disciplină a Liceului "Emil Racoviță" din Vaslui l-a găsit nevinovat pe profesorul de religie. Cadrele didactice care au analizat cazul au considerat că profesorul nu a încălcat nici o prevedere a Legii educației și, implicit, nu poate fi sancționat disciplinar, nici măcar cu avertisment.
I s-a atras atenția să fie mai responsabil atunci când selectează materialele didactice pe care le prezintă la oră.
„Consiliul de Administrație al unității de învățământ a primit raportul de la Comisia de disciplină stabilită în acest caz, în care se arată că profesorul Gabi Vrânceanu nu a încălcat nici o prevedere a Legii educației naționale. În schimb, cadrul didactic în cauză a primit recomandarea să acorde o atenție mai mare la folosirea materialelor cu caracter interdisciplinar, ce impact ar putea avea asupra elevului”, a declarat, Daniel Hulubei, directorul Liceului "Emil Racoviță" din Vaslui, potrivit News.ro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.