Petiție către Primăria Cluj: SOLIDARITATE cu RADU GYR. Cerem Primăriei Cluj Napoca să NU schimbe numele străzii Poetului Închisorilor

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Consilierii din Cluj Napoca vor trebui să decidă dacă strada care-i poartă numele lui Radu Gyr își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens Ministerului de Interne.

Pentru a opri acest demers, Marius Oprea și Lucia Hossu Longin, au semnat o petiție adresată Primăriei Cluj Napoca pentru ca aceasta să nu schimbe numele străzii Radu Gyr.

„Domnule Primar, Domnilor Consilieri locali,

Am luat cunoștință cu surprindere și indignare de proiectul de hotărâre prin care urmează a fi schimbată denumirea străzii Radu Gyr din Municipiul Cluj Napoca, în urma solicitării Ministerului Afacerilor Interne și intervenției Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România "Elie Wiesel”, intervenție pe care noi o considerăm abuzivă si neîntemeiată.
În numele Fundației "Ion Gavrilă Ogoranu”, înființată la inițiativa luptătorilor anticomuniști care au supraviețuit represiunii, având ca obiect de activitate, conform statutului, "cinstirea și păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea și demnitatea națiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol”, vă comunicăm poziția noastră argumentată, pe care o supunem atenției Consiliului Local privitor la proiectul hotărârii de schimbare a numelui străzii Radu Gyr cu numele artistului maghiar Szervatiusz Jeno.
Ne solidarizăm, pe această cale, cu poziția adoptată în acest caz de președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, dl Octav Bjoza, subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor anticomuniști.

Poetul Radu Gyr a intrat deja în conștiința națională ca "poet al pătimirii" în închisorile comuniste. Opera poetulului Radu Gyr are o valoare artistică incontestabilă, confirmată și prin faptul că poetul a fost de mai multe ori laureat al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române.
Dar poate cea mai importantă contribuție a operei lui Radu Gyr este suportul moral constituit de poeziile sale pentru mii și mii de deținuți politici. Mulți dintre ei au mărturisit, în volumele de memorialistică publicate, că, în lungii ani de suferință și deznădejde, creațiile zămislite de Radu Gyr în infernul concentraționar, transmise din om în om prin viu grau sau prin alfabetul Morse, au constituit hrana sufletească și sprijinul care i-a ajutat, alături de rugăciune, să supraviețuiască.

Intervenția INSHR-EW pare cu atât mai suprinzătoare, cu cât este de notorietate faptul că poetul Radu Gyr, în calitatea sa de Director General al Teatrelor din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, a dispus înființarea în București, în septembrie 1940, a Teatrului Evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat în tot restul anilor celui de-al Doilea Război Mondial. După cum declara și la procesul din 1945, motivul pentru care Radu Gyr a luat această inițiativă a fost situația deosebit de grea a artiștilor evrei, care - în baza unei decizii a guvernului legionaro-antonescian nu mai puteau fi salariați ai teatrelor existente. Astfel, acestor oameni li s-a oferit o posibilitate de trai și de afirmare a spiritului artistic.

Povestea condamnării lui Radu Gyr, împreună cu alți scriitori și ziariști, în procesul intentat în 1945 de guvernarea comunistă instaurată de ocupantul sovietic, constituie subiectul unuia dintre cele mai dramatice episoade din filmul "Memorialul Durerii”, producție a Televiziunii Române, având ca autoare pe prestigioasa realizatoare TV Lucia Hossu Longin. În filmul documentar „Demonul din calimara” este dezvăluită, în toată monstruozitatea sa, farsa juridică înscenată de comuniști în acest proces politic, un proces al delictului de opinie, montat în contradicție cu normele legale și constituționale din acel moment.

O mare parte a vieții lui Radu Gyr a fost petrecută în închisorile regimurilor totalitare ce au întunecat trecutul recent al României. În 1938-1940 el a fost deținut politic în lagărul de la Miercurea Ciuc, după care, în 1941, a fost condamnat din nou de regimul lui Ion Antonescu.
În 1945, poetul a făcut obiectul unui nou proces politic, alături de alți scriitori și jurnaliști acuzați de guvernul comunist instaurat de ocupația sovietică pentru literatura și activitatea lor ziaristică. Pentru a putea înțelege mai bine contextul în care s-a desfășurat acel proces și caracterul său ilegitim și abuziv, vom apela la considerațiile jurnalistului de origine evreiască Teșu Solomovici, publicate în ziarul Ziua, material republicat anii trecuți pe site-ul Ziariști Online: "Decretul-lege din 21 aprilie 1945 legifera o invenție comunistă satanică: "Tribunalul Poporului”. O instanță specială de judecată, neexistentă până atunci, care va deveni principala armă de exterminare a "elitelor burgheze”. Reputatul istoric Dinu C. Giurescu, în cartea "Uzurpatorii”, arată că acest lucru a fost posibil datorită guvernului impus prin ultimatumul și șantajul exercitat de A. Vîșinschi în numele lui Stalin.

Guvernul Petru Groza, de la 6 martie 1945, a făcut posibil ca administrația centrală și teritorială, poliția, jandarmeria, armata, informațiile și comunicațiile să fie controlate de Partidul Comunist Român. Sarcina trasată de Stalin stipula clar: trei ani pentru comunizarea României și nimicirea definitivă a "dușmanilor poporului”. (…) "Printre cei dintâi vizați de noile organisme au fost ziariștii. Mai ales aceia care, prin scris și atitudini publice, s-au plasat între factorii de reală influență. Aceia care au condus marile cotidiene – «Universul», «Curentul », «Porunca Vremii», «Gândirea » – au fost considerați responsabili ai naționalismului, legionarismului, susținători ai hitlerismului și fascismului. Ei au primit etichete de antisemiți, antisovietici, antidemocrați și au fost judecați drept criminali de război", scrie [cercetătorul] Ioan Opriș.

Au fost introduse noi principii diriguitoare, între care abolirea prezumției de nevinovăție: de vreme ce erai arestat, erai vinovat. Dreptul la apărare devenise o simplă formalitate, iar sentința se hotăra de regulă, înaintea procesului, în timpul anchetei. Astfel, toate principiile de bază ale Justiției românești, care răspundeau standardelor europene ale vremii, erau răsturnate – scrie Giurescu.”. ( Sursa: http://www.ziaristionline.ro/2011/03/27/tesu-solomovici-despre-procesul-ziaristilor-nationalisti/ )

În aceste condiții, considerăm că ar fi aberant ca, în România anului 2017, la 27 de ani de la căderea comunismului, într-o țară membră NATO și UE, consiliul local al celui mai mare oraș din Transilvania să ia o decizie pe baza tezelor susținute, în urmă cu 72 de ani, de reprezentanții Partidului Comunist Român, la ordinele ocupantului sovietic.

De altfel, măsura de înlocuire a numelui poetului Radu Gyr acordat străzii din Cluj Napoca se află în contradicție flagrantă cu un act normativ (inițiat de grupul PNL), recent adoptat de Parlament și promulgat de Președintele Klaus Iohannis. Este vorba de Legea nr.127 din 30 mai 2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în a cărei expunere de motive, poetul Radu Gyr este menționat, alături de Mircea Vulcănescu, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt și alte nume mari, ca unul dintre martirii închisorilor politice comuniste cărora le este închinată această zi.
(Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/30/legea-prin-care-14-mai-devine-zi-nationala-de-cinstire-a-martirilor-romani-din-temnitele-comuniste-promulgata-18-28-58 )

Este evident că retragerea numelui lui Radu Gyr acordat străzii din Cluj, sub acuzația de a fi fost "criminal de război”, contravine flagrant actului normativ sus menționat.

Domnule Primar, Domnilor Consilieri locali,

Ținând cont de cele arătate în această petiție, vă solicităm să nu aprobați hotărârea de modificare a denumirii străzii Radu Gyr. Numele celui care a devenit simbolul transfigurării artistice a suferinței în închisorile politice comuniste trebuie să rămână la locul său, ca un act de dreptate în fața Istoriei și a viitorului Națiunii române. Stă în puterea dumneavoastră să arătați că administrația publică a municipiului Cluj Napoca se află în mâna unor oameni demni, călăuziți în activitatea lor de respectul pentru Adevăr și valorile naționale.”, se arată în petiția transmisă Primăriei Cluj Napoca.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu