

Pasajul subteran de 60 de milioane de lei făcut de Primăria Capitalei la Piaţa Presei nu a trecut primul test de eficienţă. Astfel, a doua zi de la inaugurare, pe sensul de mers spre Kiseleff, se formase ambuteiaj deşi primarul Sorin Oprescu a spus că traversarea subterană va îmbunătăți circulația rutieră cu 30%.
Reprezentanții societății civile, care au criticat încă de la început proiectul acestui pasaj, afirmă și după inaugurarea sa că Primăria Capitalei nu a făcut decât să irosească bani pe o lucrare ineficientă.
"Este un pasaj pur și simplu inutil, pentru că una dintre ieșiri nu face decât să asigure virajul la dreapta, ceea ce se putea realiza foarte ușor pe la suprafață. De altfel, proiectul inițial prevedea ca pasajul să fie construit pe ambele sensuri de mers, fără această bretea la dreapta. După protestele societății civile, primăria a ales cea mai proastă soluție: a renunțat la pasajul de pe banda de ieșire din oraș, care ar fi putut avea cât de cât o rațiune, și a construit pe banda de intrare în oraș, care aduce mai multe autovehicule în centru”, a precizat pentru România liberă Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul.
Aşadar, primele probleme în utilizarea pasajului au apărut chiar de a doua zi de la inaugurare. Luni dimineață, la o oră de vârf pentru traficul din Capitală, pasajul era blocat cu zeci de autoturisme la ieșirea spre bulevardul Kiseleff. Situația nici nu putea fi altfel, din moment ce la o mică distanță de la părăsirea traversării subterane urmează o serie de semafoare. Șoferii care trec pe sub Piața Presei au aceeași "surpriză” și la ieșirea la dreapta, spre bulevardul Mărăști: dau tot peste o intersecție semaforizată.
Primarul Sorin Oprescu a susținut că semafoarele din zonă vor fi monitorizate, pentru ca acestea să fie sincronizate, dar specialiştii spun că acest lucru nu va elimina ambuteiajele
"Sincronizarea semafoarelor nu va rezolva problema ambuteiajelor, acestea erau sincronizate și până acum. Cât timp mărești viteza cu care autoturismele intră în oraș, prin astfel de pasaje, e evident că la un moment dat se va produce un blocaj, oricât te-ai chinui”, a precizat și Dan Trifu, reprezentantul organizației Eco Civica.
Dan Trifu a criticat filosofia Primăriei Capitalei, de a aduce traficul rutier spre oraș, în loc să îl scoată în afara sa.
"Nu faci pasaje la intrarea în București, cât timp nu ai o șosea de centură reabilitată. Cine e nebun să stea ore în șir pe centura orașului, cum se întâmplă acum, cât timp domnul primar ne-a creat ocazia să mergem repede prin centrul orașului”, a precizat pentru România liberă Dan Trifu.
Mai mult, prin ambuteiajele create tot mai înspre centrul orașului, este afectată tot mai tare și calitatea aerului din Capitală, care și așa se află sub normele normale.
"Traficul trebuia fluidizat, dacă primarul dorea asta, spre afara orașului, nu invers. Cu cât crește numărul de autovehicule, crește și poluarea", a precizat reprezentantul Eco Civica.
Atât Nicușor Dan, cât și Dan Trifu susțin că, în plus, pasajul nu a făcut decât să distrugă valoarea istorică a bulevardului Kiseleff.
"Acea arteră avea configurația de dinainte de pasaj de peste 100 de ani”, a menționat acesta din urmă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.