Mocănița a pornit din nou la drum în Sibiu, cu o locomotivă de peste 100 de ani și bilete ca odinioară

De Anca Apostol  /  

FOTO: captură TVR

FOTO: captură TVR

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O locomotivă cu abur și trei vagoane vechi din lemn i-au dus pe călători către începuturile căii ferate. Iubitorii acestui mijloc de transport vor să transforme mocănița într-o atracție turistică permanentă.
 
Sute de oameni au venit să se plimbe cu mocănița pe Valea Hârtibaciului. Locomotiva veche de peste 100 de ani și-a tras cuminte cele trei vagoane pline ochi. Chiar și biletele au fost ca odinioară - din carton, potrivit tvr.ro. Controlorul le-a perforat cu conștiinciozitate. 

Refacerea șinelor a fost, de altfel, principala preocupare a asociației care promovează Mocănița. Au consolidat deja 4 kilometri, iar până în toamnă traseul ar putea ajunge la 7 kilometri. Mai sunt, însă, și altele de reparat. 

Locomotiva cu aburi care a circulat în acest sfârșit de săptămână a fost închiriată. Costă mult, așa că nu poate fi ținută decât câteva zile. Iubitorii Mocăniței își doresc să-și poată permite să o cumpere.

Calea ferată pe care circulă Mocănița avea 123 de kilometri acum mai bine de un secol. Lega Sighișoara de Sibiu și era cea mai lungă cale ferată îngustă de pe teritoriul actual al României.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Votez George Simion și Călin Georgescu! Apelul meu pe zona naționalistă: avem o șansă unică. Poate ultima.

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran

12:55

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei la Varșovia - FOTO/VIDEO

12:36

Protest azi la Primărie contra deciziei lui Nicușor Dan de a aproba Marșul Homosexualilor, chiar de Rusalii