
FOTO: Pressalert

ÎPS Ioan și-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul, printr-un gest caritabil, oferind daruri persoanelor cazate în Adăpostul de noapte din Timișoara, informează Basilica, citând pressalert.ro
Ierarhul a oferit o masă caldă, peste 250 de articole vestimentare și cozonaci celor 35 de persoane aflate în așezământ.
„Mă uit și văd o saltea liberă și mă gândesc că poate locul meu ar fi fost acolo dacă n-aș fi avut o șansă în viață, să pot să fac un pic de școală, așa că nu putem să trecem pe lângă România suferinței închizând ochii”, a spus Părintele Ioan.
Ierarhul și-a exprimat nădejdea ca pe viitor să fie mutați într-un loc care să aibă condiții mai bune.
„N-aș putea să privesc raze de soare dacă nu m-aș apleca asupra acestor oameni, n-aș putea să mai țin o predică, să vorbesc, dacă cuvintele nu au și acoperire prin fapte”, a subliniat ierarhul.
Mitropolitul Ioan este renumit pentru actele sale de caritate. În ajunul Crăciunului, ierarhul a dăruit o locuință nouă unei familii cu o situație financiară delicată din localitatea Satchinez.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.