Fără precedent: Armata a REFUZAT să ia parte la ceremonia de dezvelire a statuii Regelui Ferdinand de la Oradea

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: Captură de la inaugurarea statuii

FOTO: Captură de la inaugurarea statuii

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fapt fără precedent la Oradea: Ministerul Apărării Naționale a refuzat să trimită soldați pentru a participa la ceremoniile de dezvelire a statuii Regelui Ferdinand din Piața Unirii.

Viceprimarul Florin Birta acuză faptul că în spatele deciziei stau interese politice. Acesta spune că Ministrul Leș, reprezentant al PSD, a vrut să se răzbune pe primarul Oradei, care este de la PNL.

Pe de altă parte, militarii în rezervă din Oradea și mai târziu, din întreaga țară, au acuzat conducerea Primăriei Oradea pentru că a dat jos statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii, pe care au finanțat-o. Într-o scrisoare adresată MApN, Sindicatul Cadrelor Militare avertiza că atât militarii activi cât și cei în rezervă din Oradea „sunt în pragul revoltei, datorită insultei aduse armatei de primarul Ilie Bolojan și viceprimarul Florin Birta prin demolarea ilegală a monumentului lui Mihai Viteazul din centrul orașului”.

De altfel, în textul de pe 16 mai, SCMD făcea apel ca Ministrul Leș să interzică militarilor activi să participe la „circul antinațional programat la Oradea pe data de 23 mai”.

La rândul său, primarul Ilie Bolojan s-a arătat foarte afectat de absența Armatei de la evenimente.

„Dumneavoastră sunteți onorați că sunteți aici, în acest moment istoric pentru orașul nostru, iar orașul rămâne cu statuia demnității noastre, cu o statuie care ne amintește de o Românie europeană, de o Românie demnă, de o Românie a valorilor și sunt convins că armata celestă defilează astăzi, ostașii, generalul Moșoiu - îi vedeți acolo? - ei defilează. Ne putem supăra pe unii sau pe alții, pe un Guvern sau pe altul, dar pe țara noastră nu ne vom supăra niciodată. Ne putem supăra pe un om trecător, într-o funcție sau alta, dar pe Armata Română nu ne vom supăra niciodată. Ea defilează", a comentat primarul la dezvelirea statuii.
 
Primarul Bolojan a promis că următoarea statuie inaugurată va fi a marelui filantrop român, Emanuel Gojdu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Eliana Popa: Nu pot să nu fiu român!

Cine este George Simion:

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Mirror 24.05.2019 21:06
    Din fotografie se pare că și-au inaugurat singuri statuia ”întregitorului ?” (parcă Ferdinand ar fi luptat pe front). Primarul chiar nu are nici o scuză. Este evident că mutarea statuii lui Mihai Viteazul s-a făcut cu rea intenție! Cât e piața aceea de mare ar fi avut ambii loc acolo.. Bine zicea mai sus cineva...” După fapte îi vom cunoaște...”
  • Miorita 26.05.2019 09:48
    Felicitari Armatei Romane, RUSINE BOR.
  1. Marian Munteanu despre ultimele zvâcniri ale lui CTP: Gunoaiele bolșevice tremură acum, căci speră să vă mai înșele încă o dată. DAR NU SUNT SIGURI! Semn că mai există o șansă. Faceți-vă o CRUCE mare și mergeți la vot!

  2. Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN

  3. Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

  4. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Prezență masivă la vot în România și în străinătate. Aproape 5 milioane de români au votat deja

  5. Călin Georgescu și George Simion au fost împreună la vot: ”Am votat pentru familia românească, în care cuvintele mamă și tată să fie sfinte” - FOTO/VIDEO

  6. IPS Teodosie: Duminică avem o zi decisivă. Dumnezeu ne-a scos în cale oameni luminați, pe care să nu-i refuzăm, ci să-i ajutăm să ne fie nouă povățuitori și cârmuitori. Cu rugăciunile Sfinților, să avem PUTERE în lupta noastră! - VIDEO

  7. Valer Marian: Cu ochii pe Maia și Ilie ca pe butelie

  8. ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

  9. Profeția Părintelui Justin: „Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învățător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulțimii”

  10. DIASPORA VOTEAZĂ - DUMINICĂ ÎNTREAGA ȚARĂ - ACUM ORI NICIODATĂ - LA VOT, ROMÂNI! FILMAREA ZILEI

Ultima oră

13:06

George Simion denunță fraude și își exprimă dragostea pentru românii de pretutindeni: Basarabia e România! Turism electoral din Republica Moldova - VIDEO/TRANSMISIE ÎN DIRECT

12:55

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

12:39

Gică Hagi și Gică Popescu la vot: ”România pe primul loc” - VIDEO

12:24

Ce i-a zis George Simion lui Macron la televiziunea franceză: ”Nu sunteți împărat!” - Relatarea postului TV CNEWS - VIDEO

12:02

Zoe Dantes: Votul ca o Pradă!

11:40

Călin Georgescu și George Simion, scoși afară din secția de votare pentru declarații, în timp ce Predoiu a dat declarații chiar acolo, lângă cabinele de vot

10:42

O companie globalistă finanțată de Partidul Democrat a interferat în alegerile din Polonia prin intermediul reclamelor pe Facebook

09:43

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Prezență masivă la vot în România și în străinătate. Aproape 5 milioane de români au votat deja

08:59

Călin Georgescu și George Simion au fost împreună la vot: ”Am votat pentru familia românească, în care cuvintele mamă și tată să fie sfinte” - FOTO/VIDEO

01:00

IPS Teodosie: Duminică avem o zi decisivă. Dumnezeu ne-a scos în cale oameni luminați, pe care să nu-i refuzăm, ci să-i ajutăm să ne fie nouă povățuitori și cârmuitori. Cu rugăciunile Sfinților, să avem PUTERE în lupta noastră! - VIDEO

00:30

Profeția Părintelui Justin: „Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învățător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulțimii”

23:45

Marian Munteanu despre ultimele zvâcniri ale lui CTP: Gunoaiele bolșevice tremură acum, căci speră să vă mai înșele încă o dată. DAR NU SUNT SIGURI! Semn că mai există o șansă. Faceți-vă o CRUCE mare și mergeți la vot!

23:30

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN

23:00

DIASPORA VOTEAZĂ - DUMINICĂ ÎNTREAGA ȚARĂ - ACUM ORI NICIODATĂ - LA VOT, ROMÂNI! FILMAREA ZILEI

22:30

Zoe Dantes: Mai este o zi până la eliberarea totală. Fiți Oameni Liberi!