Descoperire istorică în România: structura unui tetrapylon, echivalentul unui arc de triumf roman cu patru intrări, găsit într-un castru din județul Zalău

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: Un tetrapylon din Iordania

FOTO: Un tetrapylon din Iordania

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O clădire de tip tetrapylon, echivalentul antic al unui arc de triumf cu patru intrări, impresionantă prin monumentalitatea sa, a fost descoperită, în luna august, în premieră în România și chiar în mediul militar din fostul Imperiul Roman, în castrul de la Romita, în cadrul unui proiectul de cercetare al unei echipe de arheologi din Sălaj și Cluj, alături de specialiști ai unei universități din Germania, informează Agerpres.

Săpăturile au scos la lumină bazele unei structuri mari, de tip tetrapylon, echivalentul antic al unui arc de triumf cu patru intrări, impresionantă prin monumentalitatea sa. Potrivit situației arheologice, a fost identificat zidul exterior al porticului principiei (clădirea comandamentului – n.r.), cât și o parte din via principalis, drumul principal care traversează latitudinal castrul. Potrivit cercetărilor geofizice, cele patru baze ale structurii de tip tetrapylon sunt amplasate la interescția viei praetoria, drumul care traversează longitudinal castrul cu via principalis, echipa de cercetare identificând două asemenea baze. De asemenea, acoperișul structurii realizat din lemn, acoperit cu tegulae și imbricaes, adică țigle și olane, a fost surprins arheologic, fiind reprezentat de un strat consistent compus din aceste două elemente”, a declarat Horațiu Cociș, arheolog în cadrul Muzeului Județean Zalău.

Potrivit acestuia, materialul arheologic descoperit cu prilejul săpăturilor cuprinde, în mare parte, piroane și cuie, elemente componente ale structurii, cât și obiecte de bronz, unele dintre ele reprezentând piese de echipament militar, opaițe, ștampile tegulare ale contingentelor militare deja atestate, fiind identificate și monede, care urmează a fi curățate și datate.

„Existența unei asemenea structuri este o premieră în mediul militar auxiliar din Imperiul Roman. Este un debut optimist pentru viitoarele proiecte pe care le vom desfășura pe acest sit arheologic. Prin identificarea și cercetarea structurii de tip tetrapylon, nu doar că am făcut un pas important în înțelegerea situației particulare în sine, descoperirea fiind însă foarte importantă pentru mediul militar roman în general, cercetările viitoare urmând a scoate la lumină structura în totalitatea sa. Finalizarea cercetării și documentării de rigoare unde a fost folosită atât tehnica clasică – poză, desen, descriere cât și cea modernă – ridicare topografică și scanare fotogrammetrică 3D a fost urmată de protejarea primară a structurilor, utilizând material geotextil, respectiv de acoperirea suprafeței cercetate, în vederea continuării ei anii viitori”, a subliniat Horațiu Cociș.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști