Centenarul instaurării administrației românești în Banat și la Timișoara va fi sărbătorit la acest sfârșit de săptămână și, respectiv, la finele săptămânii viitoare

De Vlad Pârău  /  

Foto: România Actualități

Foto: România Actualități

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Împlinirea a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în Banat, eliberat de sub administrația ungară în 1919, va fi sărbătorită duminică, 28 iulie, de Ziua Județului Timiș. 

Potrivit România Actualități și paginii evenimentului Ziua Județului Timiș, manifestările încep încă de joi, 25 iulie, cu Ziua Porților Deschise pentru copii la Consiliul Județean Timiș. Vineri va avea loc, la Filarmonica din Timișoara, un spectacol oferit de Ansamblul Profesionist Banatul și Ansamblul „Moștenitorii” din R. Moldova. Sâmbătă se vor desfășura concerte de fanfară și spectacole de teatru la Bastionul Theresia. Duminică, la sediul Consiliului Județean Timiș vor avea loc o ședință festivă și expoziții tematice, după care programul cultural va continua prin concerte de fanfară și de muzică ușoară, o reconstituire istorică la Bastionul Therezia și expoziția „Timișul de altădată” la Centrul Multifuncțional Bastion. 

Totodată, Mitropolia Banatului, prin Arhiepiscopia Timișoarei, organizează, în perioada 27-29 iulie 2019, un simpozion cu participare internațională, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în Banat (1919), informează publicația Ziua de Vest

Evenimentul științific intitulat „Centenarul bănățean. Un secol de administrație românească la fruntariile României” va începe în mod festiv sâmbătă, 27 iulie, ora 17:00, iar duminică, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica Parohiei Fabric, se va dezveli bustul protopopului Ioan Oprea, fruntaș al Ortodoxiei românești din Timișoara anilor 1918-1919. Duminică după-amiază vor avea loc comunicările invitaților, care vor evidenția tematic contribuția Bisericii bănățene la efortul pentru unitate națională, situația internațională de la sfârșitul Marelui Război, perioada ocupației militare străine în Banat, instaurarea administrației românești, intrarea trupelor Armatei Române în orașele provinciei și personalitățile momentului.

De asemenea, aniversarea a 100 de ani de la instalarea administrației românești în Timișoara va fi sărbătorită în perioada 1-4 august prin evenimentul „Timișoara Centenar”, acțiune finanțată de Primăria Timișoara și coordonată de Biroul Organizare Evenimente, informează Timiș Plus

Reconstituirea momentului istoric al intrării trupelor române conduse de colonelul Virgil Economu în Timișoara va avea loc în Piața Unirii, sâmbătă, 3 august, la ora 10:00, urmat la ora 12:00 de o defilare organizată pe Bulevardul Republicii în cinstea Zilei Timișoarei. În Piața Victoriei va fi dezvelit bustul Reginei Maria, în Piața Libertății va avea loc Târgul meșterilor populari, precum și 4 zile de concerte în Piața Victoriei, susținute de artiștii Timișoarei, alături de artiștii invitați și de muzicienii Festivalului „Blues pentru Timișoara”.
 
Cu privire la dimensiunea istorică a marcării Centenarului Administrației Românești în Banat și Timișoara, este important de evocat contextul anului 1919 și evenimentele din epocă. Deși Marea Unire a tuturor românilor într-un singur stat s-a petrecut treptat de-a lungul anului 1918, recunoașterea internațională și implementarea locală a acesteia a presupus un proces îndelungat, desfășurat în următorii ani, culminând cu încoronarea regilor Ferdinand și Maria la Alba Iulia pe 15 octombrie 1922 ca suverani ai României Întregite.
 
Regiunile istorice românești Basarabia, Bucovina și Transilvania au fost integrate în Regatul României în cursul anului 1918, însă Banatul, teritoriu aflat între Mureș, Tisa și Dunăre, a reprezentat obiectul unei medieri internaționale încheiate abia la mijlocul anului 1919. În urma deciziei internaționale, două treimi din teritoriul Banatului au intrat în componența Regatului României, fiind preluate în administrare de autoritățile române, iar o treime a rămas regatului sârb și este cunoscută până azi sub denumirea de „Banatul sârbesc”.
 
Despre Unirea Banatului cu Regatul României, ActiveNews a mai relatat aici și aici

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el