Stă în sala de judecată, în capătul unei băncuțe de lemn, ținând în mâini căciula de astrahan. Stă spășit, așteptând să-i vină rândul la proces, și joacă rolul smereniei. Pe degetul de la mâna stângă îi lucește un ghiul de aur. Semnul măririi, încă strălucind și-n acest prea târziu moment al decăderii.

Când instanța pasează dosarul Revoluției încă o dată, iar sala începe să vocifereze, Alexandru Vișinescu, torționarul regimului comunist, se ascunde între umerii încovoiați, absent. Nu-l privește, nu-l atinge. Dar e atent la ce se întâmplă în jur. Și, când Teodor Mărieș este scos din sala de judecată cu forța, de către gardieni, el devine curios și-l întreabă pe „aghiotantul” care-l însoțește la proces: „Cine-i ăsta?!” E mai mult sarcasm decât curiozitate în vocea lui. Ȋncă îi mai poate recunoaște pe „reacționari”. Și încă mai simte nevoia să-i pună la punct.

Când îi vine rândul la proces, înaintează spre instanță târșâindu-și pașii, ca un semn al întrebării umblător. Apoi se așază pe un scaun și ascultă pledoariile. Nu intervine și nu are reacții, pare se află într-o altă lume. Are 90 de ani, e doar un bătrân sărman, cu părul răvășit și privirea pierdută. Are 90 de ani și e împovărat de exterminarea deținuților politici care și-au pierdut viața în Penitenciarul din Râmnicu Sărat, pe vremea când el era comandant acolo (1956 - 1963).

Oamenii cărora le-a refuzat transferul către spitalele penitenciar, deținuții politici care au suferit și s-au îmbolnăvit din cauza lipsei hranei și a frigului, din cauza bătăilor și a condițiilor de detenție inumane, n-au mai apucat să împlinească 90 de ani. N-au mai apucat să trăiască nici măcar o zi de libertate.
Alexandru Vișinescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanității abia în iunie 2014. După un an, Curtea de Apel București l-a condamnat la 20 ani de închisoare, pentru tratamente neomenoase (infracțiune contra omenirii), în formă continuată. Vișinescu a făcut apel, iar dosarul lui a ajuns la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție, unde procesul a început în septembrie. Și abia astăzi apelul s-a judecat pe fond.

Avocata lui susține că el n-a făcut decât să aplice regulamentul și să respecte ordinele. „Ordinul nelegal al superiorului nu-l exonerează de vină pe cel care-l execută”, o întrerupe președintele completului. „Contextul în care și-au desfășurat aceste fapte și-au pus amprenta și asupra lui”, susține avocata, în continuare. „Regulamentul impunea regim de izolare. Iar clientul meu făcea referate pentru transferarea celor bolnavi la Văcărești, dar ele nu erau aprobate sau erau aprobate prea târziu de Directorul Penitenciarelor”. „Dumneavostră ni-l prezentați ca pe un veritabil erou!”, exclamă judecătorul.   

Așezat pe scaunul de lângă tribună, de unde asistă la propria judecată, Vișinescu refuză dreptul la ultimul cuvânt. Consideră că n-are sens să se justifice. Când ședința se termină, el părăsește sala de judecată, la fel de prăbușit precum intrase. Putea să nu vină, era de ajuns reprezentarea avocatului. Dar avocatul nu putea juca rolul celui ce execută deja sentința bătrâneții.

Când camerele de filmat îl înconjoară, Vișinescu grăbește ușor pasul, sprijinându-se de „aghitantul” său. Nicio întrebare nu i se pare demnă de un răspuns. „Vă e așa de greu să vă cereți iertare, domnule Vișinescu?”. Strânge buzele, și fața i se crispează. Merge înainte, înfruntând camerele de filmat, în căutarea unui taxi. Ca un semn de întrebare rătăcit pe străzi, după ultima sforțare a justiției române de a mima un Proces al Comunismului.  

Curtea Supremă va pronunța decizia finală în ziua de 10 februarie. Orice pedeapsă va primi Vișinescu, nu se va mai face dreptate.