O crimă la comandă, elucidată după 18 ani de tăcere (II)

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋn seara zilei de 15 iulie 1998, omul de afaceri Mihai Ionescu a fost împușcat în propria mașină, cu patru gloanțe de calibru 7,65 trase de aproape. A fost o execuție la comandă. Au trecut 18 ani de atunci, timp în care crima a rămas cu „autor necunoscut”.

Ieri, anchetatorii au anunțat că Alexandru Găină (foto), fiul unui fost colonel din Ministerul de Interne, este principalul suspect în acest asasinat, existând indicii că el ar fi acționat la comandă. 

Anchetat pentru viol, în stare de libertate

Colonelul Constantin Gaină, tatăl lui Alexandru Constantin Gaină, s-a ocupat, înainte de 1989, cu încadrarea ofițerilor acoperiți în aparatul de informații externe al Securității Statului. Victima, Mihai Ionescu, fusese la rându-i, (cel puțin) înainte de 1989, informator al DIE. 

După Revoluție, Ionescu s-a apucat de afaceri, iar colonelul Găină a activat în Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) a Ministerului de Interne.

Ȋn 1998, când a fost comisă crima în care el e acum principalul suspect, Alexandru Găină avea 24 de ani. Imediat apoi, el avea să intre în colimatorul poliției, prin lungul șir de infracțiuni săvârșite. Furturi de autoturisme de lux, fals privind identitatea și fals în declarații, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, trafic de stupefiante și viol. 

Ȋn șapte dintre dosare, investigațiile erau efectuate chiar de către Serviciul Cercetări Penale al Poliției Capitalei. La 22 noiembrie 1999, Găină a fost arestat preventiv, însă după trei luni Tribunalul București a dispus cercetarea lui în stare de libertate. 

Câteva luni mai târziu, în mai 2000, Alexandru Găină a fost acuzat că a violat o tânără din București, Tatiana B.. La 25 mai 2000, el a fost adus de polițiștii de la IPJ Ilfov la Parchetul Judecătoriei Buftea, însă procurorii au dispus cercetarea lui în stare de libertate, pentru că „a solicitat verificarea unor probe pe care le-a adus în apărarea sa”.

1 an și 10 luni pedeapsă, pentru nenorocirea unei vieți 

Liber și neliniștit, el și-a continuat activitatea infracțională. Ȋn 9 noiembrie 2000, conducând o mașină furată, Găină a provocat un grav accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu din județul Constanța. A pierdut controlul volanului, a izbit mașina de un copac, iar pasagera de pe locul din dreapta, Janina Panait, a fost grav rănită, rămânând paralizată, la doar 23 de ani.  

Ȋn martie 2001, Judecătoria sectorului 2 a dispus încetarea procesului în care Găină era judecat pentru mai multe infracțiuni de furt, motivând că faptele comise de el în perioada 1991-1994 s-au prescris.

La 19 martie 2001, sub presiunea mass-media și a familiei victimei Janina Panait, procurorii Parchetului Tribunalului Constanța au emis mandat de arestare pe numele lui Alexandru Găină, sub acuzațiile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. El a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la 3 ani și șase luni de închisoare. După repetate recuzări ale completului de judecată, procesul a fost strămutat la Judecătoria Huși (!) care, prin sentința penală 270/24.05.2002, a redus  pedeapsa la 1 an și 10 luni închisoare. Procurorii au făcut apel, însă decizia de pseudo-condamnare a lui Găină a devenit definitivă prin decizia penală 105/16.02.2006 (!) a Curții de Apel Iași. Cum Găină fusese arestat în martie 2001, la 27 iunie 2002, după executarea a 2/3 din pedeapsă, el a fost pus în libertate.
 
3 ani de închisoare pentru trafic de droguri

După doar câteva luni petrecute în libertate, la 21 noiembrie 2002, în urma unei descinderi efectuate de trupele SIAS într-un hotel de patru stele din Sinaia, Alexandru Găină a fost reținut, alături de alți doi indivizi, cunoscuți în lumea interlopă constănțeană ca traficanți de mașini și de droguri. Ȋn camera lor de hotel au fost găsite 15 grame de cocaină, alte trei doze pe care le consumau, dar și 2.000 de dolari și 2.500.000 de lei vechi, bani care îi aparțineau lui Găină. Din mașina aflată în parcarea hotelului, o Toyota Land Cruiser cu număr de înmatriculare B-01-SIE (!), au fost confiscate alte 35 de grame de cocaină. La percheziția efectuată la ultimul domiciuliu cunoscut al lui Găină, anchetatorii au mai gasit acte în alb pentru mașinile furate, dar și muniție.

Prin Sentința penală 48/12.02.2003 a Tribunalului Prahova (definitivă prin decizia penală 1666/25.03.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), Alexandru Găină a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de droguri.
La 4 mai 2005, Judecătoria Buftea a încheiat cecetarea judecătorească și în dosarul în care Găină fusese acuzat de viol, condamnându-l la alți 4 ani de închisoare. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală 744/10.05.2007 a Curții de Apel București. 

Ȋn mai 2007, Găină a făcut cerere pentru contopirea pedepselor, iar Tribunalul București i-a admis-o, dispunând ca, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, trafic de droguri și viol, Găină se execute doar pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, din care i-a fost scăzută perioada de arest: de la 19.03.2001 la 27.06.2002 și de la 21.11.2002 la 22.11.2005.

La 23 martie 2008, Judecătoria Buftea „constată executată integral pedeapsa de 4 ani închisoare”.
De atunci, măcar în teorie, Găină s-a cumințit, singurele lui abateri fiind sancționate cu niște amenzi contravenționale. Băiatul colonelului de la DGIPI  intrase în anonimat. Până ieri, când anchetatorii au anunțat că „există probe potrivit cărora Alexandru Găină l-ar fi împușcat pe afaceristul Mihai Ionescu la comandă, în condițiile unor împrumuturi pe care mai mulți italieni le datorau celui decedat”. Alexandru Găină va fi adus astăzi în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.

Despre tatăl său, colonelul Constantin Găină, unii susțin că ar fi decedat în anul 2005. Alte surse acreditează 2008 ca dată a morții. Ȋnsă, la cum arată recenta răsturnare de situație din dosarul crimei de pe strada Mieilor, e ca cum și colonelul ar fi plecat dintre noi alaltăieri... 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO