Judecătorul CCR, Daniel Morar, a scris că actuala Constituție PERMITE legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și a cerut respingerea Referendumului de pe 6-7 octombrie

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: National.ro

FOTO: National.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Curtea Constituțională a României a decis, luni 17 septembrie, că procedura legislativă prin care s-a votat organizarea Referendumului pentru Căsătorie respectă prevederile Constituției.

Opinia majorității judecătorilor nu a fost împărtășită de Daniel Morar, fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, care a votat împotrivă.

În opinia separată pe care a scris-o după anunțarea verdictului, Morar a explicat de ce nu este de acord cu avizarea Referendumului pentru Căsătorie. Mai precis, acesta a spus clar, ceea ce activiștii LGBT neagă, și anume faptul că actuala definiție a Căsătoriei din Constituție permite legalizarea mariajelor între persoanele de același sex.

„Justificarea prezentată în expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă a cetățenilor este aceea că noua reglementare înlătură orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soți” în cuprinsul articolului 48 alin. (1) din Constituție ar putea să-l creeze în conturarea noțiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie. Se arată că prin înlocuirea termenului de „soți” cu expresia „bărbat și femeie” se asigură implementarea precisă și literală a unor expresii consacrate cu puterea unor garanții imuabile destinării ocrotirii familiei. Or, atât din punct de vedere terminologic, cât și din punct de vedere al evoluției instituției căsătoriei în plan juridic, este evident că noțiunea de „soți” nu este identică cu cea de „bărbat” și „femeie”, astfel că prin această modificare nu se realizează doar o precizare terminologică (așa cum reținut Curtea în Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, paragraful 42: de altfel, valabilitatea acestui argument ar pune sub semnul întrebării însăși utilitatea demersului revizionist), ci se suprimă dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex, drept garantat de articolul 48 din Constituție în forma în vigoare la data revizuirii, precum și dreptul la viață de familie al acestora, garantat de art.26 din Constituție”, a scris judecătorul în opinia separată publicată marți, în Monitorul Oficial.

 



 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • adria 19.09.2018 19:41
    Pe 20 iulie 2016, Curtea Constituțională a României (din care făcea parte și judecătorul Daniel Morar) a avizat inițiativa constituțională care definește căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie CU UNANIMITATE de voturi.

    Ce l-a determinat acum pe judecătorul Daniel Morar să voteze contra? Ce presiuni au fost exercitate asupra lui? Ce 'dosare' au fost dezgropate pentru a-l șantaja?
  • adria 19.09.2018 19:42
    Vezi https://www.activenews.ro/stiri-social/CCR-a-avizat-initiativa-constitutionala-care-defineste-casatoria-ca-uniunea-dintre-un-barbat-si-o-femeie-CU-UNANIMITATE-de-voturi.-Coalitia-pentru-Familie-Solicitam-Camerei-si-Senatului-sa-dezbata-proiectul-de-lege-in-procedura-de-URGENTA-135158
  • adria 20.09.2018 02:21
    Déjà vu: ce ne așteaptă?
    ---------------------------------
    În martie 2000 statul american California a adoptat, cu 61% 'pentru', o lege cunoscută sub numele de Propunerea 22 (în engleză 'Proposition 22'), pentru a împiedica căsătoria cuplurilor de același sex. Ca urmare, în Codul familiei a fost adăugată următoarea secțiune : "Numai căsătoria dintre un bărbat și o femeie este valabilă sau recunoscută în California".

    În mai 2008 (opt ani mai târziu!), această lege a fost invalidată de către Curtea Supremă a Californiei ca fiind neconstituțională.

    Oponenții căsătoriei între persoane de același sex au ripostat cu Propunerea 8 ca o inițiativă de votare a alegătorilor (referendum) care a și fost votată în noiembrie 2008 (adică după câteva luni, nu aproape 3 ani ca în România). Propunerea 8 avea aceeași formulare ca Propunerea 22 dar era poziționată de data asta ca amendament constituțional. Propunerea 8 nu afecta parteneriatele civile din California și nici (în urma deciziilor legale ulterioare) căsătoriile între persoane de același sex efectuate în perioada intermediară mai-noiembrie 2008.

    Adversarii Referendumului au caracterizat Propunerea 8 ca 'ură' și, după ce referendumul a trecut (cu 52% din voturi 'pentru'), au folosit sistemul juridic pentru a răsturna voința populară. În următorii 5 ani au urmat o droaie de procese la toate nivelele sistemului judiciar american.

    Pe data de 28 iunie 2013, Propunerea 8 a fost declarată neconstituțională de către instanțele federale (genul de argumente folosite acum de judecătorul Daniel Morar de la Curtea Constituțională a României; vezi https://www.activenews.ro/stiri-justitie/Judecatorul-CCR-Daniel-Morar-a-scris-ca-actuala-Constitutie-PERMITE-legalizarea-casatoriilor-intre-persoane-de-acelasi-sex-si-a-cerut-respingerea-Referendumului-de-pe-6-7-octombrie-152716). Câteva minute mai târziu reclamanții Perry și Stier au devenit primul cuplu homosexual din California care s-a căsătorit legal la Primăria din San Francisco într-o ceremonie oficiată de procurorul general al Californiei.
  • __ 21.09.2018 11:56
    Asta pentru ca hAmmer-icanii au obiceiul sa se inchine la legi, in cazul de fata se materializeaza prin egalitate prost inteleasa. E interzis sa "deny to any person within its jurisdiction the equal protection of the laws" - no sh*t? Pare a fi o lupta acerba in California.
    Stiti care e tragedia? Ca exista impresia ca in California curge miere si lapte si e pro-gay si trebuie si noi sa fim ca ei.
  • altVasile 20.09.2018 15:48
    Când o vacă este de acord să se ”căsătorească” cu un bou, atunci aceasta își exprimă ”acordul” prin faptul că (1) stă pe loc și (2) își dă coada într-o parte (pentru a avea loc actul consumării ”căsătoriei”).

    Dacă o vacă nu este de acord să se ”căsătorească”, atunci nu are importanță cât de puternic sau cât de înfocat este boul, acesta nu-i va putea face nimic! Iar ”dezacordul” vacii se exprimă astfel: (1) aceasta nu stă în niciun caz pe loc, ci fuge cât o ține picioarele, (2) își ține coada strâns lipită ca să nu i se vadă ”rușinea” și (3) rage cât o ține plămânii ca să vadă toată lumea că nerușinatul vrea să o ia cu de-a sila în ”căsătorie”.

    Te asigur că și în cazul vitelor mici (oi și capre) lucrurile stau cam la fel!

    Acestea fiind spuse, doresc pe această cale să adresez o întrebare către d-l Morar, judecătorul cu mintea depravată de la curtea constituțională, care nu are nimic mai bun de făcut pentru solda nesimțită pe care o primește decât să susțină cauza perverșilor:

    ”Dacă un pervers nu se poate căsători cu o capră, atunci ce drepturi fundamentale i se suprimă/încalcă acestuia?”

    Întrebarea fiind cât se poate de serioasă, aștept și un răspuns la fel de serios. Cu citări din constituție, din deciziile curții constituționale din România, ci referiri la involuția jurisprudenței promovate, cu sârg și spor, de judecătorii activiști, făuritori ai omului ”nou” (care nu are mamă, nu are tată... și nici sex nu are!) din GayRopa sau de pe alte meleaguri unde sodomia se răspândește în lung și-n lat cu viteza unei ciume care și-a propus să înghită tot ceea ce-i stă în cale...
  • Paul Voicu 21.09.2018 15:08
    bai ,tu da unde ridici salariu` baban ???de la statul roman ,nu ??? ai depus juramant ,da ??in secunda urmatoare ar trebui sa fii somer !! nesimtitule ,impertinentule !! de pe scaunul acela se face dreptate ,nu se comenteaza ...legile le face parlamentul, iar voi o incadrati in Constitutie legal , pricepi ???
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele