Ion Cristoiu: Binomul SRI-DNA a pus gând rău CCR

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ion Cristoiu a scris pe blogul său despre instituțiile de forță SRI și DNA în raport cu Curtea Constituțională a României.

Mai exact, jurnalistul aduce în discuție felul în care a fost prezentat în presă decizia CCR privind anchetarea Guvernului de către DNA, în chestiunea Ordonanței 13.

Ion Cristoiu taxează presa actuală, declarând că este imposibil ca jurnaliștii să scrie la fel, dar că din nefericire multe trusturi media se dezic de la această „lege a firii gazetărești" și prezintă evenimentele în aceeași manieră, aproape indentic.

„Sînt un mare consumator de presă actuală (deși interesul meu ca autor de cărți e să mă ocup doar de presa trecutului). Din 1968, de cînd fac ziaristică, știu pe de rost un adevăr al presei independente. Chiar și jurnaliștii care lucrează la același trust, patronat de un mogul sau de o organizație, n-au cum să scrie la fel. Și atunci cînd împărtășesc aceleași idei, jurnaliștii independenți se ceartă unii cu alții, se ocupă de subiecte diferite, au nuanțe, depinzînd de personalitatea fiecăruia, și diferiră fundamental ca scriitură.

Ziariștii Diviziei Presă a Binomului nu se supun acestei legi a firii gazetărești. Pe mine mă amuză să văd cum brusc, la un ordin pe unitate, televiziuni, ziare, site-uri, bloguri scriu toate și aproape identic despre un eveniment. Prin aproape identic înțelegînd că nu numai că împărtășesc aceeași teză, dar mai mult împărtășesc pînă și aceleași formulări. Și nu e vorba de publicație în ansamblu, ci de autori, de regulă, șefi ai publicațiilor respective, cu salarii de un nivel la care – vorba lui Arghezi – nu se mai pune problema caracterului. O altă trăsătură a celor care fac parte din Divizia Presă constă în faptul că despre un eveniment toți încep să scrie în același timp, ca la un semn.

Luni, 27 februarie 2017, pe la prînz, s-a dat publicității decizia CCR privind anchetarea Guvernului de către DNA în chestiunea Ordonanței 13, de fapt, a Ordonanței privind Grațierea, care nici n-a fost dată de guvern. Jurnaliștii independenți s-au apucat să scrie imediat, reacționînd fiecare după personalitatea lui. Unii au scris că DNA primește o lovitură atît de mare de la CCR încît șefa DNA ar trebui să demisioneze. Alții au scris că prin această Decizie CCR readuce puterile statului de drept în situația constituțională de delimitare precisă a teritoriilor după tentativa DNA de a fi de toate în România: Parchet, Guvern, Parlament, Presă", este de părere Cristoiu.

Jurnalistul este de părere că CCR a devenit „arbitrul bătăliilor politice din România postdecembristă" si că reducerea puterilor acestei instituții ar fi benefice.

„Cum adică, solicitam reducerea Puterilor acestei instituții, garantul Constituției, instituției în ajutorul căreia săriseră în 2012 ambasadorul american în România. (Acum nu mai sare!) Scriam că prin înzestrarea cu puteri de viață și de moarte asupra legilor votate de Parlament, CCR a devenit arbitrul bătăliilor politice din România postdecembristă.
Imposibilitatea ca nici 2/3 din parlamentari să nu poată respinge Decizia CCR despre constituționalitatea unei legi votate de Parlament a făcut ca partidele politice și președintele să conteste în chip automat orice Lege la CCR. CCR era și e alcătuită din oameni și mai ales din oameni trimiși acolo de partidele politice. Prin urmare, Componența CCR a devenit cîmp de bătălie sîngeroasă. Cîtă vreme deciziile CCR au convenit Sistemului, Divizia Presă a cîntat-o zi și noapte", mai scrie Ion Cristoiu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!