Îndrumătorul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este bănuit că a COLABORAT cu Securitatea și i-ar fi audiat pe revoluționarii arestați la Timișoara în decembrie ‘89

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocatul Viorel Pașca, cel care a condus teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, ar fi avut legături cu Securitatea în tinerețe, scrie Evz.ro.

După ce a absolvit cursurile Universiății „Babes Bolyai" din Cluj-Napoca, acesta  a început să lucreze în procuratură, iar Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în poziția de șef al procuraturii județene Timiș. Nu se știe motivul pentru care în CV-ul de pe pagina web a Facultății de Drept din Timișoara, unde predă drept penal, omite perioada de dinainte de 1991.

Conform aceleiași surse, mai mulți revoluționari susțin că Pașca a fost unul din cei 10 procurori care i-au anchetat pe arestații din timpul evenimentelor din decembrie 1989. Din postura de avocat, îndrumătorul tezei de doctorat a lui Kovesi este unul cu notorietate, practic unul dintre ci mai bine cotați din vestul țării.

Profesorul de istorie Adrian Kali, rănit în Revoluție, povestește în cartea sa faptul că Pașca, la ordinul procurorului general adjunct Gheorghe Diaconescu, organizase grupul de anchetatori care a intrat în penitenciar să audieze revoluționarii săltați de pe străzi.

Între 16 și 18 decembrie 1989 peste 900 de timișoreni au fost arestați. Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș în perioada la care facem referire, spune că cei luați de pe străzi furaseră din magazinele deja devalizate. Cei în cauză susțin altceva.

„Viorel Pașca era procuror șef al procuraturii județene Timiș în 1989. El a fost cel care a audiat revoluționarii arestați în perioada 16 – 18 decembrie 1989, iar  în perioada 17 – 20 decembrie a audiat răniții, la spital. Primise ordin de la Gheorghe Diaconescu, procurorul general adjunct al României, să organizeze grupul de procurori și un soi de ”cele 10 porunci” despre ce aveau să facă și cum. Revoluționarii au fost aduși într-o sală și la peste 200 de arestați li s-au făcut dosarele ca să fie pedepsiți pe loc. Ideea era că oamenii fuseseră arestați fără să li se întocmească fișe de arest”, povestește Adrian Kali.

Revoluționarul Călin Vasi a fost arestat în noaptea de 16 spre 17 decembrie, pe Podul Michelangelo. A stat la penitenciarul Popa Șapcă până pe 20 decembrie 1989.

„Ne-au dus la anchetă în două ture. Unii procurori făceau recunoaștere printre noi, ne scoteau să ne numere. Aveau poze făcute în timpul manifestațiilor. Ancheta propriu zisă era că ne duceau în săli și ne puneau să scriem ce am făcut, cum am fost arestați. Toți scriam că veneam de la un chef. Procurorii aveau comportamente diferite. Unii erau agresivi. Cel care m-a anchetat pe mine mi-a dat doar una peste cap, amicală pot spune, pentru că i se părea că am fost obraznic”, relatează Vasi.

Ceea ce spun toți arestații din perioada respectivă e că procurorii organizați de Pașca la ordinul lui Diaconescu aveau un mesaj clar pentru revoluționari când le cereau depozițiile.

„Scrieți, că oricum nu contează ce scrieți. Asta ne spuneau. Puteai înțelege orice: că ne dau drumul sau că ne lichidează. Era foarte stresant. Nu știai dacă mai ieși. Lucru indus și de comportamentul lor. Era agresiv în sensul acesta. Îți sugerau că nu mai vezi soarele în libertate. Unii puneau pistolul la tâmpla oamenilor. Pe unii i-au bătut foarte tare. Paznicii de la pușcărie erau mai de treabă”, a mai declarat pentru EVZ revoluționarul Călin Vasi.

Niciun luptător din Decembrie 1989 nu poate spune exact cine a fost procurorul care l-a anchetat. Ulterior ar fi aflat că a existat un grup de 10, organizat și coordonat local de îndrumătorul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, avocatul Viorel Pașca.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?