Foștii ofițeri ISU Antonina Radu și George Matei, trimiși în judecată în dosarul Colectiv

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procurorii militari din DNA au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu și a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București - Ilfov. 

Ei sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și uzurpare a funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Rechizitoriul în acest dosar a fost refăcut în urma unei decizii luate de Curtea Militare de Apel în luna februarie a acestui an.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, până în acest moment, în cauză s-au constituit părți civile 248 de persoane care au formulat pretenții civile ce se ridică la sume de aproape 212,5 milioane euro și peste 51,2 milioane lei.


Procurorii militari au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct care are ca obiect, printre altele, modalitatea în care au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare la nivelul IGSU, în legătură cu care există suspiciunea rezonabilă că au fost încălcate actele normative în vigoare cu privire la acest gen de activitate.

DNA precizează că, în perioada septembrie 2014 — 30 octombrie 2015, cei doi ofițeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat că acel club din București (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcționat ca persoană juridică SC Music Hall SRL București, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL București) desfășura activități specifice fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Procurorii au reținut că cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a acestora și a angajaților care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 — 30 octombrie 2015, dar și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

„Conduita celor doi inculpați a condus la: crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei IGSU—ISU București Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului din 30 octombrie 2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și cheltuielile cu personalul implicat în intervenție); obținerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru SC Colectiv Club SRL București (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcționării până la data tragediei)", se arată în comunicatul DNA.

Sursa citată menționează că, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu și George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidență de către ISU București pentru că funcționa fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

„Mai mult, în aceeași calitate și cu bună știință, cei doi inculpați, fiind în timpul serviciului și contrar atribuțiilor de serviciu, au întocmit în numele SC Colectiv Club SRL și pentru aceasta mai multe documente referitoare la protecția împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziție privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziții de apărare împotriva incendiilor, fișe individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență și au instruit angajații societății în cauză pe linia securității la incendiu", au mai constatat anchetatorii.

În cauză, s-a procedat la introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile ce aparțin inculpaților Radu și Matei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

George Matei și Antonina Radu au fost trimiși în judecată inițial în decembrie 2015.

În ianuarie 2016, cei doi și Ministerul Afacerilor Interne au ridicat la instanța de fond, Tribunalul Militar București, mai multe excepții privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul întocmit de DNA.

Excepțiile au fost respinse de judecătorii militari, însă au fost admise Curtea Militară de Apel în luna februarie a acestui an.

Ca urmare, dosarul a fost retrimis la DNA pentru refacerea rechizitoriului, după ce judecătorii militari au constatat mai multe nereguli în legătură cu introducerea în dosar a părților vătămate și a părților responsabile civilmente și încălcarea dreptului la apărare în cazul unuia dintre pompieri, Antonina Radu.

De asemenea, judecătorii au decis înlăturarea de la dosar a probelor administrate de procurori prin încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO