DECIZIE DEFINITIVÃ. Torționarul Ioan Ficior, cel care a chinuit deținuții politici în Periprava, a fost condamnat azi la 20 de ani de închisoare

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋnalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi: Ioan Ficior va executa 20 de ani de închisoare. Decizia este definitivă.

Tot 20 de ani primise torționarul și de la judecătorii Curții de Apel București. Fostul comandant de la Periprava a fost acuzat de crime împotriva umanității.

La 14 ani, după ce a absolvit școala generală, Ioan Ficior s-a angajat ca ucenic la Uzina chimică Târnăveni, calificându-se în meseria de electrician. Ȋn 1946 s-a înscris în P.C.R. și a fost promovat ca activist la organizația de județ P.C.R. Târnava Mică. Ȋn 1949 a fost încorporat și apoi selecționat și trimis la la Școala de ofițeri a Ministerului Forțelor Armate de la Ineu. 6 luni au durat cursurile. Ȋn august 1950, Ficior a absolvit cu gradul de locotenent și a fost repartizat să muncească, pe linie de contrainformații militare, ca șef de birou. La 10 iunie 1951 a fost mutat în aparatul Direcției Generale a Penitenciarelor. Ȋn perioada 1958 – 1960 a fost locțiilor al comandatului de la Colonia de muncă Periprava, iar între anii 1960 și 1963 – comandant plin. 

103 deținuți politici au murit în această colonie de muncă, în perioada în care Ficior se afla în conducerea ei. Și niciunul n-a murit de bătrânețe... La cauzele morților apar „enterocolită acută”, „ocluzie intenstinală”, TBC, „hemoragie intercostală”, „asfixie mecanică bronho-pneumatică”, „ruptura atriului” inimii, ca urmare a unei înjunghieri, dar și boli infecțioase și cardio-vasculare care au condus la deces doar prin netratarea lor.

Stănescu Mirel, unul dintre foștii deținuți politici de la Periprava, avea 18 ani și jumătate când a fost închis acolo. El a povestit judecătorilor cum mânca porumb crud și muguri de stuf, din cauza foametei și cum a făcut dizenterie, pentru că bea apă din Dunăre. Spunea că cea mai mare umilință trăită de el a fost drumul de la muncă spre bordeiele cu stuf, când deținuții bolnavi, obligați să meargă în continuu, își făceau nevoile pe ei. A doua umilință a trăit-o atunci când, lăsând un fir de stuf netăiat, a fost lovit cu bastonul în spate de gardianul care l-a pus să taie planta cu dinții.

Tomici Gheorghe, condamnat de Tribunalul Militar Timișoara la 7 ani închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a fost transferat alături de alți 700 de deținuți la penitenciarul Periprava în luna mai 1959. Conform declarației lui, la Periprava au fost întâmpinați de comandantul Ficior care, sub diverse pretexte, i-a pus pe gardieni să-i bată cu parul pe noii veniți. „Lucram de dimineața de la 5:00, până seara la 6:00. Toată lumea suferea de foame, iar seara când făceam de planton (fiecare deținut pe rând) se auzeau deținuții cum mestecau în gol, în vis, de foame”, a declarat el în sala de judecată. „Mâncarea era puțină și slabă. Ceea ce nu se vindea în țară, la aprozare, varză, ceapă, erau preparate și ne dădeau nouă să mâncăm.”

Bălașa Eugeniu, condamnat de Tribunalul Militar București la 18 ani închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, a ajuns la Periprava în anul 1959, când Ficior era comandant. El a declarat că deținuții erau obligați să muncească la câmp de dimineața până seara, erau hrăniți foarte prost și puțin, iar apa de băut era luată direct din Dunăre. Cei mai muți deținuți s-au îmbolnăvit din cauza alimentației proaste și a apei nepotabile, iar tratamentul și-l administrau singuri, mâncând buruieni de pe câmp.

Baciu Petru a executat 13 ani de închisoare, din 1948 până în 1961. Ultimii trei ani de detenție, o pedeapsă admninistrativă pentru că nu a vrut să devină colaborator al Securității, i-a făcut la Periprava. Fostul deținut politic a declarat că oamenii erau trimiși la muncă în port, la împins vagonete. El își amintește că, într-o zi, gardienii au împușcat un deținut și i-au lăsat cadavrul pe drumul dintre locul de muncă și lagăr, ca să-i impresioneze astfel pe deținuți.  

De cele mai multe ori, deținuții nu făceau față efortului fizic depus pentru că nu se hrăneau corespunzător. Pentru că nu asculta ordinele gardienilor, Baciu a fost pedepsit deseori cu detenție la „Neagra”, unde nu primea mâncare și era forțat să stea numai în picioare. Patul, care era o scândură prinsă cu balamale de perete, era legat în timpul zilei cu un lacăt, pentru ca deținuții să nu se poată așeza pe el.

Tranculov Ioan, condamnat la 5 ani închisoare de Tribunalul Militar Timișoara pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a fost transferat la Periprava în 1961 unde a rămas până în 1963. „Arăt că toată perioada am suferit de foame. Eu personal nu am fost bătut și supus la violențe din partea comandantului Ficior Ioan, însă știu de la alți deținuți de alte cazuri în care chiar comandantul îi bătea. Arăt că printre sancțiuni, în afară de bătaie mai era izolarea și diminuarea rației de mâncare, mâncam doar la 3 zile, existau zile în care primeam doar apă cu sare. Despre toate aceste tratamente știu că le dispunea chiar comandantul. Arăt că în cele două zile în care am fost la stuf am văzut cum deținuți politici mâncau inclusiv arici. Inclusiv eu am mâncat, din cauza foamei, aceste vietăți”, le-a mărturisit fostul deținut judecătorilor.

 „Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieșit faptul că regimul de detenție aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deținut funcții de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deținuților politici prin metode directe și indirecte precum: condiții de detenție mizerabile și inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci și aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor și a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistență medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament”, precizau procurorii, în actul de acuzare a lui Ioan Ficior.

Ficior își va petrece restul zilelor în spatele gratiilor. Precum alt torționar, Alexandru Vișinescu, care a primit aceeași pedeapsă, de 20 de ani de închisoare, aflându-se acum închis în Spitalul Penitenciar Jilava.

Cel mai probabil, din cauza vârstei înaintate, și Ficior va avea același regim. El va împlini, la 4 aprilie, 89 de ani. A fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, cât a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuților politici, fiind înregistrate 103 decese.

Procesul lui Ficior a durat aproape 3 ani. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • sergent X 29.03.2017 17:27
    Nejustificat si tarziu. Mai bine, degradat,redusa pensia la minim,eventual luata averea si condamnat cu suspendare. Nu are rost sa mai cheltuie statul cu el alti bani.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!