Asociația pentru Monitorizarea Justiției: Corupția politică a fost si este sub protecția sistemul juridic. DNA și restul instituțiilor se indignează acum la ordin

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asociația pentru Monitori zarea Justiției aduce în discuție problemele sistemului judiciar, care dacă ar fi funcționat cu aceeași constanță nu ar fi fost nevoie de ani de zile pentru că Dragnea sau alții ca el, să fie judecat și condamnat.

Mai departe, AMJ constată că această ocazie s-a pierdut și „toată această perioadă a constituit o pepinieră pentru copiii și nepoții oligarhilor comuniști, astfel încât astăzi, oricare politician ați lua, veți găsiți ca izvorul funcției și măririi sale se află, într-un fel sau în altul, în regimul comunist”. 

Astfel, site-ul de avocatură AMJ admite că „ar fi naiv cineva să creadă că situația actuală din România s-a născut în momentul în care PSD a câștigat alegerile din toamna 2016”, iar acest lucru se întâmplă pentru că sistemul judiciar a funcționat prost sau nu a funcționat deloc, acolo unde ar fi trebuit să curețe sistemul politic din România. 
  
 „Așa cum AMJ a arătat în mod constant, corupția politică a fost și este sub protecția sistemul juridic. 
  
 Începând cu nepedepsirea persoanelor vinovate de genocidurile din decembrie 1989 și iunie1990, continuând cu perpetuarea clasei politice comuniste și a intereselor acestora, perindate în mod constant la cârma țării, și apoi cu penetrarea serviciilor secrete în justiție și folosirea magistraților ca unelte ascultătoare în luptele dintre facțiunile mafiote. 
  
 Indiferent că vorbim de Direcția Națională Anticorupție, Parchetele, DIICOT, Instanțele judecătorești, Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară, sistemul judiciar a funcționat prost sau nu a funcționat deloc, acolo unde ar fi trebuit să curețe sistemul politic din România. 
  
 Dosarele Revoluției și Mineriadei dacă ar fi fost soluționate la timp ar fi dat ocazia unei curățirtiri a societății românești de pioni importanți ai comunismului roșu urmată de regenerare. 
  
 Din păcate, această ocazie s-a pierdut și toată această perioadă a constituit o pepinieră pentru copiii și nepoții oligarhilor comuniști, astfel încât astăzi, oricare politician ați lua, veți găsiți ca izvorul funcției și măririi sale se află, într-un fel sau în altul, în regimul comunist. 
  
 Dacă sistemul judiciar ar fi funcționat, nu ar fi fost nevoie de ani de zile pentru că Dragnea sau alții ca el, să fie judecat și condamnat dar, în primul rând, Dragnea nu ar fi ajuns Dragnea, baron de Teleorman și multimilionar, din inginer mecanic auto și fiu de milițian. 
  
 Așa cum arătăm în articole anterioare, nu este prima dată când legea (indiferent de formă sa) este folosită pentru sprijinirea și promovarea intereselor unui grup restrâns transpartinic. 
  
 Actualul Ministru al Justiției, Florin Iordache, nu este la prima funcție politică și nici la prima abatere. Anterior a fost în mod constant deputat în Parlamentul României, membru, și chiar, Președinte al Comisiei Juridice. 
  
 În acesta calitate, a promovat acte normative pentru protejarea sau favorizarea colegilor săi de partid, totul culminând cu Marțea neagră (I). 
  
 Parchetul sau DNA nu s-au sesizat niciodată cu privire la aceste fapte care pot fi încadrate la trafic de influență, abuz în serviciu și corupție. 
  
 Dacă Justiția funcționa, astăzi Florin Iordache nu ar mai fi Ministru de Justiție, pentru că nu ar mai fi fost în libertate. 
  
 Din păcate, sistemul judiciar este el însuși aservit acestor interese și oscilează în aplicarea legii în funcție de stăpânul pe care îl are la acel moment. 
  
 Pseudo-indignarea pe care o afișează la acest moment Curtea de Casație, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul General și DNA, nu vă lăsați înșelați, nu este proprie acestor instituții. Ele nu au nici repere legale, nici morale. Au doar ordine pe care trebuie să le execute. 
  
 Dacă legea era aplicată la timp, Mona Pivniceru, judecător la Curtea de Casație, membru CSM și nu ar mai fi fost acum membru al Curții Constituționale după ce a fost surprinsă în mașina lui Adrian Năstase în timp ce acesta era judecat la instanță la care doamna Pivniceru era judecător. 
  
 Și acesta este doar un exemplu. Păstrarea unor astfel de personaje în sistemul judiciar, dublată de promovarea în funcții a magistraților cu puternice afinități față de serviciile secrete și de penetrarea sa de către angajați ai Ministerului de Interne, cu o slabă pregătire juridică și cultura ierarhiei, au dus la falimentarea sistemului judiciar. 
  
 Niciun moment nu s-a dorit condamnarea lui Dragnea, sau a lui Ponta, sau a lui Șova. S-a urmărit doar scoaterea lor din prim-planul politic, fără alte repercusiuni pentru faptele de corupție de care se fac vinovați. De aceea au și fost cercetați, ei și alții că ei, pentru mizilicuri, fiind trecute cu vederea marile fapte de corupție. 
  
 Cum au ajuns astfel de personaje, lipsite de orice pregătire și educație să aibă averi fabuloase? Acolo sunt adevăratele fapte de corupție, iar firele duc la întreaga rețea care a permis ca PSD să câștige ultimele alegeri. 
  
 Unde este Parchetul? Unde sunt organele de poliție? Niciun polițist și nici un Procuror, din Teleorman sau de oriunde nu s-a auto-sesizat cu privire la faptele penale de notorietate din fieful lui Dragnea. 
  
 Din contră, odată cu ascensiunea acestuia, oamenii din organizația Teleorman, poliție și asociații de vânători, au devenit judecători sau procurori la București. 
  
 Recent, AMJ a solicitat Parchetul General să se sesizeze cu privire la modul în care au fost săvârșite acte de corupție de către anumite instituții ale Statului. Răspunsul dat în doi peri de către Parchetul General a fost acela că nu există timp și disponibilitate la nivelul parchetelor pentru a se sesiza la fiecare infracțiune comisă în România! 
  
 A se citi că parchetele se auto-sesizează ori dau curs plângerilor doar atunci când acestea au o miză economică sau politică și există ordin, nu când legea a fost încălcată. 
  
 Pentru că legea a devenit un instrument în slujba unor interese particulare nu de acum, de la Guvernul Dragnea, ci de foarte mult timp, iar acolo unde legea nu servea interesele respective, ea era interpretată de către judecători sau magistrați într-un sens care să conducă la finalitatea dorită. 
  
 Respectăm pe toți cei care ies în stradă pentru apărarea valorilor și democrației, așa cum datorăm respect celor care au ieșit în stradă în decembrie ’89 sau iunie ’90. 
  
 Din păcate, indiferent care va fi rezultatul, problema va rămâne – corupția sistemică de la nivelul clasei politice și a Justiției. Și până ce aceasta din urmă nu va fi rezolvată, nici societatea românească nu se va însănătoși. 
  
 Răspunsul trebuie căutat în Constituția României din 1923, singura care din punct de vedere juridic poate să fie act fundamental al Statului de drept și care a fost uzurpat de regimul comunist, care nu a fost niciodată abrogata și care, prin efectul principiilor fundamentale de drept, se reinstituie de drept și produce efecte de la momentul la care nu mai există o piedică juridică, respectiv de la momentul la care regimul comunist a fost, cel puțin la nivel declarativ, răsturnat. 
  
 Însă în decembrie 1989, restaurarea situației legitime constituționale, reluarea continuității statutului de drept, distrus la 30 Dec 1947, a fost doar un deturnată. 
  
 Iată de ce ne aflăm aici acum. Nu pentru că Dragnea încearcă să își scape pielea, sau pentru că alte caricaturi politice precum Florin Iordache au ajuns în Parlament, forul cel mai înalt legislativ al României, ci pentru că după 1989 nu a existat o reinstaurare reală a Statului de drept și o reforma a sistemului judiciar, apărat înțesat de oameni care în numele "legii și Constitutiei” trimiteau la moarte sau muncă silnică pe cei care se opuneau regimului comunist și care în prezent se găsesc ei sau ucenicii lor în cele mai înalte funcții sau poziții în Justiție nelăsând sistemul judiciar să se regenereze în mod natural”, se arată în comunicatul Asociației pentru Monitorizarea Justiției. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Lucas 03.02.2017 10:07
    AMJ sunteti tari. Bravo voua pentru curaj, luciditate si integritate!
    Cred ca este prima data cand aud o prezentare onesta, inteligenta si clara a situatiei din Romania!
    Mintea mea, de roman, satula de mistificari, manipulari si ceata densa, vine acasa, citind acest comunicat, si ia o gura de aer proaspat.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze AMJ!
  • Zevedei 03.02.2017 11:56
    DA! Vinovatii "grei" nu vor mai plati niciodata! Nu intr-o justitie omeneasca.

    As sublinia mai apasat ca fara "curatenie generala" pt '89 si '90...(nu stiu ce cuvant sa folosesc), celule bolnave (?), imbolnavite, s-au raspandit in TOATE formatiunile politice din/ sistem iar de cativa ani unele au contactat si virusi straini. Pt diferentiere, hotia si tradarea intereselor tarii si poporului sunt autohtone cu precadere, dupa mine; iar alinierea la diverse ideologii si reprezentarea intereselor altora decat pe ale romanilor sunt de imprumut, sa zic asa. Pe cei care isi injura tara la propriu si la figurat, mascat ori nu, de ex din pozitie de istoric, i-as lasa intr-o categorie separata pt ca aportul lor imi pare atat de toxic si pervers de subtil incat, zic eu ca ar merita o categorie aparte.

    De cand au inceput protestele (ori corect ar fi sa calculez cu incendiul de la Bamboo?), ma tot uit si eu, in rastimp e drept, sa ma lamuresc, de preferat din partea unor specialisti din domeniul legii, ce implicatii au cele 2 acte, concret, dpdv juridic. Nu am reusit sa ma dumiresc. Vad in schimb multa zarva, minti infierbantate...daca omul ar avea niste butoane tip pornit-oprit ai zice ca cineva a apasat butonul pornit pt toata obida inghitita in timp. Si ce bine ii potriveala ca sub reflectoare, personajul principal e psd-ul! Partidul care poarta pacate grele si asociat in mentalul colectiv cu sistemul bolnav de azi.....Ori nu, pt ca in acelasi timp, rezultatul recentelor alegeri spune altceva.

    Si ma intreb cum de oamenii nu au butonul pornit si pt cat de proasta e legea privind instrainarea pamantului, pt crimele asupra muntilor impaduriti, sa dau doar 2 exemple. Cum de maritul FB nu fctioneaza ca platforma de lansare a unor organizari spontane si pe astfel de teme?!

    Observ ca sunt televiziuni la care se vorbeste de caderea guvernului. Nu am votat psd-ul. Dar daca o vad pe asta, nu stiu altii cum sunt, eu retraiesc inca o data "reteta Colectiv". Pt ca inca mai cred, stabilita ori nu de dinainte, le-o iesit de o reteta, iar victimile ramase in viata isi poarta suferinta "pe cont propriu" asa cum facem multi dintre noi, de parca am fi orfani. ...Ma intreb si ce pacate avem de traim asta de aproape 30 de ani: faptasii sa nu poata fi numiti iar victimile nu sunt vazute? Asa de aspra a fost istoria cu noi incat am internalizat la nivel de popor (ca o familie mai mare) dinamica asta paguboasa si nu mai ajungem la vindecare o data?! De unde atata ura de sine la romani?!...

    Netul abunda de oameni care "stiu" care "se pricep", strada pare ca la fel, eu prefer sa ma prind mai greu dar bine. Daca cineva ma poate lamuri, cu luciditate si stiinta, nu ma supar, dimpotriva, multumesc anticipat!

    PS Din '89 pana acum, pt fiecare roman in viata, avem un copil nenascut ucis. Pt a "vindeca" asta nu e nevoie sa iesim in strada, reactivi la ceva (eventual neclar), si nu pro-activi dar nestimulati de ...unu'-altu' ori gandirea celor din urma.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!