Ȋn 1994, Parchetul Militar preciza în Raportul asupra Evenimentelor din Decembrie 1989 că „cercetările efectuate în toate dosarele nu au furnizat indicii temeinice care să ducă la convingerea privind existența unor elemente teroriste, iar persoanele rănite sau decedate din tragerile efectuate de persoane neidentificate, în raport cu calitatea lor, de locurile, obiectivele în care se aflau, nu ar justifica în niciun fel o activitate cu caracter terorist.” Cu toate acestea, „în zona orașelor Timișoara, Reșița, Hunedoara a rezultat, din analiza dosarelor în care s-au efectuat verificări, acțiunea unor elemente neidentificate, apreciate ca fiind diversioniste, care au deschis focul asupra militarilor sau civililor, producând victime în rândul acestora”, se arată în același Raport.
„Ȋn ziua de 26.12.1989, de pildă, soldatul Mihai Dănuț din U.M. 01172 Caransebeș a făcut parte dintr-un grup de militari care, împreună cu civili și cu milițieni, au încercat să pătrundă în imobilul serviciului Filaj al securității Reșița. Ȋn aceste împrejurări, militarul a fost împușcat mortal de către persoane necunoscute care au tras din interiorul imobilului.”
Mihai Dănuț avea 25 de ani și era din comuna Găiești (Dâmbovița).
„Ȋn data de 23.12.1989, în timp ce se afla în misiune în Complexul Studențesc din Timișoara, soldatul Baikan Rafale din U.M. 01197 Timișoara a fost rănit prin împușcare de o persoană necunoscută care a deschis focul dintr-un autoturism.”
Ȋn noaptea de 22/23.12.1989, în Piața Operei din Timișoara, „locotenentul Dinu Daniel și alți 4 civili au fost răniți prin împușcare de persoane necunoscute. Ȋn ziua următoare, în 24.12.1989, elemente neidentificate l-au rănit prin împușcare pe soldatul Constantinescu Traian din U.M. 01121 Timișoara, aflat în misiune pe Calea Buziașului din Timișoara, și tot în acea zi soldatul Mihai Gigi din U.M. 01639 Timișoara a fost împușcat mortal de persoane necunoscute, în timp ce se afla în misiune de pază pe Calea Girocului”.
Mihai Gigi Vasile avea 20 de ani era din comuna Fântânele (Dâmbovița).
Erau toți acești combatanți rămași necunoscuți doar niște civili care primiseră arme aiurea, pentru „a apăra Revoluția”? Raportul Parchetului Militar din 1994 pomenește și despre acțiunea altor „A.N.” (n.r. – autori necunoscuți), în primele zile ale Revoluției. Astfel, există martori care declară că la 17 decembrie 1989, în Piața Operei din Timișoara, „ar fi făcut uz de armă și unele persoane civile înarmate, care se aflau în apropierea militarilor, și persoane de vârstă mijlocie îmbrăcate în ținută militară, fără însemne de armă, care s-au intercalat în rândul militarilor, sub diverse pretexte.” Ultimii foloseau pistoale-mitralieră, cu pat rabatabil.
Alți martori afirmă că deschiderea focului în zonă a fost inițiată de persoane îmbrăcate civil care au tras de pe acoperișul Operei. Potrivit mărturiilor lor, a existat și un autoturism „ARO”, de culoare albastră, din care ar fi coborât 4 civili care au deschis focul împotriva demonstranților.
Ordin să tragă în „autovehiculele care circulau cu farurile aprinse”
Ȋn Raportul Parchetului Militar se precizează că „o altă categorie de incidente a fost consecința apelurilor făcute la radio și televiziune, în urma cărora unii cetățeni s-au deplasat la unitățile militare de pe șos. Antiaeriană pentru a solicita arme cu care să lupte pentru apărarea Revoluției. Datorită suspiciunii și a fricii, urmare a zvonurilor despre teroriști, militarii din dispozitivele de apărare ale unității au deschis focul asupra acestor persoane, bănuind că au intenția să atace unitățile. Ȋn ziua de 23.12.1989, în jurul orei 12:00, mașina de pompieri cu nr. Q548-3, proprietatea Ȋntreprinderii «Motoare Diesel» - București, aflată în rodaj, condusă de Epure Alexandru, a fost oprită în zona Zețari de un grup de tineri care i-au cerut șoferului să-i transporte la unitățile militare din șos. Antiariană pentru a solicita arme. Ȋn momentul când mașina de pompieri a pătruns pe șoseaua Antiaeriană în dreptul unităților militare, asupra acesteia a fost deschis focul de către militarii aflați pe un tanc care patrula pe șos. Antiaeriană și apoi de către militarii aflați în dispozitivul de apărare al unităților. Maiorul Enuță Constantin, comandantul tancului ce aparținea U.M. 01303 Târgoviște a declarat că primise, prin stația radio de la bord, ordinul de a deschide focul asupra autovehiculelor care circulau cu farurile aprinse. Ȋn acest incident au decedat numiți Mitroiu Ionel, Panică Costel și Ristescu Viorel și au fost rănite patru persoane: Ciurlea Florin, Epure Alexandru, Popa Daniel și Tudorar Nicolae.
Dintre persoanele care au fost împușcate pe str. Antiaeriană și care făceau parte din grupul care intenționa să solicite arme de la unitățile militare au mai fost răniți Jianu Florian, Mindu Florin, Mocanu Gheorghe, Radu Legarden și Voicu Ion, iar Opriță Victor și Enache Constanța au decedat.”
Mitroiu Ionel avea 31 de ani și era muncitor.
Panică Costel avea 18 ani, lucra ca lăcătuș mecanic și urma să se însoare.
Ristescu Viorel avea 21 de ani și muncea ca vânzător de ziare.
Opriță Victor lucra ca șofer pe un microbuz maxi-taxi și avea 29 de ani.
„Enache Constanța” este de fapt Enache Constantin, un tânăr de 22 de ani, de profesie lăcătuș mecanic.
Au murit acești oameni și alte câteva sute doar din cauza „vidului de comandă și de coordonare” din armată? Din seara zilei de 22 decembrie 1989, organul suprem de conducere a țării era Frontul Salvării Naționale (FSN). Lui i se subordona Consiliul Militar Superior care, așa cum anunțase Iliescu, coordona „întreaga activitate a armatei și a unităților Ministerului de Interne”.
În seara zilei de 22 decembrie 1989, Virgil Măgureanu a citit la TVR un comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naționale, prin care se făcea apel la încetarea imediată a focului.
Acum doi ani, într-un interviu acordat celor de la Gândul, Ion Iliescu invoca, în apărarea sa, neputința: „A fost o debandadă generală, cine controla așa ceva? Eu eram un civil, Petre Roman... Ce eram noi, ce pregătire aveam noi să ne asumăm? Au fost evenimente care s-au petrecut în prezența noastră, pe lângă noi”.
N-a fost numai debandadă. N-a fost doar „vid de comandă și de coordonare”. Pentru că cei care au țintit puterea în decembrie 1989 n-au apărut din haos și nici n-au fost propulsați de vreun vid.
Țintele aeriene dispăreau și reapăreau pe ecranele stațiilor de radiolocație
Comandantul tancului care a tras în civilii de pe șoseaua Antiaeriană a declarat procurorilor că primise ordinul de a deschide focul, „prin stația radio de la bord”. Ȋn alte cazuri, militarii au informații prin telefon despre „teroriștii” care trebuiau executați.
„- Dosarul nr.799/P/1991 – Anghel Marioara și Anghel Cătălina
Ȋn noaptea de 23/24.12.1989, în timp ce Anghel Marioara conducea autoturismul proprietate personală (în care se afla și fiica sa de 3 ani, Anghel Cătălina) pe Bd-ul Ghencea, asupra mașinii s-a deschis foc de către militarii unităților aflate în zonă, ceea ce a provocat împușcarea mortală a celor două victime. Militarii primiseră anterior informația telefonică potrivit căreia 2 autoturisme Dacia 1300 care transportă teroriști vor trece prin dreptul unității. Dosarul a fost soluționat și s-a dispus neînceperea urmăririi penale.”
Anghel Mărioara avea 40 de ani și lucra, ca inginer, la „Republica”. Era căsătorită, mamă a doi copii, un băiat și o fată.
Ȋn Raportul Parchetului Militar se spune că în diverse zone „au fost semnalate ținte aeriene, apreciate a fi avioane și elicoptere, asupra cărora s-a acționat cu artileria antiaeriană (fără ca ulterior să fi fost descoperite resturile unor aeronave) iar trăgători izolați, neidentificați, au executat focuri de armă.
Toate acestea au afectat moralul trupelor și au îngreunat conducerea și coordonarea desfășurării acțiunilor de luptă, având ca rezultat morți și răniți”.
Luna trecută, procurorii Parchetului General mărturiseau că „au descoperit că au fost simulate ținte false pe radarele militare. Astfel, în 23 și 24 decembrie pe radarele militare apăreau 1300 de elicoptere, potrivit declarațiilor specialiștilor militari. Dar când a verificat Aviația Militară s-a descoperit că acestea nu existau.”
Informația e însă veche, de cel puțin 22 de ani. Mai mult, în 1994, procurorii care lucrau la același Dosar al Revoluției descoperiseră, în plus, că cei care au folosit aceste ținte aeriene false „nu au aparținut sistemului național de apărare al României”
„Interesant este de reținut că, deși sistemele de protecție împotriva bruiajului de radiolocație nu au evidențiat existența bruiajului de imitație, în proximitatea frontierei de stat țintele aeriene dispăreau de pe ecrane stațiilor de radiolocație, pentru ca ulterior să reapară în interiorul țării, direcționându-se în special spre zona aerodromurilor, unităților de rachete și artilerie antiaeriană. Această reapariție ulterioară, fără vizualizarea prealabilă în cadrul unui interval de timp, ca ecranele instalațiilor radar, lăsa impresia că aceste ținte ar fi evoluat, până în momentul în care și-au manifestat din nou apariția, la joasă înălțime.
Potrivit concluziilor Institutului Central pentru Tehnică Militară, s-a apreciat că aceste forțe nu au aparținut sistemului național de apărare al României, «caracteristicile tehnice ale mijloacelor existente în cadrul armatei române excluzând posibilitatea desfășurării unor asemenea acțiuni de către forțele destinate luptei radio-electronice din interiorul țării»”, preciza, în 1994, Raportul Parchetului Militar asupra Evenimentelor din Decembrie 1989.
22 de ani s-a știut și nu s-a făcut nimic. Și nici că se va mai face ceva vreodată! Din când în când, procurorii mai aruncă în radarul presei câte-o țintă falsă, mimând un atac. Nu e nimic nou, e exact ca la Revoluție.
VA URMA: Revoluția română, văzută de ziariștii americani și englezi. Când și-au declarat Gorbaciov și parlamentarii sovietici solidaritatea cu „revoluția populară din România”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.