6 persoane au fost arestate preventiv pentru răfuiala bandelor mafiote soldată cu un deces duminica trecută în Piața Constituției

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cele șase persoane care au fost reținute în cazul de omor din noaptea de 29 septembrie din zona Pieței Constituției din Capitală au fost prezentate Tribunalului București, judecătorii dispunând arestarea preventivă a acestora, informează, sâmbătă seara, Poliția Capitalei, citată de Agerpres.

Un număr de 21 de percheziții domiciliare au avut loc, vineri dimineața, în București, pentru depistarea bărbatului care este suspectat de uciderea unei persoane în Piața Constituției.

„În dimineața zilei de 4 octombrie, în baza autorizațiilor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București. După efectuarea perchezițiilor domiciliare menționate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliției Capitalei de către procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei”, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, transmis Agerpres.

Un bărbat a fost împușcat mortal, în Piața Constituției, duminica trecută, iar altul a fost transportat la spital  în stare gravă, după ce, aproape de miezul nopții, mai mulți indivizi s-au încăierat cu bâte, săbii și arme de foc. Incidentul a fost descris ca fiind o reglare de conturi în stil mafiot între două bande rivale de traficanți de persoane.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  9. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

18:46

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

17:25

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

14:37

George Simion: Duminică va câștiga România, nu curcubeul francez

14:30

George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

13:15

COMUNICAT de presă AUR: TVR lucrează pentru candidatul sistemului. Cerem Televiziunii de stat să revină la formatul inițial propus pentru o dezbatere echitabilă între cei doi candidați

13:00

Adrian Onciu: ULTIMELE ZBATERI