Un profesor din Sibiu, revoltat de propunerile unor elevi, susține că vremea când un profesor va fi asasinat de elevi "e mai aproape decât credeți. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri?"

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O organizație a elevilor a făcut niște propuneri Ministerului Educației în ceea ce privește drepturile și obligațiile elevilor. Consiliul Național al Elevilor, una din organizațiile de elevi din România vrea să modifice Statutul elevului,care va face parte din noua lege a Educației și care ar urma să fie finalizat în primăvară.

Acest Consiliu cere, printre altele, dreptul de a nu fi supuși vreunei forme de discriminare din partea personalului didactic, dreptul de a fi informați cu cel putin trei zile înaintea unei lucrãri scrise, dreptul de a contesta notele profesorilor sau chiar dreptul de a avea la oră telefoanele mobile.

Profesorul Manuel Valeriu, din Sibiu, a redactat o scrisoare deschisă, adresată liderilor de sindicat, pe care îi îndeamnă "să protesteze vehement  împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt". 

Profesorul atrage atenția asupra a trei puncte cerute de elevii minorii, care în opinia sa, sunt foarte grave și pot afecta serios întregul sistem de învățământ.

Mai jos, redăm integral, scrisoarea profesorului Manuel Valeriu: 

"Stimați domni lideri de sindicat, 

Sper din tot sufletul că veți protesta vehement împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt. Mai precis, e vorba de două aberații majore.  

Contestarea notelor e prima. Pe ce bază unii care nu au răspundere în fața legii din cauza lipsei de maturitate pot contesta nota de la clasă? Care e pregătirea lor profesională? Care e știința lor pedagogică? 

A doua problemă, la fel de gravă, cerută de elevi în noua lege, privește dreptul de a avea la oră telefoanele mobile. Și așa în școli sînt destule probleme cu elevi cărora le sună telefonul în timpul orei, primesc mesaje sau pur și simplu se joacă sau ascultă muzică, iar autoritățile refuză să ia orice fel de măsuri. Un paznic plătit ar putea confisca la intrare telefoanele, tabletele, cuțitele etc. Dar Ministerul refuză să accepte așa ceva. Adevărul e că nu se dorește normalitate, nici în învățământ, nici în celelalte sectoare.  

O a treia problemă ar fi posibilitatea de a chema paznicul pentru a evacua din oră elementele perturbatoare, care s-au tot înmulțit în ultimii ani și se vor înmulți alarmant. Scandalurile, amenințările, chiar la adresa profesorilor, nu mai sunt sancționate, iar din școală ies tot mai multe elemente total iresponsabile, fiindcă nu se mai tem de nimic. Aceste lucruri trebuie discutate cu tovarășii care ne duc de rîpă de 25 de ani încoace. Banii nu rezolvă problemele de disciplină, iar lipsa de motivație nu e atît din partea profesorilor, ci din partea elevilor, din cauza imbecilizării în masă pe care mass-media o promovează 24 de ore din 24. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri ? Sînt tot mai mulți părinți care își retrag copiii din școlile de stat și îi educă acasă, prin sistemul home schooling, ca să îi salveze de jungla școlară tot mai accentuată.
 
Am scris deja două cărți unde abordez și aceste probleme, fiindcă toată literatura pedagogică antisistem e cenzurată la noi. De aceea îmi permit să atrag atenția asupra unor fenomene alarmante, care se agravează de la an la an. Unul dintre profesorii de excepție din tînăra generație, care a ieșit din sistem, mi-a mărturisit odată: „Pînă cînd un profesor nu va fi asasinat, în școală, de un elev, nimic nu se va schimba”. Vremea aceea e mai aproape decît credeți.
 
În speranța că nu v-am plictisit prea tare, vă doresc succes în activitate!"


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: „Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - de ex. Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen Vlad: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit