Selfie cu starea nației (VIDEO)

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mare scandal într-un liceu din Petroșani după ce un profesor de istorie le-a vorbit elevilor despre „cazul Monica Iacob-Ridzi”, în timp ce, fără știința lui, lecția era  transmisă live pe facebook.

Sunt 19 minute filmate. Presa a făcut știre din primele cinci, construindu-și subiectul pe notorietatea personajului invocat de profesor. Dacă el ar fi vorbit despre vreun șef de post, și nu despre familia primarului din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, știrea nici n-ar fi existat. 

Profesorul n-ar fi fost cercetat acum de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, cele două eleve care au pus cursul de istorie pe facebook n-ar fi fost sancționate cu nota 6 la purtare, iar deontologii care încă n-au murit de plictiseală jucându-se de-a „Corupția ucide” n-ar mai fi simțit nevoia să apere, din oficiu, nici alegerea profesorului, nici gestul elevelor.

Dar n-am fi aflat niciodată nici ce e dincolo de minutele transformate în știre. Ce fel de selfie-uri cu starea nației mai pun liceeni pe rețelele de socializare.  

Ȋn înregistrarea orei de istorie de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani, partea despre Monica Iacob Ridzi e cea mai anostă. Adevărata știre începe de la minutul 6:00.  
 
Profesorul de istorie le predă elevilor de clasa a XI-a o lecție despre democrația liberală. Despre principiul separării puterilor în stat. „Ce putere are președintele?”, întreabă el. Ȋn clasă e liniște. „E-xe-cu...”, silabisește profesorul, sperând că va primi răspunsul corect.  „Executor!”, spune eleva care transmite live pe facebook. 

Colega ei de bancă își notează lecția... în telefon. Profesorul desenează pe tablă o schemă cu cele trei puteri din stat. „Facem schema pe caiet, domnu’ profesor?” Nu-i nevoie, profesorul le deseneză doar așa, ca să înțeleagă mai ușor. Cei mai mulți elevi au peste 18 ani. Au drept de vot. „Eu oricum nu pot să fac schema, pe telefon”, râde fata care-și ia notițe „high tech”. „Păi, îți dai seama...”, confirmă profesorul, din lumea lui, real de depășită. „Face poză pe tablă”, intervine colega de bancă, salvator.

„Puterea judecătorească”, continuă cadrul didactic. „Orice stat democratic...” „Are o judecătorie!”, completează, fericită, eleva conectată pe rețeaua de socializare.

„Cum e Parlamentul României, unicameral sau bicameral?”, întreabă proful. „Uni”, se aude o voce în clasă. „Bicameral”, o contrazice alta. „Cum se numesc camerele Parlamentului?” „Păi, aia...” „Senat și... Camera... De-pu...”, silabisește profesorul. „Deputaților!”, strigă eleva. E bingo! 

„Pe lângă Președinte, puterea executivă o are și Guvernul. Că voi aveți tendința să confundați Guvernul cu Parlamentul”, spune profesorul, confundându-și, la rându-i, auditoriul. Ȋl trezește din reverie o elevă: „Guvernul de Interne, Guvernul de...” „Guvernul e compus din miniștri”, o corectează omul de la catedră. „Ministru de interne, ministru de educație...” „Exact”, e fericit profesorul.

„Cum se numește instanța supremă de judecată din România?” Liniște. „Iceceje. Adică, Ȋnalta Curte de Casație și...” „Juridic.”

„Cum credeți că e mai mișto, o singură persoană să dețină cele trei puteri în mâinile ei sau cele trei puteri să fie independende una de cealaltă și să se controleze una pe cealaltă?” Din nou, liniște. „Cum credeți că ar fi mai bine?” „O singură persoană să dețină...” „E un punctul tău de vedere...”, admite profesorul. „Da, da’ mai bine ar fi mai multe”, consideră o altă elevă.

Urmează un vacarm în clasă. „Domn’ profesor, ninge!”, „Cine a închis minele?” „Cei care dau legile. Adică?” „Parlamentul.”

Cadrul didactic concluzionează: „Ați înțeles cum funcționează o țară modernă, da? Astă înseamnă statul român.” Apoi, dictează lecția, iar elevii își notează pe caiete. Titlul: „Democrația liberală”. Cea care-și scrie lecția pe telefon tastează cu viteză, se aude cum  îi păcăne tastele gadgetului. Colega ei, care folosește încă rudimentarul pix, e mai înceată la scris. 

Dictarea durează două minute. Apoi, urmează tema pentru acasă: „Ce aș face dacă m-aș trezi președinte”. „Waaaai, ce n-aș face!”, țipă eleva care transmite lecția pe facebook. „O să scrie 15 pagini”, „20!”, se glumește în clasă. Fără număr. 

Lecția de istorie se încheie cu sfaturi de viață. Despre cum să fii prudent la volan și să nu „încordezi” mașina, despre cum să înveți pentru carnetul de conducere. „Mi-aș lua un Golf așa, mai gingaș...”, visează fata cu „guvernul de interne”.
 
 
Aceasta este Știrea din spatele non-știrii. N-o s-o găsiți cu search pe google și nici în comunicatele vreunui Inspectorat Școlar. Și n-o să-i auziți niciodată pe cei din Ministerul Educației vorbind despre alienarea tinerei generații sau despre disfuncționalitatea sistemului educațional. Despre tinerii care au drept de vot, dar n-au habar cum funcționează democrația. Despre cadrele didactice care luptă cu morile de vânt  pentru a mai salva ceva din educația acestor generații. 

Așa arată un selfie cu starea nației. Iar imaginea va deveni din ce în  ce mai grotească, de vreme ce autoritățile „repară” situația punctual, scăzând nota la purtare unor eleve care, de bine, de rău, erau prezente la oră, și nu prin vreun bar, și anchetând un profesor care, indiferent de metodele abordate, n-a abdicat de la profesie și încă mai încearcă să-i învețe ceva pe elevii lui.     
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!