Scrisoare spre știința prim-ministrului Marcel Ciolacu și către ministra Învățământului Ligia Deca - Despre rectorul plagiator Dan Marcel Iliescu de la Universitatea Ovidius din Constanța

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Despre rectorul plagiator Dan Marcel Iliescu de la Universitatea Ovidius din Constanța presa din România a scris sute de pagini.

Problemele tezei de doctorat plagiate de rectorul Dan Marcel Iliescu ridică trei întrebări:

a. Teza de doctorat fiind copiată cuvânt cu cuvânt, rectorul Iliescu nu are doctorat corect și trebuie să i se retragă titlul de doctor în științe medicale.

b. Fără doctorat, rectorul Iliescu nu poate fi nici măcar conferențiar (și nu avea dreptul să candideze la funcția de rector).

c. Plagiatul se pedepsește în justiția română cu închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă penală.

Aceste trei întrebări trebuie să conducă Ministerul Învățământului, condus de Ligia Deca, la un singur deznodământ: destituirea lui Dan Marcel Iliescu din funcția de rector al Universității Ovidius din Constanța.

Și mai apar din cauza nedestituirii rectorului Iliescu și câteva întrebări poate chiar mai complicate. A plagiat oare ministrul Ligia Deca, ea însăși, teza ei de doctorat? Și din acest motiv îi este frică să destituie un plagiator?

Presa a descris-o în câteva propoziții foarte clare: 

„Ligia Deca (40 de ani) preia Ministerul Educației fără a avea nicio experiență de management în educație, direct de pe postul de consilier al președintelui Iohannis care a coordonat proiectul prezidențial România educată, proiect criticat pentru lipsa unei direcții clare de acțiune în educație. Este primul ministru al Educației care a fost președintele unei asociații studențești (ANOSR) și care nu are toate gradele de profesor sau cercetător – este lector universitar la SNSPA, unde predă Studii europene. Propunerea de ministru a fost anunțată luni la ora 14:00 de șeful PNL, Nicolae Ciucă, numirea fiind o formalitate." (G4Media.ro)

Numai că și doctoratul premierul Nicolae Ciucă are mari calupuri plagiate. De ce nu se găsește publicată pe nici un site teza de doctorat a Ligiei Deca? Ca să nu ne mai gândim la faptul ca ea este ingineră dar predă studii europene la SNSPA și are doctorat în științe politice. Ar fi bine să se cerceteze și faptul că ministra Ligia Deca este din Constanța ca și rectorul Dan Marcel Iliescu.


Ministrei Ligia Deca din Constanța i s-a mai spus că „O gașcă de plagiatori a pus mâna pe Universitatea Ovidius, iar Ligia Deca doarme în post..."

Îi reamintim: „Referendumul privind modalitatea de alegere a rectorului Universității Ovidius Constanța a avut loc miercuri, 6 martie a.c., în spatele ușilor închise... Cum este o chestiune de viață și de moarte, iar miza este una pe termen lung, e de înțeles disperarea! Concret, mediul academic a decis cum va fi ales noul rector, prin vot secret sau concurs. Un eveniment ce ar fi trebuit să fie public, transparent, s-a transformat într-o chestiune privată, departe de ochii vigilenți ai presei, care nu a fost primită în sala în care au avut loc alegerile. De ce? Jurista universității spune că așa zice Carta Universității, dar nu știe ce articol, ce număr... habar nu avea. Accesul jurnaliștilor a fost interzis inclusiv pe hol, fiind „invitați" să părăsească incinta universității... de parcă ar fi fost o gașcă de golani, și nu formatori de opinie. În metodologia pentru organizarea referendumului nu există nicio prevedere prin care să se restricționeze accesul presei. De ce ar face treaba asta, dacă totul s-ar desfășura legal și corect?! Oare voturile exprimate nu vor conta pentru cei care numără sau important e cine numără, nu cine votează?" (ReplicaOnline.ro)
 
Marcel Iliescu și Alexandru Bobe

Întrebarea cea mai complicată (pe care o consider deocamdată doar imaginară) este aceasta: de ce premierul Marcel Ciolacu nu îl demite pe rectorul plagiat Dan Marcel Iliescu?

Cetățenii României vor fi în legitimă interogație gândind că fiul premierului este student la Facultatea de Medicină, el numindu-se Andrei Ciolacu (căsătorit cu Iris Alexa Constantinescu, tot studentă la medicină) și că acest fiu a dat un examen de admitere la Facultatea de Medicină în timp ce acest plagiator, Dan Marcel Iliescu (cadru didactic la această Facultate de Medicină), conducea Universitatea Ovidius. Întrebarea: l-a ajutat în vreun fel sau altul rectorul plagiator Dan Marcel Iliescu pe premierul României când fiul său a dat examenul de admitere la medicină? Îl ajută pe fiul premierului Ciolacu, într-un fel sau altul, ca student actual la Facultatea de Medicină? Rămâne un mister pe care ziariștii îl vor descifra cu siguranță.

De ce tace acest premier Ciolacu? Oare să nu fi citit el în presă nici această frază care-l privește: „Dacă Premierul României, domnul Marcel Ciolacu, nu-l va demite pe rectorul plagiator Dan Marcel Iliescu, toată România academică își va aminti că domnul Premier e un simplu covrigar din Buzău, cărăuș de ustensile vânătorești în „epoca" Omar Hayssam (pușcăriașul contemporan) și mai ales tatăl fiului său care este student la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius" din Constanța.

Așteptăm ca premierul Ciolacu și ministra Deca să-l demită pe rectorul Dan Marcel Iliescu din funcția de rector al Universității Ovidius din Constanța. Dacă această demitere nu va avea loc, ar fi bine ca premierul să nu se mai gândească prea îndelung și s-o demită pe ministra Ligia Deca. 

Tudor Vladimir

Vedeți Rectorul plagiator Dan Marcel Iliescu, de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, nu respectă nici carta universitară, nici legile justiției române. ANCHETĂ (DOC)

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • tomac 18.05.2024 07:04
    Aș fi curios să ne explice și Academia Română cum a ajuns Isărescu mare academician. Dar Dăianu ?
    Universitacii români sunt peste tot , vezi cel pe ”cel mai citat ”om din România , Daniel David...
    Aș dori ca Jung să îi poată citi ”opera”... Am văzut articole științifice unde s-au înghesuit autorii cu zecile ( și nu erau articole dela CERN), erau articole ”științifice” românești. Am văzut recent și un prof universitar la UMF pe post de ”catindat” la primârie. Serios , ăsta e nivelul în universități. Se cvam răsucesc în mormânt profesorii cu care am studiat la Universitatea din București (inainte de 1989), atunci când România încă mai era in top la capitolele Fizică Nucleară și Laseri ? Acum ce avem ? Faceți un drum până în Piața Universității și vedeți cum arată clădirea cu pricina. Cam ăsta e nivelul universitar , cum e pe dinafară așa este și în interior (aici nu mă refer la încăperi).
  • Rusi 19.05.2024 11:47
    In Romania infractorii si incompetentii sunt fie promovati. Acesta este motivul situatiei catastrofale in care a ajuns Romania.Trebuie facuta curatenie totala.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare