Scriitorul Mircea Platon vorbește, într-un interviu pentru  „Ziarul Lumina”, despre virtute și educație în era postmodernă, avertizând cu privire la efectele pe termen lung pe care înlocuirea învățământului clasic cu modele occidentale expirate le poate avea asupra societății românești.

Vorbind despre virtute, ca asumare a cunoașterii, scriitorul Mircea Platon spune că asistăm la "laicizarea virtuții”, care înseamnă "privatizarea ei la modul cel mai literal”, adică transformarea ei într-o diversitate de „stiluri de viață”.

„Cunoașterea neasumată încetează până la urmă să mai fie cunoaștere și devine fală deșartă, nebunie. Trăim într-o epocă în care oameni cu multe diplome și varii competențe, puși în situația de a face ceva concret pentru țară, nu fac nimic, se declară incapabili să miște, nu muntele, ci până și un șoarece”, subliniază Mircea Platon.

Potrivit acestuia, sistemul de învățământ pe care l-am avut în România până la mijlocul anilor ’90 era un produs al Europei moderne.

„Nu era un sistem comunist, așa cum cred unii astăzi, ci un produs european modern, născut în secolul al XIX-lea. Învățământul de masă, mai întâi pentru ciclul primar, s-a născut la noi cu întârziere motivată istoric, dar tocmai de aceea a fost construit, la vremea lui, după cele mai solide principii, primit cu mare entuziasm și folosit cu sete. Cu toate defectele lui, acest sistem de învățământ, pus pe roate de Gh. Asachi, Cuza/Kogălniceanu, Spiru Haret și C. Angelescu, a oferit României, în doar o sută și ceva de ani, mai întâi, o elită funcționărească necesară administrării statului român modern, și apoi un ve­hicul, neîntrecut încă, al mo­bilității sociale bazate pe muncă și merit, oferind copiilor de țărani șansa ascensiunii sociale prin combustie intelectuală. Acest sistem ne-a dat generații întregi de academicieni, de profesori universitari, de mari specialiști și intelectuali ridicați din familii de țărani”, explică scriitorul.

Acest tip de mobilitate socială, spune Mircea Platon, a fost posibil datorită unui sistem de învățământ riguros, care democratiza cunoașterea, care așeza copilul pe tărâmul certitudinilor.

„În acest sistem postmodern, bazat pe modele occidentale expirate, pe idealul școlii ca joacă, fără predare tradițională, fără învățare clasică, fără teme, fără disciplină, fără busolă în cele din urmă, orizonturile se închid, nu se deschid, iar școala postmodernă nu e o cultivare a verticalității, ci o lă­bărțare pe orizontala mlaștinii”, concluzionează Mircea Platon.