S-a anunțat programul înscrierilor pentru copiii care vor să meargă la grădiniță în anul școlar 2016/2017

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministerul Educației Naționale a anunțat programul înscrierilor la grădinițe pentru anul școlar 2016-2017, se arată într-un comunicat postat pe siteul instituției.

Astfel, reînscrierile se vor desfășura în perioada 4 - 20 mai, iar înscrierile în două etape:  23 mai - 17 iunie, respectiv 27 iunie - 29 iulie, întregul proces urmând a fi încheiat pe 29 iulie.

"Orarul reînscrierilor și al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), și pe site-ul inspectoratelor școlare.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 și în limita locurilor disponibile, pot fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani", se arată în comunicat.

"În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educației și accesibile AICI) și criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Școlar Județean/al municipiului București până la data de 20 mai).
Cererile respinse fie ca urmare a opțiunilor insuficiente din fișa de înscriere, fie din cauza absenței locurilor la unitatea de învățământ dorită, vor putea fi redepuse și aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 - 31 august.
 
Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităților de învățământ preșcolar vor  afișa, la vedere, pentru toți cei interesați, următoarele informații:
capacitatea instituției (număr de copii pentru care a fost proiectată);
numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
numărul de copii reînscriși/înscriși zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Menționăm ca unitățile de învățământ au obligația afișarii la loc vizibil a informațiilor privind statutul grădiniței, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcționeze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri și înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educației. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București asistă unitățile de învățământ în activitatea de înscriere și confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere/reînscriere", susține Ministerul.
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

17:32

”Cine îl votează pe Nicușor Dan îl votează, de fapt, pe generalul Coldea”- Marius Tucă

17:25

Marian Dumitru: Imoral și ilegal! DexOnline îți spune cu cine să votezi!

17:09

George Simion despre Ilie Bolojan: ”Mai mult nu a putut să facă domnul Bolojan decât să distrugă și ideea unui președinte imparțial”

16:40

George Simion: NU VĂ FIE FRICĂ! Este timpul să ne deșteptăm!

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!

15:21

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

15:11

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

14:59

Ion Cristoiu: Bătălia pentru Președinția României se transformă într-o bătălie între naționaliști și internaționaliști, între suveraniști și globaliști la nivel european

14:43

Cornel Nistorescu: Alina Mungiu – propagandist sau sforar politic?

14:10

MITĂ ELECTORALĂ DE STAT! Maria Eftimie: Alianța PSD-PNL-UDMR a dat Maiei Sandu rezerva de stat a României în schimbul voturilor pentru Crin Antonescu care au ajuns la Nicușor Dan

13:51

A trecut emoția! Euro dă înapoi în fața leului

13:50

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

12:30

Paul Gabriel Andrei: USR-iștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ. OAMENII NU UITĂ!

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”