Academicianul Ioan Aurel Pop susține că „niciodată nu au fost atâtea „reforme” succesive în timp foarte scurt, atâtea experimente, atâtea schimbări rapide, atâtea modificări de planuri de învăță­mânt și de programe școlare, atâtea experimente de manuale (alternative sau nu), fără nici o noimă și, mai ales, fără un lucru elementar: recurgerea la înnoiri numai după ce „vechile înnoiri” - de-acum un an, doi, trei - și-au produs urmările, bune sau rele”. 

Într-un interviu acordat ziarului Lumina al Patriarhiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop spune că inovațiile aduse nu au ținut cont de vreun feedback.

„Școala are datoria să găsească cele mai bune căi ca să-l învețe pe elev să știe din toate materiile, spre a putea răspunde provocărilor vieții, dar nu trebuie lăsată singură în această uriașă întreprindere”, a afirmat el.

Nu mai există un model de educație românesc, așa cum era pe timpul lui AI Cuza sau Spiru Haret, consideră rectorul Universității Babeș-Bolyai. Ioan Aurel Pop spune că tinerii trebuie educați în spiritul omeniei, pentru că slujirea umanității nu se poate face fără particular.

„Școala, după părerea mea, trebuie să urmeze, să respecte câteva principii simple: să-i școlarizeze pe toți copiii și să prevină abandonul școlar (un om needucat este ca o trestie în vânt, nu poate lua decizii bune singur și își pierde esența umană); să facă școala plăcută și atractivă („să te duci de drag la școală”, ca „să te porți la-învățătură”); să aibă planuri de învățământ fixe și clare, dar programe flexibile, adaptabile noului; să respecte specificul fiecărei discipline; să aștepte ca fiecare reformă să-și producă efectele și numai după aceasta să ia măsuri de adaptare, de ajustare, de schimbare a ceea ce nu a mers. Identitatea tinerilor este, în primul rând, una umană, prin urmare, elevii trebuie educați întru umanitate, mai pe românește, întru omenie, pornind de la clasicismul greco-latin, de la creștinism, de la morală în general, de la principiile adevărului și ale dreptății, făcute spre binele ființei umane. Căci adevărul și dreptatea, fără bine, se rigidizează și mor. Dar slujirea omenirii în general nu se poate face fără particular, fără prețuirea comunității în care ne-am născut. Iar această comunitate se cheamă patrie (de la latinescul pater, adică tată), se cheamă limbă maternă (de la latinescul mater, adică mamă), se cheamă credință, fel de a privi lumea, tradiție, datină („Doamnă, datina străbună e mai mult decât o lege”, zice Vlaicu-Vodă, răspunzând doamnei Clara, mama sa vitregă, vezi Alexandru Davila), se cheamă succesiune deal-vale sau alternanță între spațiul cosmic și cel teluric, se cheamă doină, și dor, și câte altele! Cu alte cuvinte, dacă avem identitate națională este ușor și natural să avem și una universală autentică, adică dacă avem generozitatea necesară ca să iubim copacul, vom putea iubi sincer și pădurea, altminteri… Tinerii trebuie educați întru acele valori care au putut duce țara și omenirea mai departe, nu numai întru tehnici de viețuire”, spune I.A.Pop.

Profesorul face o altă afirmație interesantă, arătând că demonizarea lumii bizantine și a balcanismului este nocivă. Rectorul UBB susține cu tărie că o comunitate dezorientată este ușor de învins.

„Aceste mesaje negative și pseudovalori sunt colportate pe internet, fiindcă receptorii, în mare parte, nu mai verifică, nu mai măsoară, nu mai compară, ca să judece cu mintea lor și ca să poată lua decizii.Chiar și combaterea latinității și a stirpei noastre occidentale, a valorilor occidentale - care ne-au ajutat să intrăm în modernitate și să ne sincronizăm cu lumea devenită model universal -, face parte din aceeași strategie. În plus, demonizarea lumii bizantine și balcanice are aceeași finalitate, de a ne abate de la soarta noastră de punte între Est și Vest, de regiune de interferență, de sinteză cu un potențial de model pentru Europa viitorului. Cel mai ușor de dominat și chiar de anihilat este comunitatea fără personalitate, comunitatea dezorientată, comunitatea fără repere clare. De aceea, suntem ba daci, ba cumani, ba romi, ba nimic. Un popor cu simțul istoriei și al misiunii sale pe pământ nu poate fi abătut ușor, fiindcă idealurile bune conferă o forță de neînvins”, a continuat academicianul. 

Profesorul afirmă că nu trebuie exagerat în privința memorării, dar nici nu trebuie necultivată această trăsătură a rațiunii umane. 

„La examenul de bacalaureat, nu se mai dau texte din „clasicii cei prăfuiți” - adevărate modele de stil și artă literară (vorba lui Tudor Vianu) -, ci texte sportive, diatribe jurnalistice, cronici politice, buletine meteo. Versuri nu mai învață nimeni pe de rost, ca să nu tulburăm mintea elevilor, cărora li se spune că memorarea mecanică este periculoasă. Așa este, dacă se exagerează cu acest gen de memorări, numai că necultivarea memoriei ne transformă în infirmi. Gândiți-vă ce soartă are un om fără memorie! El ajunge caz patologic și trebuie izolat de lume. La fel pățesc și comunitățile care nu-și cunosc memoria colectivă, adică trecutul lor sau experiența lor de viață, ajung infirme și vulnerabile. Limba și literatura română sunt parte a identității noastre de români. Mai mult, eu cred că cea mai mare creație spirituală a românilor este limba română, în care, de secole, s-au elaborat opere nemuritoare. Oare este cazul să le dăm uitării? Decât șase ore de jocuri pe calculator, oare nu ar fi mai profitabil, pentru noi și pentru omenire, să destinăm măcar trei din ele citirii unui roman sau unei cărți de istorie?”, s-a întrebat Ioan Aurel Pop.

 

Interviul integral este disponibil AICI.