Subiectul efectelor secundare ale folosirii dispozitivelor electronice de către copii a fost abordat de către psihologul Gabor Mate, într-un articol publicat de către ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă.
Mate, unul dintre cei mai apreciați specialiști în dependență de peste Ocean, spune că utilizarea dispozitivelor electronice de către copii provoacă dependență și că micuții nu ar trebui lăsați să le folosească.
Iată o parte din dialogul publicat în revista „Familia Ortodoxă”:
Brian Rose: Spune-mi despre rețelele de socializare, pentru că băieții mei nu au ajuns acolo încă, deși pot să se descurce destul de rapid pe un laptop, dar nu sunt pe rețelele de socializare, dar fiica mea este, desigur. Evident, acel grup de prieteni de aceeași vârstă este la îndemână pe acest nou dispozitiv care dă dependență, care are un potențial de dependență mai mare, nu știu dacă ai fi de acord, decât heroina și cocaina.
Gabor Maté: Dă foarte mare dependență, da.
Brian Rose: Bine. Cum putem evita acest lucru?
Gabor Maté: Da, deci, în cartea "Cum să ne păstrăm copiii aproape”, ultimele două capitole sunt despre mediile digitale și este un subiect foarte vast, și aș spune, dacă aș avea băieți de vârsta copiilor tăi, nu i-aș lăsa în apropierea vreunui dispozitiv! Nu i-aș lăsa să se apropie de vreun dispozitiv!
Brian Rose: Asta am auzit că fac directorii executivi din Silicon Valley, am auzit că le-au spus bonelor lor: "copiii nu trebuie să vadă vreun dispozitiv, trebuie să îl lăsați în mașină!”
Gabor Maté: Este absolut corect!
Brian Rose: Bine, spune-mi mai multe despre asta.
Gabor Maté: Nu la acea vârstă pentru că, în primul rând, ecranele însele fascinează și cu cât copiii petrec mai mult timp și dau dependență! Încearcă să dezlipești un copil de dispozitivul lui și vei vedea un protest și o revoltă tipice dependenței.
Brian Rose: Da, furie…
Gabor Maté: Furie, toate acele tipuri de comportament, pentru că vei interveni între dependent și adicția lui. Și tu știi din propria ta istorie legată de dependență sau eu dintr-a mea, cum este când cineva încearcă să se pună între tine și comportamentul tău dependent, știi? Și…
Brian Rose: Este rău.
Gabor Maté: Scuze?
Brian Rose: Vreau să spun că fiecare celulă din ființa ta spune "Nu!”
Gabor Maté: Absolut!
Brian Rose: Da.
Gabor Maté: Acum, deci, în primul rând, ecranele însele afectează creierul, creierul aflat în dezvoltare, deci cu cât un copil petrece mai mult timp privind la ecrane, cu atât mai mult i se reduce sensibilitatea receptorilor de dopamină. Iar receptorii de dopamină sunt cei care sunt implicați în adicție mai târziu, în circuitul stimulent-motivație din creier. Acesta este primul aspect. Copilul dezvoltă o relație de atașament cu mașina, și apoi, pe măsură ce cresc, aceasta se întâmplă cu copiii de 1, 2, 3 sau 4 ani. Deci, ceea ce spunem despre mediile digitale este că "sunt un lucru bun”, dar la fel e și sexul și la fel e și alcoolul, dar nu dăm alcool copiilor de 2 ani și nu introducem copiii de 5 ani în practicile sexuale. De ce? Pentru că ei nu sunt pregătiți să le facă față. Deci, vei da acces copiilor la mediile digitale atunci când sunt destul de mari ca să le facă față.
Brian Rose: Când sunt destul de mari ca să le facă față?
Gabor Maté: Atunci când nu se mai bazează pe ele pentru a-și satisface nevoile emoționale, ci le utilizează pentru funcțiile pentru care au fost dezvoltate, care sunt informarea și comunicarea, acelea sunt scopuri legitime. Dar când copiii sunt imaturi și nevoile lor de atașament nu au fost satisfăcute încă, ei vor folosi mediile digitale pentru a-și satisface nevoile de atașament, ceea ce înlocuiește atașamentele umane reale. [...]
Dar cine trebuie să aibă controlul acesteia? Cu alte cuvinte, mediile digitale pot fi introduse în viața copilului atunci când părinții pot păstra controlul asupra lor! Când mediile digitale preiau controlul și copilul are această relație de dependență, copilul nu este pregătit pentru ele. Deci, noi spunem "Nu le introduceți prea devreme!”, numărul 1, și numărul 2, "Aveți grijă în permanență și veți păstra controlul!”.
Brian Rose: Despre ce vârstă vorbim aici?
Gabor Maté: Ei bine, noi evităm să dăm o vârstă specifică, doar pentru că fiecare copil se maturizează într-un ritm diferit.
Brian Rose: 8, 10, 12 ani?
Gabor Maté: Da…, atâta timp cât este sub îndrumarea părinților. [...]
Gabor Maté: Și procesul de predare adevărat se întâmplă prin contact personal, prin implicare, prin invitarea și provocarea curiozității copiilor, prin apelul la mintea din ce în ce mai sofisticată a copilului către toate ideile complexe, câteodată idei contradictorii în același timp. Acestea depind de maturizare și acea maturizare depinde de relația cu ființele umane. Deci, cred că dacă aș conduce sistemul educațional, aș introduce calculatoarele poate în clasa a 11-a sau a 12-a, și cu adevărat copiii nu ar fi pierdut nimic pentru că pot prinde imediat cum să folosească acele lucruri…
Brian Rose: Să scrie de mână…
Gabor Maté: Da, i-aș determina să facă matematică în continuare, lucru care le-ar pune creierele să muncească, i-aș pune să își definească propriile obiective educaționale, i-aș pune să facă cercetare. Dar acestea nu apar la o apăsare de deget, ci trebuie să meargă la bibliotecă, și trebuie să caute cu adevărat și să aibă o idee despre ce înseamnă să cauți cu adevărat ceva. Și apoi le dai instrumentele, "Ei, acum puteți face acest lucru, uite o cale mult mai ușoară de a-l face”. Dar nu este despre predare, este despre ceea ce ajută fiecare ființă umană să se dezvolte într-o ființă umană autonomă, curioasă, auto-motivată, individualizată și virtual orice ține de mediile digitale subminează acele calități”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Irina Bazon
53970
Puterea nu ne poate veni din ignoranță, din uitarea rădăcinilor sau din ura de care se dorește să fim îmbibați transformând țara într-un imens „maidan”, iar societatea, într-o „mișcarea browniană” a maselor mânuite prin campanii ale urii și dezbinării.
Deținătorii de putere (fiindcă nu știu dacă îi mai putem numi oameni de stat sau elite) trec sistematic cu vederea tragedia neamului nostru. Atenția și energiile, imboldul legitim de indignare sunt canalizate în alte direcții, false, în special menite să cultive dezbinarea și deriva, atrofierea discernământului și a conștiinței identității.
Adevăratul război al zilelor noastre: cel împotriva femeii și a familiei
Un cunoscut economist român, expert în dezvoltare durabilă, Călin Georgescu, spunea că războiul perfect „este cel despre care nici nu știi că există și că ești implicat în el chiar tu”. Nu putem fi conștienți că există dacă nu mai știm cine suntem. Un om sau un neam conștient de propria identitate, de propria realitate, de adevărul ființei sale, de rădăcinile sale și de faptul că demnitatea îi este dată doar de rămânerea pe verticală – pe verticala crucii, ce-l menține în legătură cu cerul –, va fi un om/un neam treaz, vigilent, curajos, capabil de luptă, greu de subjugat sau de manipulat și cu simțul discernerii.
Or, ceea ce spunea generalul chinez antic Sun Tzu, în „Arta războiului” - „Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, dezbină-i, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt. Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor imploră să vii să-i salvezi de ei înșiși” - este o strategie aplicată în vremurile noastre și parcă în nicio altă epocă nu a avut atât de mult succes. Totodată, sloganul „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere” (George Orwell, „1984”) este, din păcate, atât de actual azi.
Ni se pare că trăim vremuri de pace, se vorbește atât de mult despre importanța păcii, „toleranță” și alte principii corecte politic, și totuși poparele par a se pregăti, mai mult decât oricând, de război. Se vorbește despre pace, dar neliniștea, frica, stresul, depresiile pun tot mai mult stăpânire pe omul contemporan, paradoxal chiar în țările cele mai bogate și dezvoltate. Pacea pe care vor să o instituie propovăduitorii corectitudinii politice e o pace din care lipsește Hristos și învățăturile Sale, o pace falsă, fără Dumnezeu, din moment ce chiar Biblia ajunge să fie interzisă din cauza valorilor ei tot mai „incongruente” cu spiritul vremii.
Ce pace poate fi în „paradisul terestru” pe care îl visează noii făuritori de utopii (continuatori ai celor de ieri), când pentru acea „pace” ideală se duce un crunt război împotriva firescului și a ceea ce ne definește în calitatea noastră de oameni, împotriva familiei, a valorilor creștine – a creștinismului, care este, prin excelență, religia iubirii și a păcii –, a ideii de națiune, de tradiție, de identitate, care trebuie înlăturate, deconstruite?
Ni se pare că suntem „liberi” să facem ce vrem, beneficiem de „libertatea de mișcare” oriunde în UE, însă, în loc să ne protejăm și să ne valorificăm capitalul uman, care poate ridica această țară, am ajuns un furnizor de mână de lucru ieftină, ușor de înrobit, de „forță de muncă” pentru bordelurile din UE și o piață de desfacere pentru produse ce ne îmbolnăvesc încet, dar sigur.
Puterea nu ne poate veni din ignoranță, din uitarea rădăcinilor sau din ura de care se dorește să fim îmbibați transformând țara într-un imens „maidan”, iar societatea, într-o „mișcarea browniană” a maselor mânuite prin campanii ale urii și dezbinării. Puterea de a rămâne demni vine din conștiința a ceea e suntem, a valorilor care ne definesc și din unitatea dintre noi.
Din articolul „România pustiită. Tragedia tăcută a neamului nostru”, Revista Familia Ortodoxă, nr. 125, iunie 2019, de Irina Bazon.
Sursa: irinamonica.wordpress.com
https://ro.sputnik.md/columnists/20190718/26897581/Tragedia-tacuta-a-neamului-nostru-Ce-se-intampla-cu-Romania.html